Era o dimineață liniștită de toamnă. Rose tocmai ieșise din casă și se îndrepta spre școală, când brusc s-a întors și a zărit poștașul. Acesta a salutat-o, iar ea într-o fracțiune de secundă a fost în fața lui. Acesta a fost îngrozit când a văzut cum în jurul ochilor lui Rose venele se evidențiază și își fac loc niște colții imenși în gură. Rose s-a repezit la gâtul lui secându-l de sânge până la ultima picătură. După ce a terminat l-a lăsat să se trântească de pământ. A fugit în casă cu viteza luminii și s-a întors îmbrăcată cu o pereche de blugi negrii strânși și lucioși, o bluză mulată albă, botinele ei preferate negre și un palton negru. S-a îndreptat spre școală încă cuprinsă de foame. Odată ajunsă în clasă majoritatea se holbau la ea.
-Drăguțe forme! s-a auzit o voce masculină.
Rose nu a zis nimic. De la spate și-a scos un pistol și l-a împușcat pe respectivul băiat. Panica s-a instaurat în clasa încă incompletă. L-a constrâns pe Derek, un coleg și un bun prieten, să stea de pază la ușă, ca să se asigure că nimeni nu o va deranja. Și-a pus toți colegii în ghenunchi în fața peretelui, mai puțin pe unul, pe Philip, unul dintre cei mai populari tipi din școală. L-a dus lângă ușă izbindu-l de perete. Un mic zbierat s-a auzit din mulțimea pusă la pământ.
-Liniște! a țipat Rose.
S-a apropiat de urechea băiatului.
-Acum tu te vei duce să-i anunți pe toți elevii și profesorii ce s-a întâmplat, i-a spus presărându-i un sărut pe obraz.
Philip a părăsit clasa fugind cât îl țineau picioarele. Între timp Rose i-a constrâns pe toți să uite cele întâmplate, luându-și tălpășița.
Trecuseră trei zile de la cele întâmplate, dar Rose era încă apăsată de vină. Nu așa de mult pentru poștaș, cât pentru Philip. Acum chipeșul băiat e luat drept nebun, și evident că nu mai este acel tip popular care era. Băiatul ce a fost împușcat de fapt era în regulă, ca norocul că în loc de gloanțe, în pistol se aflau doar niște bile care la contact cu pielea îți ofereau un șoc care te făcea să leșini. În gândurile ei amestecate își aruncă pe ea o pereche de blugi negri cu o bluză albă cu dungi negre. Pantofii negri cu toc erau nelipsiți. Își lua geanta pe umăr și porni spre școală.
Odată ajunsă se grăbi spre dulap deoarece era în întârziere. După ce-și luă toate lucrurile trântise ușa dulapului, iar în fața ei era Philip cu o față deloc prietenoasă. Rose îi zâmbi scurt și-și aplecă capul, pășind în față cu dorința să treacă de Philip și să-și continue ziua, dar acesta îi blocă calea.
-Philip, uită ce e...
-Nu mă lua cu uită ce e. Spune-mi că ce s-a întâmplat acum trei zile e adevărat. Recunoaște! a țipat lovind cu pumnul ușa dulapului și lăsând-o pe Rose fără cale de scăpare.
Rose tăcu din gură, enervându-l și mai tare pe Philip. Atunci, în privirea acestuia apăru o scânteie de nervi. Rose o privi atentă analizând-o și neimaginându-și cum a reușit să facă dintr-un om cât de cât normal o bestie plină de ură. Acesta o apucă de umeri dorind s-o trântească de dulapuri, dar atunci a apărut Derek.
-Las-o în pace, Philip! a țipat apropiindu-se de aceștia, și împingându-l pe Philip departe de Rose.
-Nu te băga! i-a răspuns Philip împingându-l.
-Băieți nu vă bateți! a intervenit Rose.
Philip s-a relaxat și a plecat spre sala de clasă, iar Rose era încă socată de ce era în stare să facă Philip, de nebunia pe care i-o crease și pe care trebuia s-o remedieze. La viața ei trecuse prin multe, dar problema pe care i-o crease lui Philip o rănea mai mult decât orice mai pățise. Într-adevăr era un tip arogant, înțepat și plin de sine, dar nu merita asta. Nu putea să-l vadă așa, știind că e vina ei. Toate privirile pe care le vedea i se păreau că dau vina pe ea pentru toate cele întâmplate, totuși era doar în imaginația ei.
-Vino! i-a spus Derek.
-Mersi, chiar aveam nevoie de ajutor.
-Oricând scumpo! a spus Derek, începând amândoi să râdă.
Orele s-au terminat repede, iar acum aproape toată școala era goală. Rose se grăbi spre dulap să-și lase lucrurile. În timp ce capul ei era cufundat în acel dulap, auzul de vampir s-a activat depistând bătăile unei inimi. Rose și-a închis dulapul văzându-l pe Philip stând jos la doar câteva dulapuri distanță. Arăta distrus, fără speranță. Acum era șansa ei de a remedia cât de cât ceea ce a făcut, așa că s-a dus lângă el, punându-se jos.
-Hei, ești bine?
-Cum să fiu bine când toată școala mă crede un nebun din vina ta?
-Da, ai dreptate. Proastă întrebare.
-Îmi pare rău. Îmi pare rău pentru mai devreme. Îmi pierdusem controlul și...
-Da, știu cum e...
-Știi, e ciudat să vorbesc cu tine după tot ce s-a întâmplat. Cum de ai curajul să vorbești cu mine? Majoritatea fug de mine.
Atunci lui Rose i se făcu un nod în gât. Simțea cum o apăsa vina. Cu greu se abținea să nu își varse toate problemele pe el. Dorea atât de mult să poată să îi spună că nu era nebun. Că ea era toată vina, dar nu putea face asta, așa că și-a plecat privirea și i-a zis:
-Păi, chiar dacă n-am făcut nimic, mă simt cam vinovată. Nu vreau decât să te ajut, să fim prieteni, a spus Rose cu puțină timiditate în voce.
-Sincer, chiar mi-ar prinde bine un prieten!
-Atunci, hai să uitam cele întâmplate și să o luăm de la capăt, a spus Rose cu un zâmbet jucăuș. Bună, sunt Rose Montgomery!
-Bună, sunt Philip. Philip Hastings, i-a răspuns cu un zâmbet imens pe față.
-Păi dragă Philip, ce-ar fi să plecam înainte să fim închis în școală? a spus Rose ridicându-se în picioare și oferindu-i mâna să se ridice.
Acesta îi acceptă ajutorul și părăsiră școala împreună.
