♡Capitolul 13♡

1.5K 79 17
                                    

                  Sentimente intense

 Se năpustește asupra buzelor mele și îl trag mai aproape de mine. Limba lui o mângâie brutal pe a mea și nici eu nu mă las mai prejos.

 Trage tricoul după mine, aruncându-l pe gresia neagră din living, lipindu-mă de pieptul lui. Mă ia în brațe și mergem în camera lui.

 Camera lui se  afla la ultimul etaj, fiind extrem de mare. Defapt camera face cam cât tot etajul. Geamul din fața patului este drept perete, marea văzându-se foarte bine. Patul este unul matrimonial, pe de-o parte și alta fiind un dulapior negru și mic, unde se aflau lămpile. Este acoperit cu o pătură pufoasă neagră cu multe perne negre și  albe.

 Covorul din mijloc este tot din blană de culoare gri, și pare foarte pufos. Camera este tapetată cu negru, dandu-ți impresia de marmură. La fel și parchetul. Lângă pt se află o canapea gri și pufoasă cu două perne albe. În dreapta se afla o ușă albă simplă, unde este sigur este baia.

  - Ai rămas foarte uimită, îmi spune zâmbind.

  - Este superbă camera ta, dar cam mult negru.

Max îmi zâmbește, trântindu-mă pe pat, el venind imediat peste. Cu mâinile ridicate deasupra capului îmi mușcă gâtul. Dinții lui îmi zgîrie pielea i-ar limba mi-o alintă, făcându-mă să gem.

  - Nimic nu se compară cu frumusețea ta.

Își dă blugi și tricoul jos, privindu-mă tăcut.

  - Ești cam îmbrăcată nu crezi?

  - Și ce ai de gând să faci în privința asta?, îl întreb zâmbind.

 Nu spune nimic doar mă privește atent în timp ce îmi dă blugi jos. Incepe să îmi sărute piciorul, urcând cu buzele tot mai sus pe pielea mea fierbinte.

  - Ah!

 Revine la gât și mă mușcă ici colo, mâinile lui dezmierdându-mi sâni. Îi strâng părul în pumni când îmi săruta și mușcă sâni, făcându-mă să mă zvârcolesc sub el. Gâfâi când ajunge cu buzele aproape de locul meu umed. Mă înnebunește. Ăsta e efectul lui asupra mea.

 Îmi dă chiloți negri tanga jos și începe să mă guste cu lăcomie, adâncindu-și limba jucăușă.

  - Max!

 Degetele sale îmi mângâiau în cerc clitorisul, ciupind din când în când. Îmi mușcă ușor carnea, o suge și după o desmiardă cu mișcări rapide ale limbii.

Gem strângând pătura în pumni. Asaltul său sălbatic îmi provoacă un orgasm devastator care îmi face corpul să tremure.

Se ridică și își unește buzele cu ale mele. Mă pun peste el sărutându-i gâtul. Geme și își pune mâinile pe șoldurile mele strângându-le.

  - Îți place să fi deasupra, îmi zâmbește pervers.

Zâmbesc subtil și îi sărut pielea înfierbântată a gâtului, o musc și o sug trecând lent cu limba. Observ cum își încordează mușchii și rage. Mă las în jos și îi sărut pieptul, simțind cum înghite în sec.

 Într-o fracțiune de secundă mă trezesc sub el, unindu-și buzele cu ale mele.

  - De ce mă privești așa?, gâfâi eu.

  - Pentru că vreau să-mi amintesc exact momentul când ai devenit a mea.

  - Max!!

 Fu tot ce am putut spune când fără avertizare intră în mine. Se simte atât de bine. Mădularul său se freacă de pereți vaginului meu, oferindu-mi mii de senzații uimitoare.

O înțelegere periculoasă Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum