The Good Girl's Bad Boy

20. Peter Pan e mai important, dă-te jos!

20. Peter Pan e mai important, dă-te jos!

- Dacă îndrăznești să ridici mâna aia cu un centimetru mai mult, s-ar putea să n-o mai ai.

Zâmbi și își îndepărtă mâna de pe picioarele mele (care nu mai aveau mult și-mi strângeau fundul) și se lipi de blatul din spatele său.

- Îmi place părul tău, gânguri el, privindu-mă cu ochii mijiți. Sunt într-adevăr un maestru.

Mi-am trecut o mână prin părul meu ciufulit, încercând să nu-i trântesc vreo replică răutăcioasă. Mi-ar fi greu să zic că am făcut altceva decât... ei bine, știți voi ce, de când am ajuns la hotel. Niciodată în viața mea n-am crezut că lucrurile pot să devină atât de incitante între un băiat și o fată într-o cameră de hotel.

Bine, ar fi trebuit să citesc mai multe fanfictions. În special cele mai explicite.

- Nu te mai umfla atât în pene, am rânjit eu. M-am prefăcut că mi-a plăcut.

Nu vreți să știți expresia pe care a făcut-o.

Prima oară era un soi de șoc și trădare, transformându-se treptat în realizare și eventual amuzament pur. Râdea atât de tare încât curgeau lacrimi din ochii lui, sprijinindu-se de blat ca să nu cadă la pământ. Nu putea să mă creadă și el măcar o dată în viață?

- Pfoai, era cât pe ce să te cred! continuă el să râdă.

- Te-ai gândit că poate eu nu mint?

Râse și mai tare, de data asta căzând în genunchi. De ce aveam impresia că făcea asta doar ca să mă tachineze și mai tare? Ai fi zis că după ce s-a întâmplat va înceta, dar aparent era doar un prilej ca să mă enerveze și mai tare.

- Mă duc să-mi fac un duș, chico. Ai grijă să nu mori între timp.

Strigă ceva în urma mea dar n-am putut să înțeleg din cauza râsetelor lui isterice. Am presupus că era ceva de genul "Ești hilară!" și am încuiat ușa de la baie, practic scurgându-mă pe ea.

Wow.

În timp ce-mi atingeam buzele și zâmbeam precum o școlăriță îndrăgostită (asta și eram, oricum) reluam din nou și din nou momentul în care m-a sărutat. Fiecare detaliu îmi era întipărit în minte precum un o pictură celebră, scoțând în evidență și cele mai mici detalii -- tandrețea și inocența acelui sărut erau catastrofale, alături de apropierea corpurilor noastre și sutele de emoții neîmpărtășite ce în sfârșit fură eliberate.

Dar după câteva străzi distanță nici unul din noi n-a mai rezistat tentație și m-a lipit din nou de un perete, de data asta folosindu-se de mișcări pentru a-și exprima sentimentele -- mâini ce trasau fiecare părticică descoperită de piele, buzele flămânde ce tânjeau după atingere, degete încurcate în păr și respirații între-tăiate, prea distrase ca să formuleze ceva coerent. Era un amestec de dorință, multă abținere și sentimente încâlcite.

Nu, nu era ca-n povești. Nu îmi oferi un mic sărut galant și mă conduse până în fața casei (ironic, dormeam în același pat de ceva vreme) și nu era un mare erou. Nu mă emoționam din cap până în picioare când doar se apropia de mine și nici nu îmi cânta serenade romantice.

Era chiar invers.

Săruturile erau aprinse, stârnind ceva în mine de care nu credeam că eram capabilă. Mi-a făcut brioșe cu ciocolată imediat ce am ajuns acasă și am sfârșit unul peste altul pe blatul din bucătărie, uitând complet de inhibițiile mele. Nu, nu era precum în cărți, iar asta îl făcea de o mie de ori mai intrigant și frumos.