Secretele unui demon ||Finalizată||

Capitolul 8

Aparatele care încercau din răsputeri să o țină în viață țiuiau ca nebunele, arătând că inima ei slăbită bate din ce în ce mai puțin, în scurt timp probabil oprindu-se. Durerea o apăsa cu greu, zbătându-se între moarte și viață. Nimeni și nimic nu o mai putea salva. Nu era nimic omenesc ceea ce i se întâmpla. Sângele negru ce-i curgea continuu din urechi și din gură parcă se agrava cu fiecare minut ce trecea. Fiecare secundă în care doctorii nu puteau face nimic o aducea cu un pas mai aproape de moarte. O moarte crudă, ce o aștepta pe Olivia chiar după colț, și singurul vinovat era el. Umbra ce privea din întuneric îi aducea încetul cu încetul moartea fetei. Pentru a-i grăbii moarte fetei, acesta îl puse pe Trevor să-i injecteze în venele ei vineții un ser care omora oameni. Un ser ce conține mercur și argint. O soluție care duce instant la moartea unei persoane atât de slabe și umane. Nici un om normal la cap nu ar fi rezistat atât de mult timp la această otravă, dar fiind mâna umbrei, totul era doar un alt joc, iar ea un alt pion, o victimă pentru o miză imensă. Sufletul și iubirea ei.

Zâmbetul malefic ce-i domina fața era de-a dreptul ucigător. Stând în întuneric, fără ca măcar să se implice, privea asupra ființei slăbite ce se afla pe patul alb al spitalului. Un pat pătat de sânge și lichid negru. Totul era precum în filmele horror. Nimic din ceea ce se întâmpla aici nu putea fi real, dar totuși era. Oarecum supărat că fata nu mai dădea nici măcar un semn de viață, și nervos că nu dorea ca jocul să se termine aici, se apropie de pătuțul alb, se aplecă și suflă peste fața ei pală și vineție.

- Să știi iubito că acest joc are nevoie de mai mulți jucători decât de unu! Așa că ai face bine să te trezești! șoptește furios și mâniat de jocul ce-l duse într-o extremă pe care nici el nu și-o dorea.

Fără nici măcar o mișcare de la fată, acesta deveni tensionat, nervii fiindu-i întinși la maxim. Pământul începu să se cutremure, cerul fu străpuns dintr-o dată de o lumină puternică, iar spitalul dispăru pur și simplu. În locul lui, se afla Harry, Olivia și micuțul pat pătat în mijlocul pădurii. Copacii negrii îi înconjurau din toate părțile, prinzându-i în cușca lor.

- Nu te juca dracului cu mine, Olivia! tună acesta, dar fără răgaz. Singurul lucru pe care fata îl putea face era să zacă fără pic de suflare pe așternuturile împuțite.

Speriat? Puțin posibil. Înfricoșat de ceea ce se întâmpla? Nici pomeneală. A luat parte la chestiuni mai oribile. Nervos? Mai mult decât îți poți imagina, dar ce putea face? Era oare el în stare să ajute pe cineva? Era posibil ca el să facă un lucru bun? Nici gând! Doar era cel mai mare și înfricoșător fenomen al văzutului și nevăzutului. Chiar și cei mai morți nenorociți ar râde cu gura până la urechi dacă ar auzi gândurile Demonului. Dar ce să facă? Avea nevoie de ea. Avea nevoie ca ea să-i ofere putere și plăcere. Oare să o ajute?

Se apropie și mai mult de ea, căzând în genunchi în fața ei. Își duse mâinile pe față, urlând de durere? Imposibil! Un urlet ascuțit, plin de furie și violență fu scos printre acele buze moarte, dar atât de fine. Imediat cum se ridică, natura se opri în loc. Totul în jurul lui dispăru, rămânând singur cu fata inconștientă. Se așeză lângă ea, prinzându-i mâinile în mana lui, strângând-o tare, dar nici măcar o reacție. Scoase de la spatele blugilor săi negrii un briceag ascuțit și-l privii atent. Fără ezitare, trecu lama ascuțită al cuțitului peste venele lui, lăsând la iveală un sânge negru și pătat de păcate. Oftă adânc, și prinse fața fetei în mâna sa, ridicând-o. Îi deschise gura larg, turnându-i câteva fire de sânge pentru a o readuce la viață.

Timpul trecu, iar secundele se transformară în minute, iar minutele în ore, și tot ceea ce putea face era să aștepte. O așteptare îndelungată într-un întuneric imens. Nu știa ce să mai facă. Nervii săi erau întinși la maxim, și asta nu-l ajuta deloc. Se plimba dintr-un loc în altu frustrat. Nu înțelegea de ce micuța fată nu se trezea. Nu-și putea da seama de ce corpul ei nu reacționa, și continua să elimine acel lichid idiot negru pe care corpul ei nu-l mai accepta.

Frica începuse să-i acapareze trupul întunecat și plin de ură, făcându-l să tremure. Nu ați mai văzut un demon tremurând? Ei bine asta chiar se întâmpla. Cum de a putut să-și omoare singura lui scăpare către libertate? Singura scăpare către o lume, ei bine, mai normală? "Cum am putut fi atât de orb?" se întreba mereu. Planul lui era distrus. Acea fată mică și firavă îi dădu planurile peste cap, provocându-i o schimbare majoră în viața lui. Pentru prima oară, în sutele de ani pe care le avea se simțea vinovat, trist, furios și neputincios. Pentru prima oară în toată viața lui, chiar îi păsa de un muritor idiot și neputincios. Dar de ce? Se putea întâmpla așa ceva? Se pare că norocul și duritatea acestuia au început să dispară, lăsând la iveală un om trist, singur și plin de durere. O durere ce s-a instaurat în sufletul său cu mult timp în urmă. O durere pe care nimeni nu a putut să o vindece... până acum.

Zăcea aproape moartă într-un întuneric infernal. Corpul său plăpând precum un fir scump de ghiocel tremura de parcă cineva îl bătuse centimetru cu centimetru, având grijă să nu rateze nici măcar o părticică din acesta. Mintea îi era încețoșată și plină de imagini haotice, neclare, iar o amintire vagă, pierdută într-un timp și spațiu necunoscut îi invada mintea. O minte poate chiar criminală, însetată de sânge și răzbunare. O răzbunare cruntă pentru o pedeapsă cruntă. Focul lunatic ce ardea în ochii ei era puternic și înfometat. Își ridică privirea bolnavă și aproape moartă, uitându-se la el. Parcă noaptea ieșea din culorile lui, dându-i o aură misterioasă și criminală, în timp ce ochii săi, de culoarea jadului o privea atent, cu milă și teamă. Teama de a pierde femeia ce-i putea aduce dominația eternă îl înspăimânta al dracului de tare, dar nici el, nici ea, nici măcar eu, scriitorul, nu știam de ce.

Cu ochii plini de nostalgie, o privi adânc pe fata cu păr negru și ochi ciocolatii. Frica, durerea și speranța de a muri se putea citi cu cea mai mare ușurință în privirea ei. O dorință arzătoare de răzbunare licărea în spatele acelor perle negre pline de ură. Dar de ce? De ce ea dorea să-l distrugă când el a salvat-o? Oare ea chiar nu știa că datorită lui este încă în viață, sau doar nu voia să știe? Oare era mai bine așa?

- D-de ce ai făcut asta? întrebă plină de teamă în glas, privindu-l fix în ochi.

Îi era teamă de el. O speriase și o învățase că viața și moartea sunt la fel. În ambele trăiești doar într-un singur loc. Iadul. Locul care-și are mereu porțile deschise și gata să te primească. Dar mai bine acolo, decât pe un pământ cu un Diavol mai mare decât orice rege al focurilor eterne. A învățat că viața e mai scurtă decât își putea ea imagina. Șirul unei vieți este simplu. Te naști, trăiești, apoi, pur și simplu mori. A mai învățat că viața, de multe ori nu este așa cum noi o cunoaștem. De multe ori, lumea pe care o vede aceasta nu este reală. Așa este lumea conturată după placul unui demon. Plină de drame, durere și distrugere. O viață pe care nimeni nu și-ar dori-o, dar ea, fără vreo alegere, a primit-o.

- Asta este viața, iubito! Așa va fi viața ta de acum. Așa cum te-ai născut, așa vei și muri și așa vei și învia.

Teama din privirea sa se transformă într-o ură disprețuitoare, plină de dezgust. Atmosfera dintre cei doi se schimbase radical. Starea lui de spirit zbură de la una amabilă la una vulcanică doar într-o fracțiune de secundă. Speriată, încercă să se ridice, dar lipsa de calciu o împiedică, făcând-o să se prăbușească la pământ. Se uita nedumerită în toate direcțiile, dar nimic nu-i era familiar. La dracu, nu era nimic în jurul ei doar un întuneric absolut.

- T-te rog! Du-mă acasă! spuse, vocea-i tremurândă.

Oftând adânc, pocni parcă din degete, iar micuța fată se află în patul ei călduros de acasă, camera-i familiară umplându-i inima de bucurie. Era fericită că pentru moment scăpase vie, dar și moartă din asta. Știa că această întâmplare era doar începutul unui lung și dureros joc, pe care nu avea cum să-l câștige. Se lupta cu un Demon scos din focurile iadului de către Lucifer și trimis pe Pământ pentru a distruge tot, dar nu-i mai era teamă. Acceptase jocul și avea să-l ducă până la capăt. Știa că odată ce intrase în acest pariu nu mai avea cum să scape. Acesta era un pariu în care miza era viața și sufletul ei. Lupta pentru propria viață.