Just Another Story

11.Legi nescrise

E rece. Totul in jurul meu e rece. De parca nu as mai fii eu. De parca nimanui nu-i pasa de mine. Dar nu e chiar asa. Ty a fost destul de intelegator si rabdator cu mine. Ba chiar mi-a aratat in Kavan ce insemnam noi cu adevarat. Toata istoria noastra. Bine-nteles ca n-am putut-o citii pe toata,mi-ar fii luat prea mult timp. A fost linistitor,dar si agitant intr-un fel. In timp ce Ty se chinuia sa gaseasca cele mai interesante paragrafe,nu ma simteam tocmai in largul meu. Ceva era schimbat. De obicei locul acela ma linisteste. Imi da mai multa incredere in mine. Ma face sa simt in sfarsit ca nu sunt singura. Dar nu si acum. Ma simteam urmarita. Ca si cum cineva ar sta cu ochii pe mine in orice moment, in orice clipa. Imi era frica sa mai misc un deget. Imi era frica sa mai clipesc. Ca si cum cineva ar vrea sa ma omoare la fiecare miscare. Ty presupun ca a simtit lucrul asta,deoarece m-a condus in camera imediat ce-a constatat ca nu mai respir. Presupun ca s-a gandit ca e prea mult pentru o zi. Sperand ca sentimentul avea sa fie unul trecator, m-am cuibarit in pat imediat ce a plecat. Pentru o secunda am avut o stare  de calm incontrolabil,dupa care, ca si cum cineva mi-ar fii zdrobit bariera de liniste,am simtit-o din nou. Acea prezenta pe care nu poti sa o vezi,dar stii ca e acolo. Acel cineva care e cu ochii pe tine oriunde,oricand. La inceput am crezut ca e doar imaginatia mea. Dar refuz sa cred ca-mi pierd mintile.

-Nu arati deloc bine...

Am tresarit. Nu am auzit usa deschizandu-se,si totusi o priveam pe Miranda stand in prag. Se apropie si se aseza pe pat,langa mine,constienta de starea mea de nervozitate.

-Sunt doar obosita,atata tot.

Vocea-mi suna mai calma decat mi-o imaginam. Pana si eu as crede minciuna asta,daca as fii in locul ei. Dar stia ca nu e doar atat. Intotdeauna stie.

-Am vorbit cu Dr. Steve azi. Mi-a confirmat ca esti una de-a noastra.

De-a noastra. Cand o sa ma obisnuiesc cu idea de a fii una de-a lor?

-Deci a spus si ce...

-Nu. Nu inca. Mai trebuie verificat testul AND.

Dintr-o data,sentimentul de frica se transforma intr-o stare de bine. Nu pot sa cred cat de usor se pot schimba emotiile cuiva,doar privind o persoana,sau vorbind cu ea.

-Am auzit ca ai aflat despre noi. Asta iti raspunde la o parte din intrebari?

Vocea-i era blanda. Privirea-i era blanda. Totul parea atat de linistit. Si apoi,mai erau si situatiile delicate prin care treceam mai mereu. Dar ei nu-i pasa. Tot timpul ma privea in felul asta. Stia ca asta ma linisteste. Si nu ma face sa ma simt atat de vinovata uneori.

-Oarecum...

Ea isi puse o mana peste a mea,si ambele imi cazura in poala.

-Ce mai vrei sa stii?

Era prima data cand am auzit-o vorbind asa. Prima data cand chiar se citea in voce ca ii pare rau ca m-a mintit si ca mi-a ascuns asta toata viata. Era prima data cand chiar simteam ca ii pare rau. Cu vocea tremuranda,am incercat sa vorbesc,dar din nou,nu am facut altceva decat sa ma balbai putin.

-M-m-mama a spus in scrisoare de mo-moartea pe care as fii avut-o de infruntat,si am inteles asta. A mai mentionat si de d-disparitiile oamenilor,si ca c-cineva vine dupa ei. Ca nu stie da-daca va mai apuca ziua de maine. Am inteles si asta.

Vocea imi devenea din ce in ce mai nestatornica. Lacrimile ce urmau sa

dea buzna peste obrajii mei asteptau.

-Ce nu pot intelege,ce nu stiu defapt...Este de ce mama a insistat atat de mult sa vii sa ma iei? De ce a trebuit  sa isi ceara scuze de atat de multe ori? De ce a trebuit sa te implore sa o ierti?

Pe fata i se citea mahnirea. Cu privirea in gol,incerca sa fie atenta la mine. Puteam sa jur ca e ceva in neregula in mintea ei. Dar vroiam sa stiu. Trebuia sa stiu.

 -Mama ta si cu mine am fost diferite de cand ma stiu. Iar,cand faci parte dintr-o familie paranormala e greu. Exista o lege nescrisa,care face ravagii de secole. De obicei, puterile paranormalilor se mostenesc din generatie in generatie. Insa,in familiile unde s-au nascut mai mult de doi copii,puterile merg numai spre unul dintre ei,iar celalalt,sau ceilalti devin semiparanormali. Puterile lor sunt injumatatite. Nu au atata importanta ca la cel care are puteri depline vesnic. Aceasta lege i-a facut pe paranormali s-o ia razna. Mai ales pe copii lor. Adica,nu e correct ca tu sa ai doar jumatate din mostenire,iar fratele tau mai mare sa aiba totul.

Parea dezamagita de propriile vorbe. Ravasita de amintiri.Nu cred ca am mai vazut-o candva asa. Intr-un fel,ma simtiam vinovata. Dar un coltisor din mintea mea imi spune ca nu e vina mea. Ca nu am de ce sa ma simt asa.

-Intotdeauna, copii semiparanormali ramaneau asa pentru tot restul vietii. Insa,ca sa populeze specia din care faceau parte,trebuiau sa se casatoreasca cu un paranormal. Daca se casatoreau cu un semiparanormal sau muritor,copii lor urmau sa se nasca muritori,cee ace ar fi insemnat sfarsitul specie,iar intr-un tarziu a tuturor paranormalilor.

A facut o pauza cat sa traga aer in piept si sa inchida pentru o clipa ochii.

-Dintotdeauna am fost geloasa pe mama ta…cred. Intotdeauna avea totul. De obicei,primul nascut mosteneste intreaga putere. Si asa s-a si intamplat. Ea avea totul,iar eu... La un moment dat m-am enervat sa traiesc in umbra ei,si am plecat. Dar,chiar daca eram suparata pe ea,nu suportam sa vad ca sufera. Doar era sora mea. Am ajutat-o tot timpul. I-am fost alaturi mereu. Nu am lasat sa se vada ca o uram in sinea mea. Si uneori nu stiam de ce. In timp ce eu plecasem la New York,ea s-a casatorit cu un muritor. I-am spus sa nu o faca. I-am spus ca e o proste. Insa nu m-a ascultat. Era indragostita pana peste cap. Oricat incercam sa o conving ca e o greseala,nu ma asculta niciodata. Era foarte incapatanata.

A rostit ultima propozitie razand. Atunci mi-am dat seama defapt ca ea incearca sa se abtina din plans. Semanam mult la capitolul asta.

-De ce e o greseala sa te casatoresti cu un muritor?

Nu puteam sa ma abtin sa nu intreb.

-Mama ta era paranormala. Niciodata nu faci greseala de a te casatorii cu un muritor daca tu esti nemuritoare. Dumnezeu ti-a dat aceasta putere ca tu sa o duci mai departe,nu sa o distrugi. Din cauza tatalui tau, te-ai nascut hibrid. Daca mama ta se casatorea cu un paranormal,si tu erai paranormala. Si nu mai era nevoie de toate astea.

Am observat-o cum se abtine sa nu planga. I-am simtit nevinovatia.

Intr-un fel,ea vroia doar sa ajute. Si nimeni nu o poate invinui pentru asta.

-Cand au inceput sa dispara paranormalii impreuna cu sotii lor muritori… cand s-a constatat ca Agramon ii vrea defapt pe copii lor...mama ta era disperata. Atunci isi dadu seama ce greseala mare facuse. Eu eram ultima ei speranta. De aceea mi-a trimis acea scrisoare. Si nu o puteam ura pentru ca nu a avut incredere in mine de la inceput. Era sora mea,ce naiba? Mie doar...imi era

intr-un fel mila de ea. Nu merita asta. Nu a fost chiar asa de rea. A fost doar naiva. Poate putin prea naiva. Atunci,am stiut ca nu am alta varianta. Stiam ca ii voi frange sufletul daca o voi lasa. Si puteam sa o fac. Doar pentru a-i arata cum m-am simtit eu toti anii astia. Dar n-am facut-o.

-Asta pentru ca esti o persoana buna.

In acel moment isi ridica ochii spre mine. Lacrimile din ochii ei sclipeau in lumina focului din semineu. Avea un zambet nevinovat cand ma imbratisa. In momentul in care mi-am pus capul peste umarul ei,am izbucnit si eu in lacrimi.

-Ai facut ce trebuia,i-am soptit eu la ureche.

-Stiu…

***

Stiu ca am promis capitolul cu o saptamana in urma,si sper ca nu v-ati suparat prea tare ca a durat atat,dar efectiv nu am avut timpul si nici cheful necesar pentru acest capitol. Si ca sa nu intrec masura,nu va mai promit nimic. Chiar nu stiu cand va fi urmatorul capitol,maine,poimaine,saptamana viitoare... Important e ca VA MAI CONTINUA,deci nu se termina aici.

Kisses :* - Anonima