Just Another Story

22. Tentații imposibile

Urmatoarele 2 saptamani au trecut ca prin farmec. Mi-am petrecut jumatate din timp,de obicei dimineata,citind in biblioteca impreuna cu Ty,care imi explica din cand in cand anumite lucruri din trecut, evenimente care au marcat istoria paranormalilor cat si obiceiuri si traditii.

Ma privea curios in timp ce eu rasfoiam vechiturile alea de foi prinse intre doua coperti in cautarea unor raspunsuri. Era gata sa-mi sara in ajuor oricand ii ceream,fiind dispus sa faca orice ca sa-mi fie mie bine. A renuntat la atitudinea aceea rece si monotona in care era prins cateodata. L-am zarit zambindu-mi mai tot timpul, fiind oarecum fascinat de imaginea din fata ochilor lui. Nimeni nu m-a mai privit niciodata in felul asta. 

Nimeni nu mi-a acordat atat de multa atentie niciodata. Cui i-ar placea sa-si piarda vremea cu o epava asa ca mine? Daca stai sa te gandesti e chiar o chestie amuzanta. Felul cum mi se rumenesc obrajii cand ii simt privirea atintita spre mine in timp ce eu privesc in alta parte. Aveam senzatia de parca as fi fost un experiment esuat al naturii,dar nu. El se uita la mine de parca as fi fost cel mai interesant lucru din lume. Din lumea lui.

Obisnuiam sa iau pranzul in asa-zisa “cantina” impartind masa cu prietenii mei. Am facut cunostinta cu inca cativa hibrizi care-si fac si ei veacul pe acolo: un tip pe nume Dereck, foarte simpatic si amuzant si sora lui, Emilly, o fata bruneta, nu prea inalta cu parul lung, care incerca din rasputeri sa ascunda faptul ca e total lesinata dupa Ty. 

De obicei stateau si ei la masa cu noi. Desigur, Emilly statea neaparat pe scaunul de langa Ty in timp ce Dereck ii arunca priviri peste masă lui Kim care statea langa mine. Oliver supraveghea discutiile de langa ea, parand foarte iritat atunci cand Dereck o privea lung si cuceritor, cu toate ca blondina nu il baga in seama mai deloc.

Atunci mi-am dat seama de puterea pe care o are Kim asupra baietilor. Asemenea unei sirene care-si cheama marinatii in adancuri,frumusetea ei orbea pe oricine,iar ea era atat de obisnuita cu asta,incat nu isi dadea seama ca unii chiar o placeau dincolo de harul cu care a fost înzestrata.

Emilly incerca mai mereu sa se bage in seama cu Ty, sa ii suceasca mintile si asa mai departe, si se simtea nu tocmai bine cand vedea ca el nu e interesat. El era cu ochii pe mine mai tot timpul. Ma privea cald si bland, incercand sa linisteasca toate furtunile din sufletul meu. Avea grija de mine, intocmai cum i-a spus Miranda. Era mereu acolo unde eram si eu si nu ma lasa singura nici o clipa.

Mare mi-a fost mirarea cand am observant ca Jason, baiatul-spion-super-sexy-si-periculos nu statea cu noi. Daca ma gandesc mai bine,el nu venea niciodata la masa de pranz. 

In timp ce ma lăfăiam in scaunul meu inconjurata de Ty si Kim,priveam in jur  uimita. Nimeni care sa se uite insistent la mine, toti care intrau se adunau in grupuri la mese si incepeau a rade zgomotos in mai multe reprize. Erau atat de fericiti,in ciuda vietii pe care o traiesc si a necazurilor care i-au marcat. Nu puteam intelege cum cineva aflat in situatia mea gasea inca puterea de a zambi,de a rade in hohote dupa o experienta ca asta. Si nu un ras fortat si fals,ci unul adevarat care vine subit si pe care il simti in stomac.

Pareau fericiti. Oh,Doamne! Erau fericiti! Mai fericiti decat as fi putut fi eu vreodata. Si se intelegeau asa bine. Toti se cunosteau intre ei si erau prieteni. Nu existau barfe, cu atat mai putin sentimente de ura unul fata de celalalt. Si atunci mi-am amintit ce-mi spusese Ty prima oara cand am pasit in sediu: Aici toti suntem egali...

Si asa era. Pentru prima oara in viata mea ma simteam bine. Ma simteam acasa. Ma simteam eu. Da, eu, inconjurata de o multime de ciudati. Si da,stiu ca suna putin anormal . Dar hei,nu suntem cu totii ciudati pe lumea asta? In sfarsit inima mea accepta ceea ce minte-mi repeta de atat de multa vreme. Ca aici e locul meu.