Just Another Story

10. Dezvaluiri

Cateodata nu vezi lucrurile asa cum sunt ele cu adevarat. De multe ori aparentele inseala. Sunt lucruri care par foarte simple,dar defapt ele sunt greu de inteles. Exista multe feluri prin care sa-ti dai seama de ceva. Fie taci si astepti sa vezi ce se intampla, fie faci lucrurile cum te taie capul,si suporti consecintele. De multe ori oamenii judeca lucrurile dupa aparente,fara sa le cunoasca intr-adevar. Adeseori oamenii vorbesc despre anumite “chestii”  fara sa stie efectiv despre ce vorbesc. Unii vorbesc mult,si totusi nu spun nimic. Iar altii nu spun decat un cuvant,din care intelegi o intreaga poveste.

De mica am stiut ca e ceva in neregula cu mine,dar nu mi-am dat seama ce. De multe ori oamenii ma priveau ciudat pe strada. Dar acum stiu. Acum stiu ce e in neregula. Acum stiu de ce sunt mai diferita decat ceilalti. Doar ca nu am idee nici acum ce sunt. Intreaga mea viata mi-am petrecut-o ignorata de lume. Iar acum,stau in biblioteca si ma gandesc la viata pe care as fi dus-o daca as fi ramas aici. Daca parintii mei ar fi fost cu mine. Daca nu ar fii existat secrete. Daca nu ar fi existat minciuni.

-Hey!

Ty statea in pragul usii.Arata la fel ca de obicei. Privire patrunzatoare. Zambet calm. Par ciufulit. Pentru o secunda,privirea lui o intalni pe a mea si am simtit cum sangele imi urca in obraji. Imi intorc privirea spre raftul de carti din fata mea,sperand ca el sa nu-si dea seama ca am rosit. Doua secunde mai tarziu il simt in spatele meu. Aproape. Foapte aproape. Atat de aproape incat ii puteam simti respiratia in ceafa.

-Imi place aici,zise el. E mereu atat de liniste.

Amandoi am tacut pentru un moment,iar mai apoi el isi continua fraza.

-Presupun ca vrei mai multe raspunsuri,nu-i asa?

-Macar de-ar fii atat de usor...

-Dar este usor,zise el si isi apleca privirea spre mine cat sa ma priveasca in ochi. Daca vrei sa afli ceva,intreaba!

De-abea acum observ ce inalt era fata de mine. Imi ridic ochii de la carti si privirile ni se intalnira din nou. Ochii lui verzi sclipeau ca doua smaralde. Firisoarele aurii ce se pierdeau printre pleoape ma fermecau de fiecare data. Nu pot sa cred ca ma holbam din nou la el! Ce e in mintea mea? Pai presupun ca nu e nimic,pentru ca daca ar fi,nu as face asta de fiecare data cand il vad. Buimacita de propriile ganduri,imi mut privirea la podea,incercand sa nu par atat de agitata,sperand in sinea mea ca era destul de intuneric pentru a nu observa roseate din obrajii mei.

-Sunt atatea lucruri de care nu am habar. Atatea lucruri pe care,acum doua saptamani nu le-as fii crezut.

A oftat.

-Te inteleg perfect. Cand am aflat de locul asta prima oara,nu mi-a venit sa cred. La inceput am crezut ca imi imaginam eu totul. Am crezut ca-mi pierd mintile.

-Si ce te-a facut sa te razgandesti?

Ma uitam din nou la el. Dar de data asta nu-mi pasa daca ma roseam sau daca el credea altceva despre mine. Norocul meu a fost ca el nu m-a privit. Isi ridica ochii din podea. Isi plimba privirea peste raftul de carti. Si-o atinti spre o carte groasa,cu coperti de piele roase pe la margini,in timp ce o lua de pe raft.

-Kavanul. Aici ai tot ce trebuie sa stii. Aici se afla toata istoria noastra.

Ultimul cuvand m-a facut sa inghit in sec.

-A noastra?

Ma lua gura pe dinainte. Nu pot sa cred ca mi-a scapat asta! Dar in acel moment,nu-mi doream nimic altceva sa aflu. Nu imi mai pasa nici de istorie,nici de trecut,ci doar de ce se ascunde dincolo de ochii aceia verzi. El isi muta privirea in jos,ridicandu-si colturile gurii sub forma unui zambet. Am incercat sa intorc intrebarea pe toate partile,dar nu am reusit decat sa ma balbai.