The Good Girl's Bad Boy

14. Ca să vezi, șoricelule, au rămas fără paturi.

14. Ca să vezi, șoricelule, au rămas fără paturi.

Următoarea dimineață am fost profund recunoscătoare pentru draperiile trase, chiar dacă lumina reuși să pătrundă în cameră, lumindând-o slab. Mă simțeam atât de liniștită și detașată cum nu m-am mai simțit de foarte mult timp, de parcă îmi luasem o piatră de pe inimă. Până și un mic zâmbet se înfiripă pe buzele mele când am observat brațul lui Jordan după talia mea precum aseară, iar...

Wow, stați, pauză.

Nu am băut nimic, nu?

Am înjurat în cinci limbi străine când am realizat că într-un fel am fost sucită la perete, incapabilă să mă ridic din pat fără să-l trezesc pe Jordan. Vă întrebați de ce nu vreau să-l trezesc? Da, încă îmi aduc aminte conversația de aseară și diminețile sunt pentru a mânca cât mai mult fără să-ți faci griji că te îngrași ca seara, nu să ai conversații siropoase. Cel puțin așa erau pentru mine.

- Te rog nu te trezi... am șoptit în timp ce-i ridicam cu grijă brațul de pe mine, privindu-i atentă trăsăturile. La început se schimonosi puțin și strâmbă din nas dar nu se trezi.

- Încă puțin... așa! am țipat în șoaptă când am reușit să-i înlătur mâna, ridicându-mă cât de încet posibil în genunchi.

Haide Thalia, poți să o faci! După poți să te năpustești pe ciocolata aia din bucătărie și să asculți Fall Out Boy până când te saturi!

Am trecut cu un picior pe cealaltă parte a patului, găsindu-mă într-o poziție nu tocmai favorabilă. Chiar și când eram deasupra lui nu puteam să ignor cât de liniștit putea să arate această creatură în timp ce dormea -- îmi oferea o imagine plină de serenitate și pace sufletească încât îmi venea să țip la el. Frumusețea lui nu era extravagantă, arogantă sau de tip Hollywood cum încerca să pară în timpul zilei. Nu, acum puteam să-l compar cu David al lui Michelangelo sau cu grandioasele opere de artă din era Renașterii, cele ce mă duceau cu gândul la arta adevărată și frumusețe pământeană, cu esență și suflet...

- Chiar dacă această poziție este teribil de palpitantă, gânguri el în somn și-mi oferi un rânjet malițios, trebuie să mărturisesc că eu prefer să fiu deasupra.

Prima mea reacție a fost să încerc să trec de partea cealaltă a patului însă era mult mai vigilent ca mine, chiar și cu ochii pe jumătate deschiși. Și-a înfășurat brațele în jurul coapselor mele, trăgându-mă și mai aproape. Picioarele mele îi îmbrățișau mijlocul și mâinile mele se odihneau pe pieptul lui, oferindu-mi astfel șansa de a-i simți inima bătând la fel de tare ca a mea, doar că el nu arăta la fel de emoționat ca mine.

Eu mai aveam puțin și leșinam.

- Nu începe, l-am avertizat, încercând să mă ridic

- Nțț, nu așa repede, mă oprise el, mâinile sale încă pe picioarele mele. Nu până nu promiți că-mi faci și mie micul dejun.

- Îți sugerez să o chemi pe Rosie mai bine, pun pariu că face omletele mai bune.

Mi-am acoperit gura cu mâna imediat ce cuvintele mi-au scăpat iar privirea lui Jordan era de nedescris -- o combinație între uimire pură și amuzament, cu un strop de răutate.

- Ești cumva geloasă, mica mea rază de soare?

- N-Nu!

- Crezi că asta aș vrea? continuă el să mă tortureze, trecându-și degetele în sus și-n jos pe picioarele mele. Crezi că aș prefera să o am pe Rosie aici, chiar acum, în exact aceasă poziție?