The Good Girl's Bad Boy

11. Rochia aia ar pune-o pe Kim K la colțul de rușine. (editat)

11. Rochia aia ar pune-o pe Kim K la colțul de rușine.

Nu realizasem impactul vorbelor mele, pentru că toată lumea o luase razna imediat ce terminasem de vorbit. Mulți se holbau ba la mine, ba la Rosie, nevenindu-le să creadă ce tocmai mărturisisem, iar alții mă priveau cu admirație. Jordan se afla printre ei, strângându-mă de mână subtil și zâmbind de parcă totul era bine și frumos în lume.

Iar eu? Eu nu mă simțisem atât de liberă de foarte multă vreme.

Visam sa-i spun toate acele lucruri de ani de zile, dar niciodată nu reușeam să-mi găsesc vocea. Iar acum... Acum mi-am găsit-o.

- Ai făcut-o, în sfârșit ai făcut-o! mă felicită Lucy, strângându-mă în brațe în clipa în care ajunse în cantină.

Stăteam împreună cu Jordan și Daniel la o masă și ne abțineam să nu râdem de expresia urâcioasă a lui Rosie. Lucy mă îndemnase de multe ori să-i spun nemernicei ăleia să înceteze și de multe ori încercase să intervină chiar ea, însă reușisem să o opresc de fiecare dată, amintindu-i că părinții ei nu ar fi prea fericiți să afle că fiica ei se ia la bătaie în incinta școlii. Asta fu suficient ca să o potolesc.

- Sunt atât de mândră de tine, nici n-ai idee!

Se așeză lângă Daniel, care o privea în continuare cu adorație. Lucy, ca de obicei, habar n-avea de faptul că cel mai vechi prieten al ei era îndrăgostit lulea de ea.

- Acum că în sfârșit a încetat cu toate bârfele și atacurile putem să ne bucurăm de restul anului în liniște, glumi ea.

- Despre ce atacuri vorbești? interveni Jordan, privind-o confuz pe Lucy.

Oh nu. Nu, să nu cumva să deschizi subiectul Lucy, nu de față cu Jordan!

- Își punea minionii să o împingă în dulapuri și să o bruscheze, strâmbă ea din nas. Plus gunoaiele din dulap, hainele furate sau rupte în timpul orei de sport și minciunile dezgustătoare despre ea. Am vrut să le iau la bătaie de atâtea ori dar n-a vrut să mă lase.

Mă simțeam atât de vinovată încât voiam să-mi cer până și scuze, cu toate că nu aveam de ce. Privirea lui Jordan, acum fixată asupra mea, era mustrătoare și iritată -- ca și cum ar fi trebuit să-i spun asta mai devreme. Voiam să-i spun că nu mai avea sens acum, pentru că totul încetă.

Sper.

- Putem să vorbim afară?

Vocea lui nu lăsă loc de interpretat. Am mormăit niște înjurături și m-am ridicat cu greu de pe locul meu, urmărindu-l până ce ieșisem din cantină. Am încercat să ignor privirile și șușotelile celorlalți, iar Jordan nici măcar nu-i observa. Nu știu ce-i uimea mai tare; altercația mea cu Rosie, sau faptul că îmi petreceam timpul cu Jordan.

Din fericire, nu mai era așa enervant de la un timp.

Jordan intră într-o clasă goală, făcându-mi semn să-l urmez. De îndată ce închise ușa și își îndreptă toată atenția asupra mea, tot curajul mi se risipi. Postura lui era rigidă si expresia autoritară, de parcă încălcasem toate legile posibile iar el era aici ca să mă pedepsească. Trăgeam absentă de mâneca puloverului meu în încercarea de a-mi ocupa mintea cu altceva.

- Nu mi-ai spus de asta, zise într-un final.

- Nu ți-am spus ce?

- Nu face pe prostuța, știi bine despre ce vorbesc, zise pe un ton din ce în ce mai iritat. Mi-am dat seama că le place să te tachineze, dar violență? Thalia, asta e ceva complet diferit!