The Good Girl's Bad Boy

10. Îmi place de tine când nu vorbești. (editat)

10. Îmi place de tine când nu vorbești.

Mereu am dat de persoane care aveau ceva rău de spus când venea vorba de mine sau care mă împingeau pe holurile școlii, dar asta era tot. Nu era mare chestie. Reușeam să trec peste pe cont propriu, dar de data asta aveam nevoie de ajutor și îmi era rușine să recunosc asta.

Nu puteam să fac față pe cont propriu. Oricât de mult mi-aș fi dorit, nu puteam.

Pădurarul Mike mă cără pe mine și pisicile mele până la cabana lui ce era peste drum de benzinăria părăsită, încercând să mă întrebe ce s-a întâmplat mai exact și de ce nu puteam să mă opresc din plâns. Mă așeză pe canapeaua de lângă șemineul aprins și îmi oferit noi haine, dar am refuzat să vorbesc cu el. Fără să mă întrebe îmi luă telefonul și sună pe cineva, dar nu am putut să aud conversația; ieșise afară.

- Gata, gata, a trecut, am încercat să îmi spun în timp ce-mi strângeam genunchii la piept.

Mă uram pentru că plângeam atât de tare. Tremuram ca varga și nu puteam să-mi opresc lacrimile. Era un adevărat calvar. Voiam să merg acasă.

Nu puteam să-mi scot din minte acea imagine oribilă, mâinile lui pe corpul meu, felul în care vorbea...

Yang își frecă căpșorul de coapsele mele în timp ce Ying încercă să se așeze în poala mea. Probabil și ele simțeau în ce stare teribilă eram acum. Cât de ironică era întreaga situație, nu?

- Unde este?!

La auzul acelei voci ceva în mine tresări, dar am continuat să rămân impasibilă. Nu puteam să mă gândesc la altceva în afară de mâinile lui Maven pe corpul meu.

- Thalia...

Și el îmi rostise numele, dar vocea lui nu era la fel de blândă și temătoare. A lui Maven era groasă, plină de dorință trupească și tot ce nu-mi doream eu de la el.

- De ce tremură atât de tare?! Ce a pățit?

- Eram aici când am auzit țipetele ei. Un nemernic încerca să o forțeze.

Nu am avut curajul să-l privesc în ochi când Mike spuse asta, sau pe tot parcursul drumului spre casă. Nu voiam să-l las să mă ia pe sus dar știam că pe cont propriu nu puteam să merg. Când mă ajută să mă ridic am încercat din răsputeri să mă acopăr cu ce mai rămase din hanoracul meu, dar știam că lui Jordan nu-i păsa de goliciunea mea. Îi păsa că fusesem rănită.

- Jur că am să-l omor, spuse în timp ce-mi puse jacheta lui pe mine, singurul obiect de îmbrăcăminte pe care l-am acceptat.

Pe tot parcursul drumului spre casă am încercat reușit să mă opresc din plâns, dar tremuratul era involuntar. Jordan continuă să mă întrebe dacă vreau să merg la spital sau să sune pe cineva, dar pur și simplu îmi scuturam capul și continuam să mă uit în gol.

- Știam că ceva e în neregulă când ai părăsit casa, zise în momentul în care parcă mașina în garaj. Ar fi trebuit să vin cu tine.

De asta îmi era cel mai tare frică -- să se învinovățească pe el.

- N-nu, am reușit să spun într-un final. T-Te rog nu da vina pe tine.

Mă privi de parcă îi spusesem cea mai mare minciună posibilă.

- Nu lua vina asupra ta, Thalia. Te rog n-o face.

Mă ajută să urc până în camera mea și îmi scoase o pereche de pijamale curate din dulap, așteptând afară până ce mi-am facut duș. Îmi frecasem pielea până ce se înroși, după căre mi-am examinat corpul în oglindă --  lacrimile erau singura mea reacție când am văzut vânătăile de pe șolduri, umeri și cea de pe gât.