The Good Girl's Bad Boy

3. Cine ascultă rock dimineața? (editat)

3. Cine ascultă rock dimineața?

Am fugit în cameră, am trântit usa si am început să mă lovesc cu capul de ea.

- De

Thump

- ce

Thump

- eu?!

Thump

Am oftat si mi-am ridicat capul, ignorând senzația de amețeală. Nu erau prea mari șansele ca să stau acolo si să port o conversație cu Jordan, dar stiam că nu puteam să-l ignor la nesfârșit. Oricât de glumeț si relaxant pare, nu stiu ce se ascunde în spatele acelui zâmbet viclean. Dacă plănuia ceva? Probabil eram prea paranoică, dar aveam toate motivele să fiu asa. De când am fost obligată să merg la școală, colegii mei m-au supus tuturor tipurilor de farse, unele mai crude decât celelalte. Desigur, părinții mei nu au aflat niciodată, dar mă simțeam vinovată pentru faptul că le ascundeam asta. Sigur ar fi vrut să mă ajute.

Telefonul meu începu să sune, luându-mă prin surprindere.

- Mamă?

- Oh, scumpo, te-am sunat să-ți spun că am ajuns la aeroport, și-- stai puțin, unde esti acum?

Am îgnorat nodul ce mi se formase brusc în gât, incercand sa nu mă bâlbâi:

- În camera mea.

- Thalia, nu-l lăsa pe bietul băiat singur! Fii o gazdă bună și du-te acolo jos acum.

- Dar mamă-

- Acum!

Tonul ei îmi spunea clar că nu trebuia să o refuz, așa că mi-am înăbușnit un țipăt amar în pernă. Am închis telefonul si înainte să ies din cameră m-am schimbat în niște pantaloni de casă si un pulover tricotat.

Am deschis usa încet, de parcă cineva m-ar fi asteptat după colț cu un topor, deși știam că eram deja ridicolă. Eram în casa mea, pentru numele lui Dumnezeu, nu pe un teren minat!

...cel puțin așa speram.

Din fericire, Jordan era tot întins pe canapea, uitându-se absent la un serial pe Netflix. Nu îmi putea da seama ce seriale era, dar puteam băga mâna în foc că era unul despre sport.

Probabil își dădu seama că eram aici, pentru că rânjetul ăla malefic al lui reapăru, urmărindu-mă în timp ce m-am trântit pe un fotoliu și mi-am deschis cartea. Poate avea să mă ignore toata seara -- poate nici nu trebuia să vorbim unul cu altul!

- De ce nu râzi niciodată? se interesă Jordan de-odată, spulberându-mi visele. Ai cumva vreo problemă medicală de nu poți arăta expresii? Sau esti un robot?

I-am aruncat o privire urâtă, dar nu părea prea deranjat. Ba din contră, zâmbea si mai mult.

- Singurul de-aici care are probleme esti tu, i-am trântit-o, după care m-am înjurat. De ce mă lua mereu gura pe dinainte? Dacă-l făceam să mă urască, atunci săptămânile următoare aveau sa fie un adevărat coșmar!

- Țin să te informez că sunt perfect sănătos, protestă el. Fizic, cel puțin. Psihologul de la cealaltă școală era de altă părere.

Mi-am mușcat obrazul pentru a mă abține din a zâmbi, prefăcându-mă fascinată de carte.

- Așa mai merge, spuse într-un sfârsit. Ai dovedit că nu esti un robot.

- De ce ai crede în primul rând că o persoană poate să fie un robot?