Căsătorie din prima (Volumul I) ✔

Capitolul XVII - Nimic bun

Nikolay povesteste:

Ma simteam ca ultimul nenorocit, cu toate ca in clipa aceea noi eram despartiti. Am mai luat o inghititura din paharul patratic, delectandu-ma cu lichidul afrodisiac al whisky-ului. Am privit in josul balconului, dorindu-mi sa intru in pamant de nervi ce aveam. Arunc paharul din mana, acesta atingand suprafata betonului de jos si am multumit in gand ca sunetul nu o trezise pe Sheila.

M-am intors, auzind pasi in spatele meu si am fost uimit sa o vad pe Zilya pasind catre mine.

-Ce s-a intamplat, scumpo? intreb, luand-o in brate.

-Am avut un cosmal, raspunse agatandu-se de gatul meu.

-Ce cosmar, printeso? spun asezandu-ma pe fotoliu.

-Era despre voi, va desparteati, rosteste si eu inghit in sec. N-o sa va despartiti, nu-i asa? rosteste iara.

-Normal ca nu, scumpa mea, rostesc nesigur.

Dupa ce am asigurat-o pe Zilya ca totul va fi bine si am convins-o sa doarma la loc, m-am grabit sa ajung in camera. Am privit ceasul, observand ca era aproape trei jumatate si ochii mi-au alunecat spre locul in care Sheila dormea, si-a schimbat pozitia asta insemnand ca si-a dat seama ca nu eram langa ea. M-am apropiat cu pasi inceti de patul matrimonial si m-am lasat usor pe partea mea, intinzandu-ma de-a lungul patului.

-Unde ai fost?

Glasul tremurand al ei, mi-a cutremurat inima si m-am uitat confuz la spatele ei. M-am apropiat, i-am prins umarul si am tras-o usor cat sa-i vad chipul. Am simtit un fior rece ca gheata atunci cand i-am intalnit chipul, dupa care am inghitit in sec. Am tras-o la pieptul meu, mangaindu-i spatele.

-Nu plange, iubito. Am fost la fetita, iti jur, spun privind-o pentru cateva clipe. Hai, nu mai plange, mi se rupe sufletul cand te vad asa.

-Imi pare rau, am...am crezut ca...

-Shhh! Stiu, iubire, stiu... Si mai stiu ca te iubesc enorm de mult, nu ti-as mai face asta niciodata.

Am continuat sa o tin in brate, atipind si eu la un moment dat.

-Iubitule, Nik...

Imi auzeam numele vag si-am tresarit, ridicandu-ma in capul oaselor.

-Ce? Ce e? Unde arde? am rostit bulversat dand din maini, uitandu-ma apoi confuz la persoana ce radea dinaintea mea. Imi placea acel sunet, acel sunet imi face inima sa tresalte in piept de fiecare data cand il auzeam, si acele dati au fost pana acum rare. Am zambit in coltul gurii, privind-o intens. Privindu-i licarilile vesele din ochii aceea mari si verzi, privindu-i chipul, ce stralucea acum mai tare ca niciodata.

-Pamantul catre Nikolay Smirnov, mai esti printre noi?

Am fost trezit din gandurile mele de catre glasul ei amuzat, si am zambit miseleste.

-Nu stiu sigur, de aceea ar trebui sa fac asta pentru a ma convinge.

-Ce-ar trebui sa faci? intreaba confuza. Nikolay sa nu de-a naiba sa faci ceva neortodox, fata s-a trezit si este alaturi.

-Oh, Dumnezeule, iubito! Tu insati esti neortodoxa, cum ai vrea sa ma stapanesc?! exclam uluit de frumusetea ei si o trag de solduri in poala mea.

-Nikolay, te rog...fata! rosteste foindu-se.

-Iubire, ar fi indicat sa stai locului daca nu vrei sa creeam un adevarat spectacol in fata fiicei noastre, rostesc fortat si se opreste brusc. Mult mai bine, spun pentru mine.

******

-Tati, unde ai fost ieli-dimineata?

Intrebarea micutei m-a facut sa ma inec, si tusind am privit-o cercetator pe Sheila.