Căsătorie din prima (Volumul I) ✔

Capitolul XXXII - "Atacatorul"

Autorul povesteste:

Markov isi privi fratele uimit de reactia nefireasca si isi fixeaza privirea pe poza din mainile blondului. O recunoscu imediat si-si ridica brusc capul.

-Nikolay, esti bine frate? il intreba precaut si cel din urma il privi cu ochii tristi. Nu-ti aduci aminte de Sheila?

-Sheila? Ba da, cum as putea s-o uit?! exclama confuz si fratele sau clatina din cap.

-Ok, poate ar fi bine daca a-i lua o pauza, rosteste blondu-l, luandu-i poza dintre maini.

Isi scoase telefonul din buzunarul pantalonilor, deblocandu-l si dintr-o singura miscare apela. Primul ton se face auzit, acestuia traspirandu-i palmele, trecand si al doilea, si abia la cel de-al treilea raspunzandu-i-se. Vocea ragusita a unei femei se face auzita, pronuntand un "alo" confuz.

-Sheila?! intreba acesta precaut, o bufnitura auzindu-se la celalalt capat.

-Markov, la dracu' cu telefoanele tale nocturne! injura acesta si pentru o clipa uita de durerea din frunte ce o procurase de la cazatura din pat. S-a intamplat ceva? intreba cu teama si linistea de la celalalt fir ii adusese fiori in tot corpul.

-Trebuie sa inchei cat mai repede socotelile cu Alexander, Sheila! impuse acesta serios.

-Ce? Cred ca glumesti?! ii raspunse ironic si pufnetul barbatului ii adusese un gol in pantec.

-Ma ingrijoreaza comportamentul lui Nikolay! rostise cu noduri si de la celalalt fir se auzise cum femeia inghiti zgomotos.

-Nu-mi fa asta, Mark! il implora aceasta, dar barbatul nu se simtea in stare sa-i asculte ruga.

-Nu am incotro, Sheila! veni si raspunsul la non intrebare si acesta continua. Daca la ultimile despartiri acesta nu a reactionat psihic, ma tem ca la aceasta, desi nu este reala, s-ar putea sa o faca!
-Doar nu vorbesti serios? pufni femeia, aratandu-si iritarea prin voce. Nikolay nu ar decadea asa, doar dintr-atat!

-Ei, uite c-a facut-o! izbucni acesta dintr-o data. Pentru cateva clipe uitase si cine esti, si vei termina nenorocitul ala de plan fie ca vrei, fie ca nu! Nu am de gand sa-mi privesc fratele cum se auto-distruge din vina ta, continua pe un ton fortat. Eu insumi voi veni dupa tine, daca nu-mi dai de ales altceva, ultimile vorbe sunase ca si o amenintare, ce ajungand la urechile Sheilei o facu sa-si stranga pleoapele incarcate de lacrimi.

Telefonul se inchisese brusc, in urma lui rasunand tonul iritant ce o facu pe acesta sa-l tranteasca in intunecimea camerei. Stia ca avea sa se intample ceva, dar se asteptase ca acel ceva sa vina din partea Zilyei, nici de cum din partea lui Nikolay. Inima ii fu cuprinsa de fiori reci. Isi duse una dintre maini in dreptul acesteia, presand peste si incerca sa clipeasca, astfel lacrimile sa dispara. Dar tot ce reusea era sa planga si mai tare in tacerea sumbra din camera.

Astepta cateva secunde, pana ce glasul atat de familiar sparse linistea si o facu pe aceasta sa incremeneasca.

-Sheila, iubito, tu esti? glasul plin de speranta al barbatului o facu sa scanceasca de dor.

-Ahm! ingana, tragandu-si discret nasul. Eu sunt, iubitule! rostise cu glasul tremurand.

-Esti bine? De ce suni la ora asta? se ingrijora acesta si femeia isi duse privirea spre noptiera, unde ceasul batea in jura de ora doua noaptea.

-Sunt bine, vroiam doar sa-ti aud vocea, spuse si emotia ii era prezenta in vorbe. Mi-e dor de tine, vocea ii suna sugrumata si nu apuca sa-si inabuse un suspin amar.

-Sa nu plangi! o atentiona acesta si parca-i vedea expresia serioasa prin telefon.

-Dar...

-Niciun dar, iubito! rostise ferm. La dracu', doar rezista pana dimineata! injura, dupa care ii inchisese telefonul in nas.

Un gol i se instalase din nou in pantec, facand-o sa de-a drumul telefonului sa cada pe cearceaful de pe pat si pe aceasta sa se chirceasca sub pilota. Scancete rasunau din ce in ce mai sonor in camera si inghitelile in sec erau la fiecare minut. O durea faptul ca acesta ii inchisese telefonul in nas, desi tonul ce-l folosise era bland.

Ceasul batea undeva pe la sapte si ceva, scancetele femeii se oprisera, ramanand doar lacrimile ce inca ii uda obrajii palizi. Rasaritul il vazuse undeva pe la sase jumatate, insa fata de odinioara, cum il privea fasninata, acum il privise cu o expresie goala, pierduta. Nu se simtea suficent de puternica incat sa-l priveasca altfel. Nu acum, cand raceala diminetii si cea din suflet o facu sa planga mai zgomotos. Cum avea sa se ridice din pat, daca aceasta abia putea clipi? Cum avea sa-l priveasca pe Alexander indiferent si relaxant, daca privirea lui avea sa o intristeze iara. Se hotarase, avea sa lese totul balta si cu primul avion avea sa se indrepte spre Seattle. Nimic nu ar mai putea s-o opreasca, nici macar o arma indreptata spre teasta. Izbitura unei usi o facu sa se cutremure si cu pasi nesiguri se ridicase din pat, pornind spre usa dormitorului. O deschisese incet, cat sa nu faca zgomot, iesind printre crapatura. Pasii o indrepta catre living de unde rasunau niste sunete infundate, desi afara era lumina in apartamentul acesteia era bezna si totul se datora draperiei grose de culoare inchisa. Ajunsese in spatiul restrans si prin intuneric zarise silueta unei a doua persoane. Ochii ii fugise spre masuta de langa peretele ce statea pitita, pe ea zarind o veioza, pe care o cuprinsese strans cu amandoua mainile. Se pare ca uitase tot ce o invatase Nikolay, fiindca in urmatoarea clipa aceasta se avanta in fata. Din nefericire incheieturile ii fusese cuprinse exact la tanc si, desi avusese in plan sa se zbata, orice actiune ii ingheta, cedandu-i corpul atacatorului, fiindca era un el.

Acum sa va vad! Cine credeti ca este "el"?
NEEDITAT! Scuzati greselile!

Lasati un vot/o parere daca va placut :-*** ❤❤❤❤❤