Căsătorie din prima (Volumul I) ✔

Capitolul VI - Ăsta este finalul nostru?

 "It's funny how some distance makes everything seem small

 And the fears that once controlled me can't get to me at all

 Up here in the cold thin air I finally can breathe

 I know I left a life behind but I'm too relieved to grieve"

                                         -Demi Lovato - Let It Go

Nikolay povesteşte:

Am început să o caut ca nebunul pe străzi, însă în adâncul inimii mele ştiam că nu o voi găsi aşa repede. Nu, dacă el ar fi pus mâna pe ea. Nu-mi vine să cred că sunt pe cale să o pierd definitiv. Nu, nu o voi pierde.

Mă aşez pe o bancă la întâmplare şi încerc să mă gândesc unde aş putea să o găsesc. Îmi sprijin capul între mâini şi încerc să găsesc ceva prin multitudinea de gânduri ce îmi străbate mintea. Tot ce găsesc este o casă de vacanţă undeva în pustiu şi mă grăbesc cât mai repede să ajung acolo. Dacă s-o atins de ea , îl omor!

Pornesc maşina şi plec în grabă spre "casa lui de vacanţă"  , pentru că aceea nu este o simplă casă. În casa aceea se întâmplă numai rele şi ştiu c-o dus-o acolo cu un motiv, iar acela este că mă vrea pe mine. Vrea să se răzbune pe mine prin ea. Şi mai ştiu că este numai vina mea, dar am fost nevoit să fac asta. Am fost nevoit să intru în aşa ceva, pentru a găsi răspunsuri la întrebările ce mă chinuiesc de atâta timp. Iar când le-am aflat am încercat să ies din jocul lui, însă ştiam bine că nu o să fie uşor să fac asta, dar nu m-am gândit nicio clipă la consecinţe. Şi în plus, de ce m-aş fi gândit?

Ea era ieşită din viaţa mea sau poate am crezut că o va lăsa în pace dacă nu mai este cu mine. Şi doare îngrozitor de rău când vezi că te-ai înşelat în mai multe privinţe. Da, m-am înşelat de mai multe ori, însă nu am acceptat niciodată asta. Însă astăzi accept asta, accept fiindcă de cele mai multe ori mă înşelam în privinţa ei. Poate dacă o s-o salvez nu mă va ierta, dar o să ştiu că este în siguranţă.

Opresc maşina şi cobor trântind portiera în urmă. Păşesc pe troturarul ce era ornat cu flori de o parte şi de alta, nici nu mă mai obosesc să bat la uşă, în schimb o deschid brusc. Cei care stăteau pe canapea şi-au dus imediat mâinile la spate, însă îmi ridic mâna în dreptul lor.

-Vreau să îl văd pe Alexander, spun lăsând mâna în jos.

-Şi eu vreau să vorbim Nikolay, vorbeşte în timp ce coboară scările. Te aşteptam, spune când ajunge la ultima treaptă.

-Dacă mi-ai fi trimis şi tu un sms, aş fi venit mai repede, îi răspund zâmbind forţat.

-Nikolay, Nikolay... nici acum nu încetezi cu joaca, reia după câteva secunde, deschid gura să spun ceva, dar în secunda doi sunt prins de ambele mâini de către două matahale.

-Ce înseamnă asta Alexander? mă prefac nevinovat.

-Lasă circul Nikolay, amândoi ştim prea bine de ce ai venit aici, mi-o taie el.

-Da,  amândoi ştim şi ai face bine dacă o s-o laşi să plece. Că, dacă nu...

-Dacă nu ce, Nikolay? Dacă cumva ai uitat asta este casa mea, iar tu nu iești bine venit aici. Cât despre ce  ai spus mai devreme, nici nu se discută băiatule. Duceţi-l în pivniţă.

-Dacă te atingi de ea, jur că te omor, strig zbătându-mă să scap.

-Dar am atins-o şi încă cum, termină de vorbit şi un zâmbet tâmpit îi apare pe faţă. Dacă ai ştii de câte ori i-am străbătut pielea, rosteşte în urma mea.

Ultimele lui vorbe au ajuns cu greu la urechile mele, însă când au ajuns inima mea parcă mi s-a strâns ca un ghem de lână,  ca după aceea să fie sfâşiat de ghearele ascuţite ale unei pisici. Nu puteam accepta asta, pur şi simplu nu puteam să îmi imaginez cum femeia a cărei inocenţă a fost a mea , a păţit aşa ceva şi asta numai din vina mea. Probabil mă urăşte, probabil nici nu vrea să mai audă de mine.

******

După câteva zile de chin, şi nu spun chin psihic, ci mă refer la ăla fizic. Aud nişte paşi ce vin dincolo de uşă şi îl văd pe el cum intră în încăpere. Vine în dreptul meu şi îmi şopteşte în ureche că are o surpriză pentru mine. După câteva secunde uşa se deschide, iar o persoană este aruncată pe podea. Nu a fost  nevoie să îi văd chipul ca să îmi dau seama cine este, însă în momentul când i-am văzut chipul palid şi buzele vinete lacrimile nu au întârziat să apară.

Vocea ei strigă cu disperare numele meu, iar eu mă cutremuram la durerea de dincolo de cuvinte. Însă el continuă să îi explice de ce este aici, dar corpul îmi împietreşte când îl aud rostind "doar este tatăl copilului tău". Sheila avea un copil, un copil al meu, dar numai Dumnezeu mai ştie dacă mai este în viaţă. În timp ce acele cuvinte mi se rotesc în minte primesc un picior în burtă, ceea ce m-a făcut să gem de durere.

Vocea ei stinsă îl roagă pe Alexander, să înceteze, să înceteze să îmi mai facă rău şi că face ce vrea el. Acesta îi face semn unuia dintre matahale să îmi de-a  cârpa jos de la gură. Iar cuvintele îmi părăsesc gura rapid, dar cu o singură intenţie.

-Sheila, te rog nu face nimic din ce-ţi cere iubito! însă el îmi ordonă să tac şi nu mai apuc să spun nimic după ce aud condiţia pentru libertatea mea.

-Sheila dacă vrei să îţi salvezi soţul, trebuie să vii cu mine. Ce alegi "iubito"? termină întrebarea şi pot să jur că a împietrit la auzul alintăturii "iubito".

Murmură un "eu" chinuit, în timp ce eu o implor din priviri să nu facă asta, dar ştiam că nu mă va asculta.Deoarece mă iubeşte şi nu vrea să păţesc ceva, de aceea este în stare să îşi de-a şi viaţa pentru mine, iar eu nu pot face nimic să o împiedic.

-O să vin cu tine, cuvintele ce îi părăsesc gura se izbesc dureros ca un cuţit în inima mea, dar vreau să îmi i-au "rămas bun" de la Nikolay între patru ochi, termină şi ceva din mine zâmbeşte.

-Când termini mă găseşti afară, îi spune acesta sărutând-o pe obraz..

Toţi pleacă şi în momentul când se închide uşa aceasta se şterge cu mâneca în locul unde a fost sărutată.

-Ăsta este finalul nostru? mă trezesc întrebând, iar ea îşi îndreaptă brusc capul plin de lacrimi spre mine şi îmi vine să îmi dau palme când realizez ce am scos pe gură. Nu, nu am vrut să spun asta iubito, continui eu.

-Ştiu ce ai vrut să spui Nikolay şi nu te condamn că vrei să fii sincer. Cât despre întrebare presupun că da, asta este sfârşitul nostru.

-Nu face asta scumpo, continui eu cu aceeaşi idee. Dacă faci asta, doar o să-mi răsuceşti cuţitul în inimă mai rău şi o să doară îngrozitor dacă vine de la tine. Şi nici nu ştii cum m-am simţit când am auzit că acel monstru te-a atins, termin cu lacrimi chinuite scurgându-se pe obrajii mei, ea  schimbându-se brusc la faţă.

-Nikolay scumpul meu, promite-mi că o să vii după mine când o să fii pregătit, promite-mi că o să mă aduci din nou acasă, vorbeşte după ce-şi scutură capul îngrozită. I-Im-Îmi promiţi? întreabă printre suspine.

-Îţi promit, îţi promit orice iubito! Doar vino mai aproape, îi cer nerăbdător, nerăbdător să îi simt căldura pieli peste a mea.

Sheila se apropie tremurând de mine şi se aşează pe podeaua rece din faţa mea. Îmi prinde faţa între palmele ei micuţe şi fine, iar apoi îşi lipeşte buzele aspre de la frig, de ale mele. Ne pierdem într-un sărut plin de chin, pasiune, dragoste, durere, suferinţă şi regret. Îmi lipesc palmele de spatele ei conturându-i-l, ca mai apoi să privesc speriat spre ea când printre buze îi scapă un icnet cutremurător.

-Ce-am făcut? Te-am rănit? întreb speriat dar aceasta da din cap disperată pe semne că nu. Atunci ce-ai păţit? întreb iarăşi.

-Tu nu mi-ai făcut nimic, şopteşte lipindu-şi buzele iară de ale mele.

Se trage din sărut şi se îndreaptă către uşă, dar înainte să apese pe clanţă se întoarce şi îmi spune...

Nu ştiu dacă am reuşit să fac capitolul cât de cât bun, dar sper să vă placă. Îmi cer scuze dacă am greşeli. 

1.Ce credeţi că îi va spune Sheila, lui Nikolay?