~Their fate~

17

MIRA POV:

Scenele din ziua aceea imi reapar in minte. Ma intreb cate zile au trecut de atunci? Yeosang cum este? Gândurile imi sunt alungate de niste băieți care dau buzna în salon.

Hwa: MIRAAAAAA

Park Seonghwa. Era de așteptat, el este singurul care țipă din toti plămânii. Ce prieteni am....

Yeosang: mai încet că trezesti tot spitalul.

Hwa: scuze....

Yeosang: Mira? Cum te simti? Te doare ceva? Esti bine? Ai nevoie de ceva?

Mira: Yeosang, sunt bine, nu am nevoie de nimic.

Jin: ne bucurăm să te vedem sănătoasă din nou.

Hoseok: de ai sti cate grijii ne-am facut.

Mira: băieți sunt bine...

All: ne bucuram!

Yeosang: daca ai nevoie de ceva suntem aici.

Mira: da, însă as putea vorbi cu Yeosang singura?

All: Desigur!

Băieți părăsesc salonul, iar liniștea isi face apariția în întreaga încăpere. Se vedea pe fața lui Yeosang supararea pe care o poartă în suflet.

Mira: cat timp a trecut?

Yeosang: aproape 3 saptamani, Mira. Tu sti cat de speriat am fost? Am crezut ca am sa te pierd si pe tine.

Mira: Yeosang acum sunt bine, aici lângă tine.

Yeosang: Mira, până când femeia aia blestemata traieste tu esti in pericol.

Mira: asta inteleg si eu, însă există oamenii legii....

Yeosang: Mira in asta nu poti amesteca oameni legii, înțelege.

Mira: atunci ce ai de gând să faci? Sa asteptam sa ne omoare? HA? NU ESTE SUFICIENT CA NU MAI AM PARINTI VREI SA PLECI SI TU?

Yeosang: Mira.....

Mira: Yeosang, înțelege, eu nu pot trăi asa, oricand poate veni aici....sa ma omoare. Nu numai pe mine ci si pe tine.

Yeosang: sunt constient de asta.....acum odihneste-te.

Mira: Tae?

Yeosang: ce? A....il voi chema....

Yeosang se ridică, urmând sa se îndrepte spre usa. Imi mai arunca o ultima privire plina de tristețe și nesiguranță apoi isi continua drumul. Poate ca am exagerat, însă nu am sa traiesc toată viața doar cu frică, cu frică ca cineva ne poate omora.

Tae isi face apariția în salon, iar fata lui parca se luminase când ma văzuse.

Tae: Mira? Esti bine? Ai nevoie de ceva?

Mira: sunt bine Tae.

Tae: sti cate grijii mi-am făcut? Am crezut ca am sa te pierd.

Mira: Taehyung....

Tae: inteleg, e numai vina mea. Trebuia da te iau cu mine, nu sa te las in urma.

Mira: Tae nu te invinovatii, nu e vina ta. Asa a fost sa fie.

Tae: uita ce am facut, unde te-am adus.

Era dezorientat, lacrimile isi făcuse apariția pe chipul său. Se vedea de la o posta ca ii pare rau, dar continuă să se invinovateasca singur.  Ma durea sufletul vazandu-l asa.

Mira: Tae, nu e vina ta. Uita acum sunt bine, acum pot fi din nou secretara ta.

Acesta continuă să privească în pământ. Micile lacrimi inca nu disparuse de pe chipul său palid. Ii prind mana, astfel acesta privindu-ma într-un final. Ii zâmbesc cald, urmând ca mai apoi să îl trag într-o imbratisare. Simțeam că atât eu cât și el ca avem nevoie de o îmbrățișare însă amândoi taceam, nu spuneam ce ne macină.  După minute de stat îmbrățișati, Tae se retrage din îmbrățișare încercând să spună ceva.

Tae: Mira? Poate este prea brusc, însă.....

Cuvintele ii sunt întrerupte de medicul care intra in salon. Însă de la intrarea medicului pe usa, parca mintea mea spunea că nu e de bine. Părea atat de suspect acel medic. Însă nu i-am dat importanta crezând că este doar mintea mea care o ia razna.

Medic: puteti sa așteptați afara până ii dau medicamentele?

Tae: Desigur. Mira ma întorc dupa.

Mira: bine:

Tae părăsește salonul, iar mica liniște isi face apariția. La un moment dat medicul se întoarce cu spatele la mine, trăgând in siringa o substanță,urmând ca mai apoi să se întoarcă cu fata spre mine,  fără masca chirurgicală pe fata.

Credeam ca mintea mea o ia razna dar se pare ca nu. În fața mea acum si chiar aici, Chanhee? Fostul coleg de liceu care imi făcea viata un calvar.

Chanhee: bine te-am găsit Mira. A trecut ceva vreme.

Mira: C-ce cauti aici?

Chanhee: ia uita....în misiune tu?

Mira: M-m-misiune?

Chanhee: da....Sunmin m-a trimis....aici si chiar acum ....sa te omor cu mâinile mele.

Mira: C-ce?

Chanhee: doar sti ca de multa vreme te-am vrut moartă nu? Ei bine a sosit momentul.....

Acesta se îndreaptă spre mine, cu dorința de a-mi injecta acea solutia. Începusem a ma zbate cu gândul că voi scapa, dar totul era in zadar. Gura imi era astupata cu mana sa, iar posibilitatea de a țipă era prea mică.

La un moment dat imi ia mana de la gură mea reușind ca mai apoi să țip, însă totul era prea târziu. Jumate din substanță era injectata deja in perfuzie.

Tae: MIRAAAAAA

______________________________

Scuzati greșelile gramaticale!