Căsătorie din prima (Volumul I) ✔

Capitolul XIX - Trecutul = Rusia

Luis povesteste:

Clipesc uimit in timp ce Nikolay o zbugheste spre usa, doborad si un scaun in alergatura lui si-mi intorc capul cat sa privesc la blonda din spatele meu. Pare mai uimita ca mine si-si face cruce, asezandu-se apoi pe scaunul din fata biroului.

-Aaa, vrei o cafea?

Aceasta isi intoarce privirea inspre mine si ridica relaxata din umeri. O prind de mana si fara sa-i bag inseama strigatele de frustare, o trag dupa mine spre lift. Odata ajunsi in el aceasta isi smunceste mana dintre a mea si ridicand un deget in semn de amenintare inspre mine spune:

-Tu, daca nu iti tii mainile departe de mine ti le rup! rosteste furioasa si zambesc ironic inspre ea.

-Nu zau! spun apropiindu-ma de ea. As vrea s-o vad si pe asta, blondo.

O ingramadesc in unul dintre colturile liftului si-mi plasez palmele de-o parte si de alta a corpului ei. Zambeste ridicand din spranceana si ceva imi spune ca nu e un zambet inocent. Cum banuiam, ma impinge in partea cealalta de lift si-si scutura palmele victorioasa. Clipesc uluit si ma intreb de unde atata forta intr-un corp atat de slab si micut.

-Am facut Karate, imi aduce la cunostinta si abia acum inteleg amenintarile din biroul lui Nikolay.

-Asta explica tot, bomban pentru mine si-i zambesc stramb.

-Acum, ce zici sa bem cafeaua aia? intreaba zambareata si-mi mijesc ochii inspre ea.

"Adica, intai sterge peretii unui lift cu mine si apoi imi propune sa bem cafea?!" gandesc preocupat si habar nu am cum am ajuns in cafeneaua firmei, la masa si cu doua cafele pe ea.

-Aaa, cand ai comandat cafeaua?!

-In urma cu cinci minute, de ce? raspunde nonsalant si eu ma incrunt incercand sa-mi dau seama la ce m-am gandit atat de intens.

-Si esti prietenul lui Nikolay?

Cu una dintre maini isi duce cu incetinitorul ceasca intre buze sorbind cu ochii inchisi o gura zdravana din cafeaua cu lapte, din cate am putut sa vad. Inghit in sec, simtind cum burboane de transpiratie mi se formeaza pe frunte si singura explicatie este: ea.

-D-Da, ma balbai desi, habar nu am ce ma intrebat.

-Amalia, spune intinzand mana in fata ochilor mei si sunt atat de acaparat de pielea alba cei imbraca corpul incat uit iara ce mi-a spus.

-C-Ce?! intreb confuz si aceasta chicoteste brusc.

Acest gest ma lasa masca si fara sa-mi dau seama de ce fac, una dintre maini deja era peste obrazul ei mangaindu-l bland. Se opreste brusc, privindu-ma confuza cu doi ochi albastri ca safirul.

-Accepti sa iesi cu mine la cina?

De atunci a inceput totul, de atunci impart apartamentul, patul, baia, dusul si cana de cafea chiar si hainele cu ea. Timp de doi ani m-am simtit si inca ma simt cel mai norocos barbat din lume. Cine m-ar vedea acum, stand pe balcon cu o cana de cafea langa si zambind singur ar zice mai mult ca sigur ca sunt nebun. Dar sunt, nebun dupa ea! Si toate astea i le datorez Sheilei, daca nu ar fi fost ea nu as fi cunoscut-o niciodata.

-La ce te gandesti, iubitule?

Vocea sa soptita ma face sa tremur usor si-o trag in poala mea zdrobindu-mi buzele de ale ei, flamand.

-La prima zi cand ne-am cunoscut, recunosc intr-un tarziu dupa ce termin sarutul.

-A fost unica, spune zambind.