Just Another Story

17. Agramon

Sange. Sange peste tot. Rani pansate si bandaje insangerate. Cam asta era privelistea din fata ochilor mei in acea clipa. Oameni fugeau de colo-colo. Haos total. Numai tipete,lacrimi,plansete si strigate se auzeau in incapere. 

Am ramas cateva minute bune holbandu-ma la acel dezastru,pana ce ochii mei au zarit-o pe Miranda in celalalt capat al incaperii si mi-am facut loc printre paturile de spital ce aglomerau camera. Ajunsa la ea,dau de Dr Steve care privea atent niste fise. Kim ii bandaja cu grila bratul lui Oliver,in timp ce Ty statea nemiscat pe un scaun,cu prvirea in pamant si bratele incrucisate. Era si el plin de rani si bandaje din care picura inca sange proaspat. Nici nu a parut sa observe ca m-am pus langa el. Defapt,nimeni nu m-a observat. M-am simtit groaznic. Stiam ca era vina mea,si pe de-asupra mai era si fuga mea nebuna si incontrolata de la miezul noptii. Ma uitam in jos cu ochii in lacrimi. Nu stiam ce sa fac,nu stiam ce sa spun. Nu puteam decat sa astept pana imi venea o idee. 

In secunda urmatoare,de pe patul de langa mine o persoana a inceput sa tipe. Un tipat infiorator si disperat. Insa niciunul din cei de langa mine nu a reactionat cumva. Doar eu mi-am ridicat capul speriata. Nu mai putea continua asa. Intr-un final,mi-am facut curaj si am vorbit.

-Ce...s-a intamplat aici?

-Nu te asteptai la asta,nu?

Miranda se uita fix in ochii mei cand imi vorbi. Am simtit ca mi se face rau. Pur si simplu voiam doar sa ma fac mica si transparenta, cum sunt de obicei, si sa scap de aici. Insa stiu ca nu aveam de ales. Tot ce mi-a ramas de facut a fost sa ii sustin privirea matusii mele,si sa incerc sa nu bag in seama golul din stomac.

-A fost un adevarat razboi azi-noapte. Toti cei de aici au luptat pe viata si pe moarte cu “consoartele” lui Agramon. 

-Atat de rau a fost? Simteam cum sangele pulsat in vene mi se scurge printre dinti. Mai aveam putin si muream. Si de data asta,chiar voiam sa mor…de-a binelea.

-Hai sa nu vorbim aici. Ne intalnim cu totii in biblioteca in 10 minute,ne intrerupse Dr. Steve dupa care disparuse de langa noi.

Atunci, prietenii mei s-au uitat la mine. Nu ma priveau cu ura si dispret cum credeam ca o sa fie. Defapt,putem sa jur ca este mila in privirea lor. Le era mila de mine. Ma considerau o fata proasta si fara aparare,care habar nu are pe ce lume traieste, nu respecta regulile care i se impun,si isi risca viata dupa cum o taie caput. Insa trebuia sa recunosc. Nu ma potriveam deloc cu ei. Nu eram una din ei. Si nu voi fi niciodata. Eu nu stiu cum functioneaza viata de aici. Pana acum cateva zile credeam ca magia e doar un mit. Totodata,mai credeai si ca parintii tai sunt morti,idioat-o... Nu stiu ce sa fac. Si si ce fac,fac prost. As vrea sa se termine odata cosmarul asta. Insa stiu ca e de-abia inceputul.

***

In biblioteca era liniste. Mult prea liniste. Ty nu s-a uitat la mine de dimineata. Nici macar pe furis. Defapt,daca stau sa ma gandesc,nu a privit pe nimeni. Si nici nu a vorbit macar. Doar era acolo. Statea nemiscat si asculta ce se petrece in jurul lui. Ceva nu e bine. El nu e asa. Nu are cum! Ceva e in neregula cu el. Insa nimeni inafara de mine nu pare ingrilorat de starea lui.

-Bine,bine,zise Dr Steve intrand vijelios in camera,rupand in cele din urma linistea dintre noi.

-Acum sa vorbim.

Liniste. Nimeni nimic. Dr. Steve se uita la noi cu o privire blanda si plina de incredere,insa nimeni nu a scos un sunet. In cele din urma,Miranda a luat cuvantul.

-Inainte de a ne povesti Jessica ce a cautat azi-noapte in mijlocul padurii,as vrea sa limpezesc putin lucrurile.

Miranda ma privi ferm in timp ce ceilalti incuviintara din cap. Spre deosebire de ei,eu nu am putut sa ma misc.