The Good Girl's Bad Boy

1. Începutul (editat)

Am stiut din momentul în care m-am trezit că ziua mea avea să meargă teribil de prost.

Si aveam dreptate.

Imediat ce m-am ridicat din pat am realizat că întârziasem la scoală, asa că am dat năvală în dulap si m-am pregătit cât de repede am putut. Nu stiam de ce sau cum, dar mama aparent uitase să mă trezească.

Din nou.

Mintea îmi zbura la scuzele posibile pentru profesoara Carp, o femeie veninoasa, în timp ce mă îmbrăcam cu un pulover la întâmplare si niște blugi decolorați. Mi-am adunat cărțile cât de repede am putut si le-am îndesat în rucsac, abținându-mă din a înjura când m-am uitat la ceas.

Oh, avea să mă omoare.

Am coborât scările în grabă și m-am
repezit către ușă, dar am observat că toată casa era cufundată în liniste, un lucru anormal. De obicei diminețiile erau zgomotoase aici. Până si pisicile alintate ale familiei, Yin si Yang - două ghemotoace de blană albă si neagră - dormeau încolăcite una într-alta pe canapea, fără să-și ridice măcar capul la venirea mea. Pot să pun pariu că m-au auzit coborând.

Ceasul indica faptul că era deja 08:10. În douăzeci de minute avea să înceapă prima oră, iar dacă întârziam... La revedere prezență impecabilă.

În timp ce mă încălțam am apăsat pe butonul telefonului meu pentru a tot verifica ceasul, și atunci am văzut data și ziua -- era duminică.

Duminică.

Imposibil.

Mi-am aruncat geanta pe jos si m-am trântit pe canapea, făcând-o pe Yin - cea mai răutăcioasă - să mieune indignată. S-a zgâit la mine pentru câteva secunde, analizând probabil situația în care mă aflam, dar probabil a decis că nu merită efortul de a mă zgâria, asa că s-a întors înapoi la somn cu Yang.

- Scumpo, de ce esti trează la ora asta? Si de ce esti îmbrăcată de scoală? Este duminică.

Mi-am dat ochii peste cap la afirmația mamei mele, care tocmai ce apăruse din grădină, dar nu am spus nimic.

- Am uitat că este duminică. Ugh, as vrea să mă întorc înapoi la somn acum... am mormăit eu, frecându-mi ochii obosită.

- Sentimentul e reciproc, spuse ea în timp ce-si prepara cafeaua. Dar trebuie să mă pregătesc de cina de mâine, si să merg la cumpărături... fir-ar, am uitat să cumpăr un curcan. Curcanul e cel mai important.

- Ce cină? am întrebat-o, știind că aveam să-i fac pe plac dacă mă prefăceam interesată de subiect.

- Partenerul tatălui tău, Jonathan, va veni mâine seară la cină cu soția lui, Livia. Ai uitat că vom pleca împreună cu ei? Oh, uneori urăsc munca asta. Să bați atâta drum până în altă parte, e tragic de obositor... oftă ea, iar o parte din mine îi înțelegea greutatea.

Bine, în realitate nu puteam, dar trebuia să mă prefac măcar.

- Si cât timp va dura expediția asta a voastră în Africa? am întrebat-o, culcându-mi capul pe pernă.

- As vrea să stiu si eu asta, oftă din nou. E destul de dificil să construiesti scoli si case într-un loc ca Africa, dar trebuie să ne dăm silința dacă vrem să le asigurăm si celor de acolo un viitor. Bănuiesc că în jur de câteva săptămâni.

- Câteva săptămâni?! am sărit în sus, privind-o alarmată pe mama, ce mă privea compătimitoare.

- Stiu, sentimentul e reciproc, scumpo, dar nu prea avem de ales.