Căsătorie din prima (Volumul I) ✔

Capitolul XXVII - O şansă?

Nikolay povesteste:

Cred ca imi aud inima batand cu putere in piept si nu m-as mira daca aceasta mi-ar sari din piept. Inaintez precaut in dreptul satenei inmarmurite, ce priveste in gol. Imi pun mainile pe obrajii acesteia si oftez. Tresare brusc si ma priveste retinuta, fixandu-si apoi privirea undeva in spatele. Ma intorc, facandu-i semn lui Markov sa plece si acesta dispare imediat.

-Ai incercat sa abuzezi de ea? vocea ii tremura si-mi inchid ochii strans.

-Iubito, stiu ca nu-ti amintesti nimic de mine, da jur pe fetita noastra ca nu m-am atins in niciun fel de ea, spun sincer si chipul i se lumineaza, dar inca ma priveste retinuta.

-Nikolay, eu...vreau sa am incredere in tine, dar nu stiu... La naiba! Chestia e ca de fiecare data cand vreau sa o fac, ceva ma opreste exact in mijlocul drumului, rosteste chinuita si ofteaza disperata, agitandu-si privirea prin incapere.

Un zambet imi apare in coltul gurii, gest ce o face sa sa incrunte si-si uneste sprancenele privindu-ma ca pe un om cu probleme psihice. Dar eu fac asta doar pentru ca am descoperit inca un semn ce imi indica, ca isi va reveni in curand.

-Te iubesc! soptesc lipindu-mi fruntea de a ei, privindu-i intens ochii.

Inghite zgomotos in sec si imi abtin zambetul amar ce imi macina sufletul de cand nu ma mai recunoaste.

-S-Si eu te iubesc! se balbaie, coborandu-si privirea in podea.

-E-n regula, iubito! soptesc sarutandu-i fruntea, tragand-o apoi la pieptul meu.

***

Imi pun mainile pe masa metalica si privesc pierdut spre geamul blindat. Chiar daca de aici nu vad nimic stiu ca nenorocita aia sta pitita dupa el si savureaza fiecare moment de disperare venind din partea mea. De doua ore stau inchis intre patru pereti albi si o usa mare din metal, blindata de parca as fi un criminal in serie. Bine, poate o fi adevarata partea cu criminalul, dar nimeni din aceasta cladire nu stie asta. Adevaratul motiv pentru care sunt inchis e o acuzatie de viol, nenorocita de Eva amanase asta timp de doua ore probabil plecase sa se schimbe, fiindca daca ramanea cum era ma indoiesc ca ar fi luat-o vreun politis in serios. Si dupa cele doua ore m-am trezit smuls din bratele Sheilei si scos afara din firma ca pe un adevar criminal. Am apucat sa vad privirea disperata ce-i acaparase chipul, alaturi de vesnicele lacrimi si trebuie sa incetez cu "obsesia" asta. In ultimul timp o fac tot mai des sa planga si nu e tocmai ceva usor de privit. De fiecare data cand ii vad lacrimile peste obraji imi simt inima strapunsa de mii de cutite.

Pumnul meu a facut contact cu masa si am marait iritat. La dracu'! Acum trebuia sa fiu langa ea, sa o strang in brate, sa o sarut, nu sa intepenesc in scaunul inconfortabil pe care stau. M-am ridicat in picioare si am mers in dreptul geamului. Nu puteam astepta pur si simplu pana aveau sa vina idiotii aia aici, fiindca deja imi clocotea sangele in vene. Am inchis ochii pret de cateva secunde si cand i-am deschis am privit prin geam cu un sentiment de ura infiorator, simtindu-i, parca tremurul Evei la vederea ochilor mei. Colturile gurii mi s-au ridicat intr-un ranjet sumbru, trecandu-mi apoi limba peste buze. Am mimat pe buze un "nu scapi" si m-am intors in scaun. La cateva minute usa s-a deschis si pe ea a intrat comisarul Eric Mont. Ma privi cu o spranceana ridicata dupa ce inchisese usa si am ridicat lenes din umeri. A-i zice ca sunt un adolescent plictisit si cu o adrelalina greu de tinut in frau, daca stai si ma observi. Si sa de-a dracu' de nu ma simt exact asa! Faptul ca sunt inchis imi aduce vechile amintiri din tineretele mele - desi acum nu sunt asa de batran, la cei 30 de ani a-i mei inca ma tin bine - cand pupam arestul in fiecare seara din vina vitezei si a alcoolemiei din mine atunci cand eram oprit de vreun politist. Si la dracu', daca nu eram prins in fiecare seara, ziceai ca ma pandesc dupa colt de apareau fix cand eram manga. Ohoho, dar asta nu e tot! Tin minete fiecare bataie luata de la tata pe tema chestiei asteia si momentul cand ma dadusem pe brazda.