Un suflet pierdut

Capitolul 6

"Dorinta."

Vreau sa fiu din nou o fiinta umana, chiar vreau. Vreau sa stau cu familia mea, sa ii simt aproape, chiar vreau. Trebuie sa ma intorc, trebuie..dar de ce n-o pot face? De ce?

Ajunsa acasa, imi vad trupul intr-un sicriu, iar langa imi vad familia si cunostintele, toti plangeau. Pana si eu as fii plans, sunt la propria mea inmormantare,ce poate fii mai dureros, de-a atat.. Toti sunt prezenti..mai putin el, el nu este..nici nu v-a veni.

Mama:- Puiule, te rog, intoarce-te, te rog..
Eu:-Mama, m-as intorce, iti jur, dar nu gasesc calea de a iesi de aici.

Dintr-o data, usa de la intrare se deschise, era chiar  el, venise, chiar venise, nu imi venea a crede, m-as fii dus sa il iau in brate, dar nu puteam face nimic..din spatele sau mai intra o fata, cu parul blond, precum o raza de soare, cu tenul alb, inalta si frumoasa. Acesta il lua pe el, de mana.
Ea:- Iubitule, ea este?
El:- Da, chiar ea.
Eu:- Nu, nuu, nu! Blestemata sa fie acesta zi! Mai bine nu venea. Ce doare mai tare decat tradarea lui, este sa il vad cu asta , acum in fata mea. Idiotule dispari! Sa nu te mai vad!
Robby:-Ea nu ar fi vrut sa fie asa.
El:- Nici noi.
El, se apropie usor de chipul meu si imi satura fruntea iar o lacrima de-a lui imi lovi  fata . I-am simtit durerea, chiar il durea.

Ahh, chiar m-as intorce. Te rog, Doamne, ajuta-ma , te rog nu ma lasa asa.

Timpul trecuse, trecuse. Iar trupul meu, trebuia dus, dus la 2 metri sub pamant.
Eu, trebuie sa ma intorc!
De odata, un tipat se auzi ''Nuuuu.''
Mama:- Puiule, te-ai intors.
Chipul mi se luminase, ochii mei ce-i verzi parca erau pictati, iar pe chipul meu lacrimile incepusera sa cada.
Robby:- Te ai intors, stiam eu.
El:- Nu se poate..
Ea:- Iubitule, s-a intors.
Usor, ma ridicasem din patul mortii, si am indreptam spre el, i-am sters lacrima de pe chip si l-am luat in brate.
Eu:- Mi-ai lipsit, mi-ai lipsit al naibii de mult.
El, ramase incremenit, nu ii venea a crede.
Eu:- Ce este nu te bucuri? Nu te bucuri ca sunt aici?
El:- Ba da..si imi saruta fruntea, sa nu mai pleci niciodata.
Eu, avem ochii plini de lacrimi, nu imi venea a crede, nu.. Era un vis, un vis..
Mama:- Copilul meu scump, te iubesc.
Robby:- Cu toti te iubim, surioara.
Eu:- Si eu va iubesc.
Cand intorsesem capul il vad pe el, iesind.
Eu:- Nu, nu pleca, stai.
Mama:- Cu cine vorbesti, puiule?
Eu, strigam '' Intorce-te'', in timp ce ma indreptam spre usa..dar nu mai era nimeni..el disparuse..
Eu:-Unde s-a dus?
Mama:- Cine?
Eu:- El, era aici. L-am luat in brate.
Mama:- Puiule, nu e nimeni aici.
Eu:- Nu se poate, l-am atins, l-am vazut.
Robby:- El. El, a plecat.
Eu:- De ce ? Unde ? Cu cine?
Robby: Cand Diana( iubita lui) , te-a vazut a lesinat, s-a dus cu ea la spital.
Eu, nu mai avem nimic de spus..eram incremenita..