The Good Girl's Bad Boy

17. Întâlnirile la dublu sunt coșmarul meu.

17. Întâlnirile la dublu sunt coșmarul meu.

- Ai de gând să mă ignori, chiar dacă îți vreau binele?

Mi-am așezat hainele cu care am fost îmbrăcată într-unul din sertare, abținându-mă să nu arunc cu ceva după el. Stătea cu picioarele încruncișate pe pat și aștepta să mă întorc cu un zâmbet larg și să-i mulțumesc pentru că era așa un Adonis, dar n-avea să se întâmple prea curând. Sau mai bine zis vreodată.

Cum a putut s-o invite pe Keira în oraș? Știa bine cât de mult o urăsc pe acea ființă și totuși nu a ezitat să o facă. Ea a fost mai mult decât fericită când a auzit asta și a acceptat fără să se gândească de două ori.

El avea voie să iasă cu cine voia, eu nu. Cum mai vine și asta, mă rog?

Iar de atunci am refuzat să mai discut cu el. Nu era nevoie să fii Einstein ca să-ți dai seama că asta era gelozia vorbind din mine, nu eu. Chiar și așa, nu aveam de gând să recunosc asta vreodată nici moartă. Probabil credea că sunt supărată pe el pentru că mi-a ținut predica aia despre Julian, nu din cauză că a invitat-o pe Keira în oraș.

Pe Keira!

- Haide Thalia, nu fii naivă!

M-a urmărit până în living unde m-am trântit pe canapea și am început să vorbesc cu Julian prin mesaje, așteptând să se prindă și el de asta.

Julian: Ce fel de mâncare preferi? xx

Eu: Orice, atâta timp cât nu e otrăvită. xx

- Dacă nu vorbești cu mine am să îți arunc toată înghețata la gunoi.

Julian: Stai liniștită, n-aș îndrăzni să rănesc o ființă atât de frumoasă precum tine.

Fără să vreau am chicotit la mesajul lui, atrăgându-i atenția imediat lui Jordan. Se uită cruciș la telefonul meu de parcă era o bombă atomică și cu grijă, se aplecă deasupra mea.

- Cu cine vorbești, Thalia?

Cu siguranță nu cu un nemernic precum tine.

Eu: Ești foarte drăguț, Julian. Abia aștept să ne vedem.

De fapt spuneam toate astea doar ca să-l sâcâi pe Jordan, cu toate că știam că nu este drept față de bietul băiat. Știu, aveam să ajung în iad pentru asta, dar cui îi pasă?

Julian: Și eu. Voi număra orele până atunci.

Când am râs și mai tare și am scos un "aww" n-a mai rezistat și mi-a smuls telefonul din mână, îndepărtându-se de canapea cât mai repede.

- Dă-mi telefonul înapoi! am țipat eu, cu toate că voiam să citească acele mesaje.

Se opri în spatele mesei și citi mesajele rapid, strâmbându-se din ce în ce mai tare.

- Ești foarte drăguț? Ce naiba a intrat în tine?!

- Jordan. Dă-mi telefonul. Acum.

Continuă să citească și mesajele de mai devreme care erau, din nefericire pentru el, chiar siropoase. O mică părticică din mine era mândră de faptul că le citea și era de-a dreptul oripilat de ele, însă o altă parte nu tocmai fericită de faptuș că am făcut-o doar ca să-l enervez pe Jordan.

Asta... Asta nu însemna că-mi place de el, nu?

Ar fi bine să nu pentru că aș urî ca prima persoană reală de care mă voi îndrăgosti să fie atât de arogantă și plin de el. Nu, mulțumesc. Mai bine pe cont propriu.