Un suflet pierdut

Capitolul 20

" Viața este o luptă . "

După mai bine de zece minute ușă maronie se deschise.

O siluetă slabă și firavă isi făcuse apariția în camera întunecată. Imi părea cunoscut trupul, dar încă nu imi pot da seama..cine e.

-Ți-a fost dor de mine păpușă?

Vocea imi părea a naibii de cunoscută, dar cine e?

-Vorbește, sau ce ti-a mâncat pisica limba?

Eu:-Ce vrei?

-Să mori.

Eu:-Altceva?

-Viața ta.

Eu:-Intoarce-te, vreau să vad cine ești..

Când se întoarse o furie imi străpunse corpul.
"Diana" , târfă nenorocită.

-Îți vad furia. Te voi distruge.

Eu:-Dispari, târfo!

-Ha, ha! Mă vei implora să te las să trăiești și n-o voi face.

Eu:-Termina cu textele acestea. Nu imi e frică de tine, de o curva frustrată de viață.

-Andress, du-te și inchide-o și asigura-te ca nu va fi singură acolo.

Eu:- Opriti-vă odată! Gata, ce-i cu jocul asta? Lasati-ma în pace.

Diana:- Da-i doza.

Eu:-Nu, nicio doza nimic, gataaa.Strig eu.

Diana:-Asta este efectul ultimei doze?

Andress:-Se pare ca da.

Diana:--Da-i următoarea doza.

Andress se apropie de mine mă strânge cu putere de brat și în ciudă faptului ca eu m-am tot opus ..lichidul imi străpunge vena.

Totul se mișca în jurul meu pe parcă mă aflu pe un vapor iar lumină se afla intr-un colțișor în întuneric. Mii de sunete imi ating timpanul, mii de voci se plimba în mintea mea, iar corpul, corpul nici nu îl mai simt.

Andress:-Ce fac cu ea?
Diana:-Inchide-o.
Andress:-Unde?
Diana:-La subsol.

Zis și făcut. Comandă este executata, fiind tarata la subsol și închisă acolo.

După două ore.

Mă trezesc cu o durere pătrunzătoare de cap si cu o stare de vomă, brațele imi tremurau iar picioarele zici ca erau facute din jeleuri.
Incerc să mă ridic dar sfârșesc prin a fi întinsă pe dușumeaua rece.
Închid pleoapele iar o lăcrima isi face apariția pe fața mea lipsită de culoare.
De ce eu? De ce așa? Cu ce am greșit să ajung așa? Ce rău am făcut de mi se întâmplă asta?

Dintr-o dată incaperea fu' luminată de deschiderea usii ce mă ținea ostatica. Un bărbat intră în camera și încuia la loc ușă.

Eu:-Cine esti? Spun eu cu vocea tremurată.

Dar niciun raspuns, se auzeau doar pași ce se apropiau de mine.

Mainele reci acelui bărbat imi cuprinsera brațele iar acesta începuse să imi lovească cu brutalitate trupul lasandu-mi în urma răni dureroase.

Plângeam și încercăm să mă îndepărtez de el, dar parcă alergăm pe loc ca la cardio. Fără vreo putere în corp sunt luată pe sus și aruncată spre un perete, iar de aici totul dispare brusc..nu mai simțeam nici rănile, nici durerea, mă simțeam liberă ca si cum aș fi scăpat de acolo.
Acum trupul meu zăcea intr-o baltă de sânge roșu precum macul..iar minte mea zbura prin camera necontrolată.

Bărbatul ieși din camera.

Acesta este oare sfârșitul? Oare aici se termina totul? Aici se oprește drumul meu?
Nu. Nu am luptat atâta timp ca să pierd acum, nu vreau să pierd așa.
Incerc să imi deschid pleoapele, incerc să mai găsesc puțină putere în mine și să mă ridic..dar în zadar.

După ceva timp.

Lumina imi lovește chipul uscat și lipsit de culoare, in timp ce ușă se deschise. Un râset se auzea pe fundalul lipsit de melodie urmat de o bocănitură, iar trupul imi este luat pe sus și aruncat undeva în spatele clădirilor de sticlă.

Timpul trece pe lângă mine, iar eu nu mă pot opune, sunt slavă lui.

Undeva din spatele blocurilor se aude zgomotul zurliu al copiilor însoțit de gălăgia monotonă a marelui oraș. O junga de ciment și niște clădiri care sunt asemenea dominourilor, chipuri care sunt îmbrăcăte în maști, multe, mult prea multe persoane..mi-e dor de oamenii. Întunericul gonește grăbit lunima caldă, iar Soarele care ne încălzește pe timpul zilei corpurile, dispare.. rămânand Luna care ne asculta și pansează sufletele goale.

Un mic tanar se pare ca imi zărește corpul ascuns, si vine grăbit spre mine, mă privește și se aseaza lângă mine.

-Mă poți auzi? Intreaba micul tânăr cu vocea tremurată.

Imi cuprinde mâna și observa ca inima încă bate.

-Mă voi întoarce. Spune acesta.

După 30 de minute acesta se aseaza din nou lângă mine pansandu-mi ranile.