Un suflet pierdut

Capitolul 24

"Amintirile revin. Amintirile nu imi dau pace."

In drum spre casă priveam în jurul meu, clădirile  imense de sticla înconjurate de asfaltul dur, mii de chipuri, unele fericite, unele tristie și crispate, toate diferite.. Mă întreb oare în spatele acestor maști ce se ascunde? Poate un suflet trist, uitat, un suflet pierdut..ce își caută linistea în privirile trecătorilor, orice s-ar ascunde cu siguranță undeva este durere, durerea ce ia făcut să își pună o mască pentru a si tine sufletul și inima protejate.

Mergând prin mulțimea de oameni alături de Chris, un tip se izbește de mine pentru câteva secunde respirația mi-se oprii .. Ma uit in fata .. o privire calda, liniștitoare imi facu' inima să bată de sute de ori mai repede, iar în corpul eu fiecare celulă se misca haotic.. simțeam că pot zbura eram parcă într-o transa, o transa din care nu aș vrea să mai ies.

Acesta se uita la mine, imi atinge chipul și printre lacrimi imi zâmbește. Urmând sa ma cuprindă cu putere în brațe.

El:- O,Doamnee, știi cât te-am căutat? Știi cat mi-ai lipsit?

Ii simțeam prezenta cu se îmbină perfect cu sufletul meu, simțeam că îmi aparține, dar nu puteam spune nimic.. Căci nimic nu părea a fi precis, exact.

El îmi ridică bărbia cu o mână, imi mângâie încetișor chipul palid oprindu-se cu mâna la nivelul buzelor, apoi se apropie și își lipeste buzele mari si cărnoase de ale mele.

Imi plange sau rade sufletul, am lacrimi de fericire oare? Simt o stare de fericire trista. Simt că îl cunosc.

El:- Marrie, spune ceva.. Te rog! Cearta-ma, loveste-ma! Imi pare atât de rau ca nu am fost langa tine.. Atât..atât de rau..când am văzut că nu mai ești am zis ca mor, acum ca te-am găsit nu te mai las.

Eu:-Scuza-ma, te cunosc ?

El:- Glumești, nu? Faci mișto de mine.
Eu:- Nu. Nu va cunosc. Nu stiu cine ești. Dar se pare că tu sti cine sunt.
Chris:- Nichol, hai sa mergem!
El:- Ce Nichol mă nene ? O cheama Marrie. Și nu pleacă nicăieri.

Eu:- Nu imi mai amintesc nimic din trecutul meu..nu știu cine sunt sau de unde vin.
El:- Ce vrei sa spui? Nu înțeleg..
Eu:- Am avut un accident.. și nu imi mai amintesc nimic din trecut meu.. Spune-mi despre mine,cine sunt, unde îmi este familia..
El:-Tu esti Marrie, locuiești în România,ai o mama care te iubeste enorm de mult, un frate..o matusa care te iubea și ea la fel de mult..
Eu:- Tu cine ești? De ce simt ca te cunosc?
El:- Eu sunt un om din trecutul tău..te-am rănit, și îmi pare rău ..dar te-am iubit.
Eu:-De ce nu ai fost langa mine ? Cum de am ajuns așa?
El:- E complicat.. Dar nu am vrut sa fie asa..
Eu:-Ai zis că mai iubit, nu?
El:-Mai mult de cât crezi.
Eu:-Și totuși ai plecat..
El:-Intelega-ma ca nu am vrut sa fie așa..imi pare rau.
Eu:-O parte din mine te crede, o altă parte imi spune să mă îndepărtez..

Chris:-Hai să plecăm de aici, Nichol. Spuse acesta și mă cuprinde cu putere de mână, oferindu-mi pentru ceva secunde..siguranță.

El:-Deci eu nu te las, nu pleci. Esti nebuna, cum sa pleci? Ai tăi te caută de lunii de zile.
Chirs:-Ea o să vină cu mine. Iși construiește o altă viață departe de cei care i-au făcut rău.
El:-Mă nene, ce nu pricepi că locul ei nu e aici?

Confuză, ascult argumentele celor doi, și dintr-o data imi trag mana si ma desprind de Chris .. fugind de la lângă ei.
Alergam fără să mă uit înapoi, mă izbeam de trupuri reci și goale ale caror suflete nu erau cu ei. Voiam să scap de groaznicul trecut. Dar ce nu știam eu, era ca amintirile nu pleaca, ele rămân mereu.. nu îți dau pace, ele sunt etrene..apar și te lovesc fix atunci când nu te astepti, fix atunci cand nu mai crezi în nimic.. inevitabilul se întâmplă.. Apărând în mintea ta, lundu-ti linistea și lăsând în urmă lor războaie reci si dure ce trebuiesc purtate până la sfârșit.

În urma mea răsună zgomotul unui "Staai !"
Secundele pareau a fii numărate, si nu dură mult și momentul se oprește.. Printr-o secundă de neatenție trupul mi se izbește de un autovehicul rămând pe asfaltul rece, monotunul fuse distrus. Am murit de atâtea ori încât nici nu mai stiu când e pe bune..dar da' știm cu toți ca orice început are si un sfârșit fie că ne dorim asta sau nu, sfârșitul tot are loc.. E ca o cursă, traseul este făcut iar noi trebuie doar sa parcurgem drumul..mai întâmpinăm obstacolele, nu este ușor dar este decizia noastră dacă ne oprim sau continuam drumul, drumul vieții..