I can't help but want you (boyxboy)

Ziua 4

Umbra.

Deschid ușa, dar în momentul în care pășesc în interiorul camerei, totul dispăru în împrejurul meu. Mă trezesc într-o mare de întuneric și liniște, de parcă nimic nu mai era în jurul meu– doar eu și propria persoană. 

Aud pași și un râset disperat.

Mă întorc, dar nu văd nimic. Îl aud iarăși din spatele meu, astfel că mă întorc iarăși, dar aceeași imagine: absolut nimic. 

Doar un void de negru și disperare.

Înghit în sec și înaintez, de parcă aș căuta o ieșire. Nu văd nimic. Nici lumină, nici ieșire, nici nimic. Aveam impresia că umblam cu ochii închiși și oricât de mult mi-aș dori să îi deschid, îmi era imposibil. 

Dar continui să aud râsetul. 

Iar apoi îl văd. Dylon îmi zâmbea discret în fața mea. Purta un costum asortat cu o cămașă neagră, în timp ce părul îi era dat pe spate cu gel. Chipul îi era acompaniat de un zâmbet larg, iar palma– și-o întinde în fața mea, de parcă ar aștepta să i-o apuc.

Și aș fi vrut să-i lovesc palma în schimb, aș fi vrut să îi refuz atingerea, dar corpul meu de parcă avea propria voință, i-o apucă. Iar zâmbetul de pe buzele sale se ondui și mai larg.

Îl urmăream.

Aș fi vrut să rămân acolo unde eram.

Să nu fac nici un pas.

Dar prin întuneric, doar îl urmăream. 

Și nu aveam nici o idee unde mă ducea, dar cu fiecare pas, sentimentul de anxietate devenea tot mai puternic. Tot ce auzeam era sunetul pașilor mei și al inimii cum îmi bătea puternic. 

Dar pașii săi nu aveau sunet.

— Aștepți cu nerăbdare, nu? îi aud glasul, iar el se opri în loc.

— Ce să aștept? În vocea mea puteai citi doar confuzie.

Se întoarce spre mine și zâmbi. Zâmbetul său îmi făcea inima să bată puternic, atât de puternic încât era singurul sunet pe care îl mai auzeam. 

Era diferit. Nu îmi bătea inima pentru că eram îndrăgostit. Ci pentru că îmi era frică.

Al naibii de frică.

Și aș fi fugit.

Dar nu puteam.

Își întinde palma și îmi mângâie senzual obrazul. Simțeam că vreau să intru în momentul acesta în pământ, dar totul ardea în mine. Încercam să scap de atingerea sa– tot ce îmi provoca era doar durere, de parcă îmi ardea pielea.

Vreau să mă trezesc din acest coșmar. 

— Pe mine, îi aud vocea, deși buzele nu i se mișcă.

Știa că atingerea sa îmi provoca durere, dar mă atingea. Degetele i se prelingeau pe pielea gâtului meu, apoi pe umerii mei dezgoliți.

Eram expus complet. Nu aveam haine pe mine.

Ușor pe brațe, după îmi cuprinde talia, iar într-un sfârșit: mă sărută.

Iar sărutul lui era letal. Mă lăsa fără vlagă, mă durea, mă ucidea.

Iar când își ridică fața, observ că nu era Dylon. Ci Chris.

Mă ridic din pat, respirația fiindu-mi dereglată și haotică. A fost doar un vis– un coșmar. Nu a fost realitate, încercam să-mi spun mie însumi, deși degetele mele erau încleștate puternic în materialul moale al plapumei.

Chris dormea acum lângă mine. Extrem de adânc și profund, nu părea să se trezească prea curând.

Dar tremuram ca naiba. Aveam impresia că durerea atingerii lui încă se simțea viu pe pielea mea, deși eram conștient că fusese doar un coșmar și un vis urât. 

Știam asta.

Dar imaginile visului încă se reluau în mintea.

Nu trebuia să mă apropii de Chris.

De ce fac asta? Greșesc al dracului de tare.

Mă scufund înapoi printre perne, privind cu ochii larg deschiși tavanul. Nu mai aveam să dorm. Cel puțin nu noaptea aceasta. Nu mai puteam să o fac. Nu mai voiam să o fac.

Îmi era frică să nu continui să-l visez pe el.

Dylon nu-mi mai putea face rău, dar inima încă-mi bătea puternic în piept, iar stomacul mi se strângea dureros. Nu puteam scăpa de el. De gândul lui blestemat și de amintirea atingerii sale. Erau amintiri care nu vor pleca niciodată din mintea mea, iar acum îl vedeam în fața mea. 

Doar o amintire. Dar o vedeam atât de prezent. Și nu voiam să o fac.

Îl urăsc. 

Cel puțin asta aș vrea să spun. Dar sunt un idiot. Un idiot rănit care ar sări cu prima ocazie înapoi în brațele diavolului. Deoarece m-o fi rănit poate, dar durerea provocată de el îmi ajunsese dependență. 

Și știam că ceea ce fac era greșit. 

De aceea încercam să mă lupt cu demonii trecutului. 

De aceea era mai bine să fiu singur.

Deoarece doar singur, voi reuși să nu mai cad în brațele altui diavol. Deoarece doar singur voi fi în stare să mă protejez de demonii prezentului.

Ochii îmi erau umeziți. Îmi era frică. Frică să rămân singur, dar concomitent frică de a fi rănit și manipulat din nou. 

Oricât de multă încredere aș avea în Chris, am avut aceeași încredere și-n Dylon. Iar prin durerea pe care mi-a provocat-o el, nu aș mai vrea să trec niciodată.