Secretele unui demon ||Finalizată||

Capitolul 9

      Lupta pentru dominație era din ce în ce mai mare, miza ei crescând în fiecare zi. Cu tot ceea ce se întâmplase, Olivia nu putea înțelege de ce Dumnezeu o salvase. Poate doar să-și bată joc de ea, sau acest pariu toxic devenea din ce în ce mai personal? Dar ce-și poate dorii o umbră de la un muritor amărât și îndreptățit? Ce-i putea oferi micuța Liv lui Harry Styles? Ce dorea acesta de la ea? Ei bine, gândurile nebune și murdare ale acestuia îi duceau intențiile la extrem. Nevoia imensă de lupă îi bântuia gândurile bărbatului, parcă dându-i dureri de cap și partea cea mai ciudată era că acestuia începea să-i placă de propria lui victimă. Știa că avea nevoie de ea, dar nu-i putea spune. Nu putea arăta ceea ce simte acesta pentru frumoasa brunetă. Ar fi părut slab în fața unui muritor imbecil și neajutorat. Sentimentele acestuia erau grele și neînțelese. Nimeni nu își putea da seama de ceea ce simte Demonul. Nici măcar el însăși nu-și putea da seama de ceea ce simte, mai ales că aceste sentiment îi era necunoscut și neîmpărtășit.

       Sentimentul ciudat pe care Harry începea să-l simtă, îl măcina profund, neștiind cum să reacționeze la așa ceva. Nu știa ce să facă și cum să-l abordeze mai ales că nu-l cunoștea dar chiar dacă era un sentiment străin, își dorea cu multă ardoare să-l simtă și să-l împărtășească cu o persoană dragă. Dar oare sufletul lui mort de sute de ani se mai putea îndrăgosti iar de o muritoare ce avea să-l părăsească? Avea iar să rămână singur după ce-și va distruge așa zisa iubire?

       Mintea lui întunecată și bolnavă concepea un plan. Un plan prin care avea să-și atragă victima în propriul joc, dar chiar va fi de acord cu asta? Olivia va fi atât de orbită de iubire încât să-i ducă planul până la capăt? După cum o cunoscu el până acum, ar fi făcut orice pentru a-și ține familia în siguranță.

     Zâmbind ca un maniac, ieși din casă precum o tornadă, rupând pădurea în două cu viteza lui fulgerătoare. Picioarele lungi și musculoase, alergau iute într-o direcție pe care nu și-ar dorii să o uite niciodată.

***

       Imediat ce se trezi, Olivia se îmbracă cu ce apucă și coborî scările hotărâtă să-și ducă planul ciudat și nebănuit la bun sfârșit. Avea de gând să afle tot ceea ce i se întâmpla chiar dacă asta însemna să stea toată noaptea într-un loc ciudat și necunoscut. A mai făcut-o și o va mai face. Abia acum începea războiul cu adevărat. Nimeni și nimic nu o putea opri, nici măcar amețeala și durerea îngrozitoare de cap ce-i dădea bătăi de-a binelea.

      — Unde crezi că pleci, domnișoară?! se auzi vocea groasă și părintească a tatălui său chiar când aceasta puse mâna pe clanța ușii de la intrare.

      Se opri în loc analizând puțin. Era majoră și știa ce face. Nimic nu o putea opri, nici măcar domnul Aaron, bărbatul protector care încerca din răsputeri să le ofere fetelor sale tot binele.

       — Eu... mer-merg să iau puțin... se bâlbâie, dar se opriră dându-și seama de ceva. Nu contează unde plec! E mai bine așa! spuse într-un final ieșind din casă, ținând între degetele sale lungi cheia mașini pe care o iubea.

       Intră în garaj, urcându-se în mașină. Scoate mașina de acolo, apoi pleacă spre necunoscut, în căutarea și în înțelegerea aventurii. Se afla pe autostrada goală conducând cu o viteză imensă. Avea aproape 200km/h, dar nu-i păsa. Avea o singură țintă, și aceea era biblioteca. În jurul ei era liniște, dar nu pentru mult timp. Această liniște avea să fie liniștea din înaintea furtunii ce avea să se abată peste micul oraș.

       Mașina se opri. Se opri nu pentru că ajunse la destinație, ci pentru cu rămase fără combustibil. Se dădu jos din ea, închizând-o. Mai era destul de puțin până la bibliotecă, așa că nu avea de ce să-și facă griji. Străzile erau pusti, pași ei auzindu-se parcă ca un ecou într-o liniște de mormânt. Vântul bătea ușor, rafale mici și răcoroase ciufulindu-i părul nu foarte aranjat. Se opri. Din spate, parcă dintre ramurile uscate ale copacilor se auzeau sunete greu de descifrat. Erau imposibil și usturătoare. Se uită instinctiv în spate, simțind prezența lui în spatele său, dar se înșelă. Nimic. Grăbi pasul știind că el este acolo undeva într-un colț urmărind-o.