Căsătorie din prima (Volumul I) ✔

Capitolul XIII - Te iubesc mai mult decât viaţa mea

"I take a deep breath everytime I pass your door

I know you're there but I can't see you anymore

And that's the reason

You're in the dark

I've been a stranger ever since we fell apart

I feel so out of see

Watch my eyes are filled with fear

Tell me do you feel the same

Hold me in your arms again"

Calvin Harris - I Need Your Love ft. Ellie Goulding

Sheila povestește:

"Cine poate fi la o oră atât de târzie?" mă întreb atunci când soneria apartamentului începe să sune. Ştiu că domnul William are chei, deci nu am nici ce-a mai vagă idee cine ar putea fi. Cum nu am de altfel nici răspuns pentru telefonul primit mult prea târziu al său nu am. Însă care sunt șansele ca totul să fie o mare coincidență? Deschid uşa şi dintre toate persoanele de pe pământ, mi-aş fi dorit să fie până şi Alexander în locul lui. Revin din transă abia după ce numele meu ieșit din gura lui ajunge la urechile mele mult prea lent şi îi fac loc să intre.

Acesta se oprește brusc în mijlocul living-ului, moment când decid că-i mai bine să plec cât mai repede de aici. Însă nici nu apuc să fac ce mi-am propus fiindcă încheietura mâinii îmi este prinsă de mâna acestuia. Sfârșesc prin ai face un ceai, numai să-l fac să înceteze cu prostiile ce le scotea pe gură. Însă la ce mă puteam aştepta din partea lui? Oftez adânc după ce termin de preparat ceaiul, văzând apoi că mâinile ce le țineam pe blatul chiuvetei au început să-mi tremure şi că pe lângă asta lacrimile nu au încetat să apară. Sunt luată prin surprindere de gestul lui Nikolay, acela de a mă lipi de pieptul lui şi tresar atunci când îmi șoptește pe o voce stinsă că îi pasă de mine şi că nu suportă să mă vadă aşa.

Încep să plâng mai tare atunci când realizez că l-am pierdut definitiv şi pe el. Că relaţia dintre noi s-a răcit încă de când am ales să părăsesc conacul acela. Poate dacă nu plecam atunci, poate dacă reuşeam să-l înţeleg şi să rămân lângă el acum copilul nostru încă ar m-ar fi trăit. Mă lipesc şi mai mult de el strângându-i cămașa ce o purta în pumni, dându-mi seama cât de mult mi-a lipsit căldura corpului sau şi cât de mult tânjesc după atingerea sa.

Ironic este faptul că m-a rănit atât de mult fizic cât şi psihic, dar tot alerg în braţele lui. De ce, nici eu nu ştiu? Poate fiindcă el îmi oferă siguranţa de care am nevoie şi din cauza faptului că îl iubesc trec foarte uşor peste detaliile nefolositoare. Dacă ar ştii cât de mult îmi doresc să dau timpul înapoi. Să fie totul cum era ca la început.

-Te iubesc, şoptesc peste pieptul lui şi aştept cu nerăbdare aceleași cuvinte din partea lui, dar ele nu vin.

-Ştii doar că nu mai are rost să ne amăgim, spune pe un ton neutru şi împietresc pe loc. Mai ales acum, când nimic nu ne mai leagă, reia apoi.

-Atunci de ce mama dracu' mă mai ţii în braţe? întreb printre dinţi smuncindu-mă din braţele lui.

-Pentru că te iubesc şi nu suport să te văd distrusă, pentru că eşti aşa din cauza mea, pentru că din vina mea ţi-ai pierdut inocenţa din privire, pentru că mă urăsc pe mine că nu am putut să te ţin în siguranţă, spune dând cu piciorul într-un scaun.

-Ce e? îl întreb văzând că nu are de gând să înceteze cu privitul asupra mea.

-Vreau atât, dar atât de mult să te sărut, spune pătrunzându-mă cu privirea.