Just Another Story

12.Dosar

Tot drumul pana la Departamentul de Cercetare a fost un chin pentru mine. Nu mai puteam de nerabdare. Toata viata am stiut ca sunt diferita,acum vreau sa stiu exact in ce fel. Tot drumul m-am grabit dar parca nu mai ajungeam. Pana si Ty a fost agitat. Mi-am dat seama cand a incercat sa-si lase amprenta pentru a intra in departament.

Era asa impiedicat incat a fost nevoit sa bata parola inca de trei ori pentru a deschide usa. Miranda pe de alta parte,era tacuta,si totusi cu un zambet tamp pe fata. Ea de obicei suferea in tacere,si nu stiu de ce,ea lua asta ca pe un lucru rau. Vreau sa spun,ea stia dintotdeauna ca eram semiparanormala si totusi se impaca cam greu cu idea. Din cate am observat eu, aici e normal sa stii exact ce fiinta esti inca de cand te-ai nascut. Nu ca mine,care nu am habar de nimic .

Cu cat ne indreptam mai repede spre cabinetul Dr. Steve,cu atat secundele treceau mai greu. Parca drumul nu se mai sfarsea. Am reusit sa il zaresc pe Dr. Steve intampinandu-ne la usa cabinetului sau. Nu parea prea fericit. Mai mult dezamagit. De-odata mi s-a facut rau. Tot felul de idei imi treceau prin minte. Intr-un fel imi doream sa aflu,intr-un fel imi era frica.Cu cat inaintam mai mult,cu atat simteam din nou acea prezenta. Acel cineva care ma priveste din umbra. Mi-am rotit privirea prin camera,dar nu am observat pe nimeni care sa ma priveasca cu un anumit interes.

-Ma tem ca am vesti proaste!

Dr. Steve era in dreptul meu,cu privirea atintita spre mine. Se citea in ochii lui ca nu era de bine. Am incercat sa ma linistesc dar n-am putut. Simteam cum pulsul meu se ridica de la o secunda la alta. Nu mai aveam stare.

-Ce s-a intamplat? intreba Miranda la fel de uimita ca si mine,doar ca cu o usurinta pe care eu nu o voi avea niciodata.

-Dosarul tau,zise el in timp ce isi controla respiratia.A disparut!

-Cum adica a disparut?

Vocea alarmanta a lui Ty suna mult prea tare in urechile mele.

-Pur si simplu nu mai e! a incercat Dr. Steve sa ne spuna fara sa tipe de disperare. Aseara am pus dorasul exact aici! zise aratand spre masuta lui de sticla,langa o tava de pansamente si seringi. Azi dimineata cand am venit sa verific,nu mai era. Chiar acum vroiam sa vin spre voi sa va anunt.

Cineva l-a luat,imi sopti o voce din capul meu. Multumesc,mi-am cam dat seama si singura de asta! i-am zis eu acelei voci. Cineva nu vrea ca tu sa stii ce esti. Nu vrea sa stie nimeni. Am incercat sa alung vocea din capul meu,dar n-am reusit.

-Cineva vrea ca nimemi sa nu afle ce e Jessica… Cineva l-a luat!

Vorbele lui Ty ma strapunsera ca o sageata. E acelasi lucru pe care mi l-a spus vocea aceea in capul meu. Oare el era cel care imi controla gandurile?

Am simtit toti ochii atintiti asupra mea. Am incercat sa nu ma uit la ei,deoarece nu stiam ce sa spun. Eram prea uimita. Si dezamagita. Si nu-mai-stiu-cum. Miranda a fost prima care-si lua privirea de la mine.

-Ati incercat sa-i interogati pe cei din sediu?

Il intreba ea pe Dr. Steve.

-Absolut toti au fost interogati. Nimeni nu stie nimic.

-Nu ati deschis plicul? Nu ati fost curios sa aflati?

-Nu m-am gandit la asta. Plicul a ajuns azi-noapte cand toti dormeam. Nimeni nu a stiut de el. Prin urmare,nimeni din sediu nu l-a putut fura.

De unde sunteti asa sigur ca plicul a fost aici? Poate nu a ajuns. Poate nici nu a fost trimis!

Dezamagirea din ochii de dupa acei ochelari am simtit-o pana in suflet. Din cate mi-am dat seama,ii parea mai rau de mine,decat de timpul pierdut pe miile de analize pe care le-a facut pentru a ma ajuta. Si asta mi-a dat incredere. In sfarsit cineva care se gandeste si la mine,dupa atata timp cat m-am simtit singura.

In tacerea apasatoare,un sunet de alarma s-a declansat dintr-odata. Speriindu-ma ca naiba ,m-am dat inapoi,gata sa ma impiedic de piciorul lui Ty,si sa ma prabusesc la pamant. El sesiza teama mea incontrolabila,si fata mea de ce-naiba-se-intampla  si m-a prins inainte sa apuc macar sa ma dezechilibrez. A trecut fulgerator pe langa usa din sticla lasata deschisa,tragandu-ma dupa el. Miranda si Dr. Steve au iesit imediat in urma noastra. Oliver fugii spre noi din celalalt capat al salii,nemaiavand suflare.

-Cineva a intrat in casa! Trebuie sa mergem imediat acolo!

Am alergat toti pana la biroul lui. Monitorul calculatorului era impartit in mai multe compartimente ale camerelor de filmat. Mi-a luat putin pana sa observ ca incaperile filmate imi erau mai cunoscute ca pana atunci.

-Asta e casa mea!

Toti se uitara la mine,dar nu paru nimeni surprins inafara de mine,micuta fetita inutila care nu are habar de nimic. Bine-nteles ca era casa mea,dar de ce o filmau? Vazandu-mi expresia mult prea confuza ca sa mai spuna ceva,Ty imi explica,de parca mi-ar fi citit gandurile.

-Toate casele care au fost vandalizate cu ceva timp in urma sunt puse sub supraveghere,din momentul in care se afla daca mai sunt sau nu in viata urmasii celor care au locuit acolo. Din momentul cand te-am gasit,iti supraveghem casa!

Ty vorbea atat de repede incat de-abea puteam tine pasul cu el.Un singur lucru am reusit sa intreb. La urma urmei,un singur lucru ma interesa.

-De ce?

El s-a uitat exact in ochii mei cand a pronuntat cuvantul.

-Agramon!

***

Buuuun...Cel mai probabil merit sa mor in chinuri groaznice,pentru ca v-am facut sa asteptati atat. Sunt SUPER data peste cap cu scoala si tot restul. De-o saptamana ma chinui sa-mi gasesc o bucata de timp,cat sa postez acest capitol. Stiiiuuu ca e scurt,si tocmai de aceea,cel tarziu maine veti putea citi si urmatorul capitol.

Kisses :* - Anonima