Un suflet pierdut

Capitolul 7

''Întalnirea.''

Dupa cateva zile, totul incepuse, usor sa revina la normal. Ai mei erau fericiti, iar asta ma bine dispunea si pe mine. Singura faza peste care nu pot trece, este el. Ahh, deja m-a uitat, deja este cu alta.
Pff..Momentul acela magic " sa nu mai pleci niciodata, si sarutul pe frunte" m-au facut sa cred ca el inca mai simte ceva, acolo, putin.. pentru mine, sau poate nu..numai el stie care este adevarul..oricum eu mereu il voi iubi, mereu va avea un loc special in inima mea, mereu.

O noua zi.
Țțțțrrr (alarma suna)
Da, da..acum ma trezescc.
Ma ridic, si ma indrept spre dus, imi las pijamaua jos, intru in cabina de dus si las apa cea calda sa imi ude trupul, iar dupa imi asez parul si ma intorc inapoi in camera, imi iau o rochie rosie ca si focul si o pereche de balerini si ies din casa.
Nu am chef de liceu azi, asa ca ma indrept spre un parc.

Intrand in parc il zaresc pe el, parea trist si plin de ganduri.
Fara sa vreau ma indrept spre el.

Eu:- Hey. Ce faci, esti bine?
El:- Da, suntt. Raspunde el, trist.
Eu:- Te cunosc, ai ceva, ii spun eu in timp ce ii ridicam capul.
El:- Of..
Eu:- Ce este? Hai, te rog spune-mi.
El:- Diana, m-a parasit..
In mintea mea. Ahh,a scapat de tarfa aia ce bine.
Eu:- De ce?
El:- Nu stiu..,dar ma simt groaznic.
Eu:- Stii "iubire" asa ma simteam si eu.
El:- ______
Eu:- Dar nu iti port pica, nu, ii spun eu in timp ce ii stergeam lacrima ce urma sa cada. Nu plange, ochii tai nu sunt facuti sa planga.
El:- Esti buna cu mine, iar eu ti-am facut tie atatea..
Eu:- Scumpule, acesta este iubirea, dragostea, care este sincera si adevarata pentru tine.
El:- Vrei sa zici ca inca ma iubesti?
Eu:- Fireste, prostutule. Mereu te voi iubi, neconditionat.

El isi ridica privirea si ma privi in ochii fara a mai spune nimic.
El:- E ceva ce ne leaga, dar nu este suficient.
Eu:- Ce vrei sa spui?
El:- N-o sa mai merga.
Eu:- Asta crezi tu. Tu, nu mai iubit indeajuns si amandoi stim asta.
El:- Poate,asa este..
Eu:- M-ai ranit, dar totusi acum cand nimeni nu mai este, eu sunt.

El imi cuprinse mana si mi-o saruta. Imi pare rau, dar trebuie sa plec, imi spuse, el.
Eu plec capul, iar o lacrima isi face aparitia, in timp ce el se indeparta, usor de mine. Ma durea, sa il stiu asa, ma durea.Eu il iubeam..mai bine zis il iubesc..

Stand pe banca, observ un trup ce se aseaza langa mine.Crezand ca este el, ridic privirea, dar nu era el.

Era un baiat, necunoscut, cu parul blond, ochi verzi si tenul foarte alb.
Eu:- Ce vrei?
El:- Esti bine?
Eu:- Ti se pare ca sunt ok?
El:- Nu, d-aia sunt aici, vreau sa te ajut.
Eu:- Nu, mersi. Nu am nevoie.
El:- Ochii tai, verzi, precum smaraldul spun altceva.
Eu:- Ohh, il iubesc, iubescc, iar lui nu ii pasa.
El:- E vorba de un el, am inteles. Imi pare rau..Uite hai sa plecam de aici, hai sa mergem la o terasa poate te vei simti mai bine.
Eu:- Nu vreau. Il vreau pe el si atat, raspund eu cu ochii in lacrimi.

El, imi ridica capul, si imi saruta obrazul. Hai cu mine, doar hai, imi spuse acesta in timp ce imi ridica trupul de pe banca.