Just Another Story

23. Pupici și îmbrățișări

-CE AI FACUT ?!

Vocea lui Ty nu a sunat niciodata mai taioasa de atat. E a nu stiu cata oara cand imi pune intrebarea asta si m-am cam saturat sa-i tot raspund. De ore bune stam in camera lui si ma interogeaza ca la politie. Il inteleg. E ingrijorat. E normal sa fie asa. Dar parca e ceva mai mult de atat. Il simt. E dezamagit. E ranit. Si totul numai din cauza mea.

Iar eu,ca un țap ispășitor stau acum si suport consecintele incercand sa-mi cer iertare. El face eforuri sa ma tina departe de diavol,in cazul asta de Jason, iar eu ca o fetita incapatanata ce sunt ma comport ca la gradinita. Nu vreau sa creada ca-mi bat joc de munca lui,doar ca nu ma pot abtine.

Nu stiu cum sa ma feresc de Jason in asa fel incat nimeni sa nu aiba de suferit.Nu stiu daca a realizat cineva,insa eu sunt cam noua in treaba asta. Nu il cunosc indeajuns de bine pe Jason cat sa pot sa-i platesc cu aceeasi moneda.Si ce-i mai rau,e ca nimeni nu vorbste despre el. Toti il urasc,dar nimeni nu spune exact cu ce i-au gresit el.

In concluzie, toti imi spun sa ma feresc de el,insa nimeni nu imi spune cum. El te ia mereu prin surprindere,nu stii niciodata de unde apare. Te joaca pe degete dupa bunul lui plac si nu-i pasa de nimic. Pentru el nimic nu conteaza.

Banuiesc ca asa trebuie sa fie atunci cand esti singur,cand ti-ai epuizat sansele spre fericire. Esti invincibil,nimic nu te poate opri atata timp cat nu mai ai nimic de pierdut.

-Ti-am mai zis,am incercat eu sa spun. Ma antrenam,a venit el si apoi...

Ty ridica o mana ceea ce m-a facut sa ma opresc. Incepu din nou sa faca ture prin camera ganditor si cu privirea in pamant,in timp ce eu stateam pe marginea patului cu capul aplecat. A ezitat sa ma priveasca in ochi tot timpul,iar asta m-a facut sa renunt sa-i mai atrag atentia.

Stateam cu mainile in poala incercand sa-mi alung sentimentul de vinovatie din suflet,insa nu puteam. Meritam ca Ty sa fie suparat pe mine,iar chestia asta ma consuma pe dinauntru.

La un moment dat Ty se opri in fata mea si isi trecu ambele maini peste fata inspirand adanc.

-Nu stiu ce a fost in capul meu,am inceput eu. Trebuia sa il opresc,insa habar nu aveam cum. Stiu ca esti suparat,dar te rog...

-Opreste-te,zise el.

Aceasta fraza m-a facut sa impietresc si sa imi ridic putin capul. In clipa aceea l-am vazut privindu-ma pentru prima data in ultimele cateva ore. Si asta mi-a topit inima. Era atat de ingrijorat incat ma lasa fata cuvinte. Aceea privire din ochii lui imi distrugea maruntaiele si dinr-o data mi-a venit sa vars.

El strabatu camera pana la mine si se aseza in dreptul meu. Imi lua mainile in ale sale si ma privi in ochi.

-Habar nu ai cat de mult insemni pentru mine,Jessica. Sunt distrus doar la gandul ca tu ai putea păți ceva,iar eu nu te pot proteja. Stiam ca nu trebuia sa te las singura,si totusi am facut-o. Si ma simt ingrozitor pentru asta.

L-am privit uimita. Cumva el isi cerea scuze de la mine?

-De ce iti pare rau? l-am intrebat sfioasa. Tu nu ai facut nimic gresit.

-Ba da,totul e numai vina mea. Daca nu te-as fi lasat singura cu nenorocitul ala...

-Shh...

I-am pus un deget peste buze oprindu-l din vorbit. Nu suportam idea ca el sa se simta vinovat pentru mine. Mai bine ma simteam eu vinovata cat pentru amandoi.

-Taci,ii soptesc eu. Nu e vina nimanui. Nu ai cum sa anticipezi lucrurile astea. Nu poti sa ma tii in vitrina,nu sunt din portelan.

Mi-am lasat degetul sa alunece peste buzele lui incet, iar el se infiora sub atingerea mea de parca as fi fost de gheata. A inchis ochii pentru o clipa dupa care mi-a prins mana si mi-a asezat degetele intr-ale lui.