Căsătorie din prima (Volumul I) ✔

Capitolul XI - O altă faţă

"Cele mai frumoase nopţi încep atunci când persoana iubită îţi adoarme în braţe, rugându-te să nu pleci şi spunându-ţi că te iubeşte! Cele mai frumoase nopţi ating perfecţiunea atunci când în liniştea nopţii auzi şi simţi inima persoanei iubite răsunând ca un clopot, adânc în pieptul şi sufletul tău...

Am nevoie să fiu iubit. Am nevoie să fiu îmbrăţişat şi privit cu dragoste. Am nevoie să simt o inimă bătând lângă mine. Am nevoie de o fiinţă pentru care să mă trezesc dimineaţa, căreia să-i spun noapte bună şi cu care să-mi împart zilele."

Nikolay povesteşte:

Deschid ușa dormitorului ușor știind că ființa ce o iubesc cel mai mult pe lume doarme, apoi  pășesc în direcția patului. Dormea atât de intens, firele șatene se întindeau de-a lungul pernei, o mană o avea sub cap iar cealaltă era pur și simplu pe lângă corp. Prind cearceaful de la picioarele prințesei mele cu gândul să o învelesc, însă sunt distras de aroma pielii ei, o mană de-a mea își ocupă locul pe piciorul  stâng al ei, tentația fiind prea mare. Degetele mele urcă în sus de-a lungul piciorului oprindu-mă când dau de rochița sa de noapte neagră, mana mea continuă să urce în sus și mă opresc brusc. Îmi scutur capul amuzat și trag cearceaful peste ea, ca mai apoi să o sărut scurt pe buze.

Tresar brusc și îmi rotesc ochii prin cameră, îmi pun mâinile în cap ca mai apoi să îmi strâng firele de par în pumni. Nu-mi vine să cred că totul a fost doar un vis, și părea atât de real, îi mai simt până și mirosul pielii. "Trebuie să scap de gândul asta."  Gândesc, apoi mă îndrept către baie.

Intru în dus și las picăturile de apă rece să spele mirosul ei de pe pielea mea, îmi trec mâinile prin par și deschid ochii brusc. "Cum am putut să fiu așa de prost, cum?"   Gândesc și mana dreaptă mi se strânge într-un pumn, lovesc suprafața dură a faianței și mă las în genunchi punându-mi coatele pe picioare și fruntea între palme.

Torn cafeaua în cana și privesc îngândurat către peisajul de iarnă de afară. Acum ea ar fi trebuit să fie cu mine, plec capul la gândul ce mi-a trecut prin minte și mă întorc abia când îl aud pe tata.

-Nu ai somn fiule? nu știu ce mă face să îmi strâng mâna dreaptă mai bine pe cană, întrebarea sau forma de subînțeles ce a folosit-o?

-Tată te rog încetează, mi-au ajuns coșmarurile pe care tot le am de fiecare dată când închid ochii. Chiar crezi că pe mine mă bucură situația asta? întreb așezând cana pe marginea blatului. Nu mă bucură cu nimic știind că femeia ce o iubesc se tăvălește cu altul și nu îi pasă de lacrimile cele vărs în absența ei. Gândește-te, dacă au ajuns să aibe și un copil...rolul meu unde ar mai fii?

-Nikolay totuși eu nu cred că Sheila a fost în stare să facă așa ceva. Ai încredere în mine și vorbește mai întâi cu ea înainte să  iei orice decizie.

-Tată decizia a fost luată și nu am degand să mă înjosesc în fata ei. Pentru mine de acum înainte e ca și moartă!

******

-Nu. Asta nu poate fi posibil, spun ridicându-mă în picioare.

-Domnule, soția dumneavoastră a fost foarte clară în privința asta. Nici pentru o clipă nu a fost de clintit cu privire la decizia luată. Sigur, însă vă spun sincer durerea ce i se citea pe chip în momentul când a descoperit în ce constă actele este de nedescris...

-Ah! Mai taci odată, spun închizând ochii. Ți-am cerut eu să îmi spui ce fată a făcut când a primit actele? întreb printre dinți. Sunt sigur că a fost doar o altă scenă de teatru, iar acum sunt nevoit să călătoresc până-n New York, doar pentru că ea nu a vrut să semneze actele alea. Ești un incompetent.

-Domnule, eu am încercat.. începe dar își înghite cuvintele când îmi vede privirea nervoasă.

Urc scările grăbit cu gândul doar la confesiunea spusă mai în urmă de avocat cu privire la ea. Oare chiar suferă? Oare ea încă mă mai iubește? Scutur capul nervos și mă trezesc lângă pat cu o valiză, iar în ea niște haine aruncate la nervi își făceau veacul. "Drept cine mă ia? Dacă ea crede că se poate juca așa cu mine, atunci se înșeală amarnic, gândesc închizând valiza brusc. O să-i arăt eu cine se joacă cu cine !"

-Irene sună la aeroport și spunele să pregătească avionul, trebuie să ajung imediat în New York.

******

Mă așez pe pat, ca mai apoi să îmi sprijin capul între palme, asta după câteva ore de zbor obositor. Ploaia s-a mai domolit puțin și tind să cred că ea era singura care mă mai alina. Pare atât de neobișnuit, cum că un barbat așa ca mine ar putea să iubească ploaia, însă este adevărat. Iubesc ploaia fiindcă ea este singura care nu mă poate dezamăgii când caut refugiu. Păcat că nu este o ființă umană...

Mă întristez brusc când amintirea ei îmi apare în fata ochilor. Pare atât de tristă și totuși încearcă să-mi zâmbească. "Nikolay, te iubesc!" Simt că îmi pică cerul în cap pentru a nu știu câtă oară și mă ridic brusc în picioare. Palmele mi se strâng în pumni și înaintez grăbit către oglinda din fata mea, și aceasta se face bucățele la contactul cu pumnul meu. Cad în genunchi și strig aproape fără glas: "Ești o trădătoare și vei plăti scump pentru asta!" rostesc și privesc fără pic de emoție către sângele ce se prelingea de pe mana dreaptă.

Sheila povestește:

Sorb lichidul mult prea dulce pentru un ceai și îi mulțumesc din priviri lui Alexander pentru că s-a chinuit să-l facă. Acesta zâmbește în direcția mea, ca mai apoi să înainteze spre ușă.

Îmi mut privirea spre cana plină cu ceai și ochii mi se incetoseza brusc. "Dacă ai știi cât sufăr acum, gândesc plină de furie. De ce îmi faci asta? Cu ce ți-am greșit, dacă tot ce am făcut a fost să te iubesc și să te protejez cum am crezut că e mai bine?  De ce vrei să rupi orice legătură cu mine? gândesc și zâmbesc știind că orice ar face nu va putea să rupă chiar orice legătură cu mine."

O bătaie energică în ușa de la intrare urmată de încă altele mă trezește din gândurile intense in care am căzut și pășesc grăbită către intrare. Deschid și înghit în sec când îi văd chipul impetrit și maxilarul încleștat, tresar când pășește înspre mine și scap cana din mană. Pentru o clipă ochii săi se îndreaptă spre sursa de gălăgie, însă în clipa următoare mă fixează dur cu privirea. Tresar pentru a doua oară când mana sa se strânge în jurul gatului meu.

-Nikolay ce faci? rostesc încă șocată de acțiunile sale, groaza punând stăpânire pe mine când aerul din plămâni mi se împuținează. Dă-mi drumul, rostesc cu glasul răgușit și fruntea începe să îmi transpire când orice încercare de a scăpa din mâinile sale devine nulă.

-Nu ar fi trebuit să am încredere niciodată în tine, glasul său tună și fulgeră sângele înghețându-mi instinctiv în vene. După ce că m-ai trădat mai ai și tupeul să refuzi în a semna nenorocitele alea de acte? vocea sa îmi îngheață și ultima energie pe care credeam c-o mai aveam.

-Nikolay te rog, nu mai am aer, rostesc abia auzibil și simt cum o piatră mi se ia de pe suflet când mana sa îmi părăsește gatul.

Plămânii mei caută disperați aerul ce mă înconjoară și cad neajutorată în genunchi frecându-mi gatul  cu ambele mâini.

-Ce doamne iartă-mă este cu tine? Puteam să mor, rostesc fixându-l cu privirea.

-Puțin mi-ar păsa dacă tu ai rămâne fără aer, rostește și chipul său este lipsit de orice emoție ca în ziua când l-am cunoscut.

-Sheila ești bine? Alexander apare de nicăieri și înconjurându-mi talia cu ambele mâini mă ajută să mă ridic. Ce i-ai făcut? vocea sa mârâie către Nikolay, însă acesta pare să se amuze. Așa îți arăți tu iubirea? acesta mârâie disprețuitor din nou.

-Iubire? întreabă barbatul ducându-și mâinile în buzunarele hanoracului ce-l purta. Trebuie să fii nebun pentru a simții vreun fel de sentiment pentru această femeie, rostește și disprețul pentru persoana mea i se citește pe buze în timp ce rostește fiecare cuvânt.

Alexander rămâne împietrit pentru câteva secunde, însă își revine când încerc fără succes să mă ridic. Chipul său devine acum plin de compasiune și în timp ce mă așează pe canapeaua din mijlocul living-ului rostește amenințător către Nikolay:

-Ai face bine să stai departe de ea, spune și îmi șoptește că dacă am nevoie de el va fi la etaj, aprob cu o înclinare a capului și acesta se face nevăzut după holul ce face legătura între etaj și parter.

Îmi întorc privirea către chipul său și un val de răceală combinată cu groază îmi străbate tot corpul. Înghit în sec și îmi cobor privirea către corpul său. Chiar și îmbrăcat doar într-un trening el poate să arate bine și îmbrăcat în niște haine zdrențuite. Parcă citindu-mi gândurile își descheie hanoracul ce îl purta și lăsându-mă să salivez în voie, iar pentru câteva secunde se întoarce cu spatele la mine.

-De mi-ai făcut asta? întreabă și mă trezesc privind confuză către el. De ce, dacă te iubeam mai mult decât mi-aș fi imaginat vreodată că aș putea să iubesc o femeie? spune și se așează pe fotoliul opus canapelei.

Punându-și coatele pe picioare și aplecându-se un centimetru privirea sa mă fixează acuzator și ochii mi se închid ne mai suportând tortura la care sunt supusă. Deși încă nu știu la ce se referă prin cuvântul cu "trădarea" îmi forțez propriul corp să se deplaseze în direcția sa, fiindcă frica încă nu m-a părăsit complet. Mă așez în poala lui și pot simții încordarea din corpul său când acesta face contact cu al meu. Ochii săi se închid lent când vârful degetelor mele îi mângâie obrazul proaspăt bărbierit.

Mana sa îmi prinde încheietura dur și lăsându-se pe partea stângă a fotoliului îmi trântește spatele de cealaltă parte. Aplecându-se peste mine îmi cuprinde maxilarul dur cu mâna ce a rămas liberă și în timp ce privirea îi rămâne fără emoție mârâie amenințător:

-Dacă tu crezi că am să cad din nou în capcana ta, atunci te înșeli amarnic. După ce că te tăvălești cu propriul meu dușman, mai refuzi să semnezi și actele de divorț?! mai mult decât întreabă încearcă să se convingă pe sine că ceea ce spune este adevărat.

-Poftim? sparg liniștea dinaintea furtunii și îmi mijesc ochii în direcția sa. Cu poți să crezi că te-aș înșela din moment ce m-am sacrificat pe mine pentru ca tu să trăiești? întreb și nervii pun stăpânire pe mine.

-De unde știu eu că totul nu a fost doar o prefecatorie ca tu să te aliezi cu dușmanul meu pentru a mă distruge?

-Tu chiar ai inebunit, constat cu seriozitate. De ce doamne iartă-mă aș face asta? întreb printre dinți.

-Nu știu poate fiindcă părinții tăi cât și al meu te-au obligat să faci un compromis fată de viața ta personală?! Ce știu eu este că vreau doar să rup orice legătură cu tine, rostește și simt cum rana nu de mult provocată mi se deschide în urma cuvintelor sale.

-Tu...tu chiar vrei să divorțezi de mine? spun și îmi este din ce în ce mai greu să privesc în ochii lui, din cauza pânzei de lacrimi ce mi-a acoperit ochii.

-Da. Asta este tot ce îmi mai doresc de la tine, spune dându-mi drumul la maxilar.

-Dacă asta e tot ce-ți dorești, atunci sunt bucuroasă să îți îndeplinesc ultima dorință ca soție a ta, spun și simt cu lacrimile îmi părăsesc ochii mult prea dezamăgiți.

Stăm câteva minute în liniștea chinuitoare pentru inima mea și tresar atunci când corpul său se ridică brusc de pe fotoliu.

-Atunci te aștept la firmă, ora șapte, spune și pașii lui răsună până ce ușa se închide cu o bufnitură mult prea dură.

Îmi strâng corpul ca un ghemotoc de oase și încep să mă legan ca un copil schizofrenic, dând frâu liber lacrimilor ce pentru un minut au încetat să mai curgă. Nici nu îmi dau seama când un țipăt chinuit îmi scapă printre buze, ca mai apoi să îmi astup gura cu una dintre palme.

-Ce naiba? întreabă Alexander în timp ce intră agitat în living. Sheila ce ai pățit, ești rânită? întreabă și mâinile sale îmi înconjoară trupul, ca mai apoi să mă ducă pe brațe până în dormitor.

-Te rog stai cu mine, spun cu ochii împăienjeniți de lacrimi.

Acesta doar îmi sărută fruntea, că mai apoi să ne învelească cu cearceaful de la picioarele mele. Îmi afund capul mai bine în bluza sa și cad pradă întunericului ce stătea să mă înconjoare.

******

"Ce naiba?" întreb ne știind de ce mă doare capul. Îmi duc mâinile spre tâmplă și încerc să ameliorez fără succes durerea. Îmi îndrept brusc privirea către ceasul de pe noptieră și sar ca și arsă când observ că e trecut de ora șapte.

Înjur furioasă atunci când unul dintre tocuri mi se înțepenește într-o  crăpătură din asfalt. Reușesc să remediez problema și pornesc din nou în fugă către intrarea în firmă.

Apăs grăbită butonul spre ultimul etaj și mă reazăm de unul dintre pereții liftului. La cât de împrăștiată eram azi dimineață aproape am uitat și unde trebuia să-l întâlnesc.

Ușile liftului se deschid și pășesc în afară lui cu pași nesiguri. Preț de câteva clipe îmi închid ochii pentru a-mi pregăti sufletul pentru ce avea să se întâmple când voi fi în aceeași încăpere cu el.

Ignor fata șocată a asistentei sale atunci când trec pe lângă ea fără să îi dau atenție și deschid ușa cu strângere de inimă.  Mă întâmpină cu aceeași privire de gheată și în timp ce se ridică din scaunul său îmi face semn să închid ușa. Fac exact cum spune și mă așez pe unul dintre scaunele din fata mea.

-Bine a-ți venit, doamnă Zinerva ! spune și pentru o sescunda inima îmi stă în loc.

"Așa de repede m-ai scos din inima ta?" gândesc și buzele mi se strâng într-o linie forțată.

-Încă sunt doamna Smirnov, spun ridicând sfidător o sprânceană.

-Nu pentru mult timp, spune și se apleacă peste birou întinzându-mi un dosar de culoare neagră. Îl deschid și arunc o privire pe el, așa cum îmi imaginam, totul este în regulă. Observ că și firmele vor fi iar despărțite.

-Da. Totul pare în regulă, spun schițând un zâmbet. Ai un pix? întreb și pot observa o urmă de regret în privirea sa, însă dispare ca și cum a apărut.

-Sigur. Poftim, spune întinzându-mi unul.

-Cred că până aici ne-a fost, spun părăsind dosarul pe birou și mă ridic pregătită să plec. Adio, Nikolay Smirnov, reiau și plec lăsând ușa deschisă.

Nu încetinesc pasul nici când sunt lângă ușile liftului și apăs disperată butonul pentru parter. Și când credeam că pot să-mi plâng liniștită ghinionul în dragoste, un pantof de barbat se strecoară între ușile liftului distrugându-mi orice speranță. Pătrunde în încăperea metalică și se sprijină de același perete ca al meu. Stăm secunde bune în liniște și când credeam că nimic rău nu se mai poate întâmpla, liftul se oprește la mijlocul destinației.

-Grozav, murmur lăsându-mă pe podeaua liftului.

-Stai liniștită va dura doar câteva minute, vocea sa melodioasă mă anunță și pufăi nemulțumită când îmi urmează gestul de a se așeza pe podea.

-Mai bine nici că se putea, murmur furioasă.

"Oh, nu din nou!" gândesc speriată.  "Nu pot avea acum un atac de criză."  Simțind deja cum aerul îmi părăsește plămânii încep să inspir și să expir, atrăgând atenția lui asupra mea.

-Ce doamne iartă-mă? Sheila ești bine, ce ai? întreabă panicat.

-S-Sun-nt clau-ustro-ofob-ba, rostesc printre "gurele" de aer ce le caut și simt cum întunericul mă îmbrățișează incetu' cu-ncetu'.

-Nu. Sheila deschide ochii trebuie să stai trează, șoptește înconjurându-mi talia cu ambele brațe, ca mai apoi că mă strângă la pieptul său.

Mă scufund mai bine im moliciunea sacoului său și mă trezesc cu una dintre mâini pe singura porțiune de piele de pe piept ce îi era descoperită. Înghit în sec când îl simt încordându-se sub atingerea mea neintenționată și dau mă ridic în picioare. Strângerea sa mult prea dură mă face să împietresc în loc și cu mari rețineri îmi forțez privirea să se întoarcă către a sa. Înghit în sec de mai multe ori când ochii săi îmi analizează buzele cu o sclipire ciudată în ei.

******

Mă las pe patul moale și îmi sprijin capul între palme. "De ce trebuia să faci asta?" întreb în neștire și îmi strâng firele șatene în pumni. Abandonez sacoul pe patul rece și gândesc că trebuie să discut cu Alexander. Pornesc către biroul lui și ajunsă acolo aud o discuție ciudată dintre el și cineva pe nume Luke. Simt cum pământul îmi fuge de sub picioare când aud o parte din discuție, o parte mult prea dureroasă:

-Naiva chiar crede că copilul mai este în viață și că eu sunt la dispoziția ei oricând, spune începând să radă sadic.   Iar acum idioata este la firma ăluia pentru a semna actele de divorț,făcându-mi planul meu mult mai ușor. Așa când o voi distruge nu o va mai căuta nimeni. De ce sunt femeile atât de proaste Luke? Presupun că nu voi afla niciodată răspunsul la această întrebare, spune și mă dau într-o parte astfel reușind să creez puțin zgomot.

Îmi dau două palme mintale și pornesc tiptil în fugă spre dormitorul meu fără a mă uita în urmă.
Închid ușa cu cheia și mă uit prin jur după ceva cu care să o pot bloca. Observ măsuța de machiaj și mă grăbesc să o urnesc din loc. Pare micuță, dar greutatea sa este puțin peste puterile mele. Chiar și așa continui să mă forțez până când obțin rezultatul dorit. Câteva secunde mai târziu două bătăi răsună dincolo de ușă.

-Sheila dragă ai ajuns acasă? întreabă și încearcă să deschidă ușa. Sheila știu că ești acolo ți-am văzut pantofii la ușă, deschide ușa iubito, vocea sa tună și îmi acopăr mai mult gura cu ambele mâini. De ce vrei să o luăm pe calea cea grea? întreabă și încă două bufnituri se fac auzite dincolo de ușă.

Caut disperată cu privirea un telefon și îmi amintesc că nu am unul. Îmi las capul învins în jos și îl ridic brusc amintindu-mi că laptopul său încă este pe undeva prin cameră.

Îl găsesc ascuns sub niște haine în dulap și îl deschid grăbită . "Haide. Haide", spun scotocindu-mi prin minte după vreo adresă de E-mail cunoscută și singura care îmi vine în minte este cea a domnului William.

 

Trimit repede E-mailul  și tresar speriată atunci când loviturile din ușa devin mai puternice. Ascund laptopul sub dulap și mă trezesc în baie în timp ce închid ușa.

Deci, dragele mele îmi pare nespus de rău că nu am reușit să postez mai devreme, dar inspirația m-a cam părăsit. Eh.. lăsând asta la o parte vin cu un capitol mai lung pentru a mă revanșa, așa că de 1 martie. Sper să vă placă! Și abia aștept să vă văd părerile despre cat de nenorocit este Alexander... :)) Vă rog încă odată să treceți cu privirea pe la cealaltă poveste a mea "It Will Rain". Vă doresc o primăvară cat mai frumoasă! pupici