Secretele unui demon ||Finalizată||

Capitolul 17

      Razele slabe ale soarelui palid se strecurau cu greutate printre draperiile mari ale camerei în care cele două ființe supranaturale dormeau îmbrățișate. Rar puteai vedea un așa tablou. Un înger cu față luminată și un demon crud iubindu-se în liniște. Două mari exemple existau de când pământul, cerul și iadul erau.

      Trezită de mângâierea lină a soarelui, Olivia se ridică în capul oaselor căscând. Își frecă ochii, imagini și scene incitante de noaptea trecută trecându-i prin minte. Iubirea pe care i-o purta demonului nemilos crescu. Odată ce-i dărui inima ei, Harry crescu în ochii micuței brunete. Privirea ei rece, precum ghețarii îndepărtați, fu topită de iubirea necontenită pe care umbra i-o mărturisi în plină noapte.

       Se ridică de pe blana albă moale din fața șemineului, îmbrăcându-se rapid. Cu o viteză fulgerătoare, fata dispăru, lăsând întruchiparea diavolului să doarmă încă liniștit. Ajunse rapid în piața mare a orașului, cumpărând tot ceea ce avea nevoie pentru un mic dejun perfect. Întoarsă acasă cu ingredientele, fata începu să le amestece, pregătind totul ca la carte. Pășind încet, precum o felină gata să-și atace prada, copila ajunse lângă bărbat, trezindu-l cu grijă. Îi sărută bărbia, buzele, nasul și fruntea, acesta zâmbind. Odată trezit, demonul i se alătură la masă. Era liniște și pace în casa celor doi. Era liniștea dinaintea furtunii.

       — Seara trecută ți-am spus că am nevoie de ajutorul tău. Nu mi-ai răspuns, rupse liniștea cu vocea ei lină și melodioasă.

        — Te voi ajuta cu orice îți dorești, iubito! răspunse acesta blând, privind-o cu tandrețe.

        — Vreau ca tu să mă omori! Să o faci exact așa cum ai făcut cu mult timp în urmă! Vreau să-mi revăd mama adoptivă și să-i mulțumesc pentru tot! minți privindu-l în ochi.

      Stupefiat, băiatul acceptă cu greu propunerea făcută de fată, jurându-i că de acum în colo o va ajuta cu orice are nevoie.

      Terminând micul dejun, Harry o duce pe Olivia în sufragerie, acolo unde se întinde pe canapea. Cu o singură mișcare a mâinii, draperiile sunt trase și ușile încuiate. Întunericul predomină în încăperea plină de emoție. Câteva lumânării sunt puse pe măsuța de cafea, pentru a destinde atmosfera.

      Punându-și mâna peste pieptul ei, în locul unde inima fetei bate, tânărul începu să recite o vechie incantație, privindu-și iubita în ochii. Nu era foarte sigur că avea să mai reușească. Când o făcu prima oară avea toată puterea diavolului, dar acum, era pe cont propriu. Incantația străveche fu spusă, lumânările se stinse, iar Olivia era plecată. Acum, exact așa cum își dori, se afla în lumea viselor, în lumea de dincolo de unde era greu să te mai întorci.

       În jurul ei totul era alb. Deschise ochii, privind în depărtare. Nimic. Înaintă puțin, dar tot nimic. Pădurea era departe. Casa ei era departe, iar ea era singură în lumea de dincolo. Începu să țipe, să o strige pe mama ei biologică, dar degeaba. Nici un răspuns. Închise ochii, plângând. Căzu la pământ, privind în jos.

      Lacrimile ei prețioase atinse greoi albul dominant, acesta transformându-se instant în pământ, cer, omenire... Totul era normal. Cât se poate de normal. La vederea cerului senin, aceasta se ridică în picioare, zâmbind. Se afla din nou în acea pădure. În pădurea unde începu tot. Unde puterile ei căpătă contur, iar ea află cine era cu adevărat. Imaginea se schimbă rapid, aflându-se lângă arborele bătrân.

       — Copilă... De ce te-ai întors aici? arborele vechi vorbi pentru prima oară.

        — Trebuie să-mi găsesc mama. Trebuie să-mi aflu trecutul! șopti fata cu ochii lăcrimând.