Soarele răsare la apus

7. Soarele ei

— Când voi putea face o baie?, a întrebat ușor Anne în timp ce se așeza la masa din micul han.

Deși purta o rochie nouă, probabil una cumpărată de la vreo servitoare de către Wine, iar rochia nu atrăgea privirile cum o făcea rochia ei roșie, fiind din lână gri, călduroasă. Părul îi rămânea descoperit, dar, Slavă Domnului, de undeva primise o pereche de cizme. Nu ar fi putut umbla altfel prin Scoția unde vremea era de-a dreptul nemiloasă în această lună. Probabil că deja cădeau câțiva fulgi de nea, iar ploaia de afară avea să se transforme rapid în brumă.

Wine Cardinham făcuse rost de haine și pentru el, deși nimic din ce ar fi purtat nu i s-ar fi potrivit cu adevărat. Bluza îl strângea, vesta la fel. Pantalonii rămăseseră cei din seara balului. Oricum nu ar fi găsit nimic potrivit picioarelor lui lungi. Înaintea ei, se juca cu o boabă de strugure. Comandase tocană de miel și bere și îi ceruse hangiței să le pună la pachet suficientă mâncare până la următoarea oprire. Cine știe când avea să fie următoarea oprire...

— Curând, îi spuse el și strivi prea ușor boaba de strugure. Devenind complet atent la ea, care terminase de mâncat și de băut, oftă: Vom opri doar pentru schimbarea cailor. Mai rezistă o zi jumătate, Marie, chiar dacă înțeleg că îți este foarte greu.

Da, îi era greu. Voia să șteargă amintirea degetelor lui Alfred de pe trupul ei. Oftă și se lăsă pe coate, remarcând:

— Nu cred că Alfred ar veni după mine. Nu ar avea de ce. Nici măcar nu știe unde sunt. Nici eu nu știam unde mă duc atunci când am... plecat.

— Nu vreau să risc, îi zâmbi el. Când și dacă Alfred se va hotărî că ești prețioasă pentru el vreau să fii deja sub tutela mea. Asta pentru că vreau să am toate drepturile să îl pocnesc în față. Bărbatul se întinse din nou spre ea și îi îndepărtă o șuviță rebelă care ieșea din cocul prins rapid de una dintre fete. Ai un păr superb..., îi șopti. Nu am putut să nu trag cu ochiul când ți-l prindeau.

— Mi s-a spus că ar trebui să îl tund, îi spuse ea, vrăjită de mișcările sale. E prea des pentru a-mi sta bine orice coafură.

— Îl tunzi doar dacă asta vrei tu, îi spuse cu blândețe, deși eu te prefer așa. Și dacă vreunei cameriste îi este greu să îți prindă părul, cheamă-mă pe mine și mă ocup eu. Zâmbetul lui ștrengar o făcu să se îmbujoreze și să se tragă din atingerea lui. Scuză-mă, Marie, dar mă fascinezi.

— De ce?, îl întrebă brusc. El o privi încruntat. Vreau să spun... chiar și acum, când știi ce mi s-ar fi putut întâmpla, când.. Nu îți este nici măcar puțin silă de mine, Wine?

Aplecându-se ușor peste ea, dominând-o cu forța și vitalitatea lui, Wine îi șopti foarte aproape de buze:

— Niciodată!

Restul drumului și-l petrecură tăcuți. Anne prefera să admire peisajul frust în loc să privească la bărbatul străin, blând, omenos dinaintea ei. Îl evitase o viață, temându-se că avea să fie exact ca Alfred, când ar fi trebuit să se refugieze în brațele lui mai demult. Nu că ar fi vrut asta, nu. Wine era diferit de orice bărbat întâlnise vreodată. Atent, grijuliu, jovial, putea fi într-adevăr visul oricărei femei și probabil că fusese visul îndeplinit al multora. Faima de amant perfect ajunsese până și la urechile celor mai inocente copile, iar ea nu mai era de foarte mult timp inocentă. Fizic, da, dar în adâncul ei cunoștea prea multe aspecte sordide pentru a putea fi considerată astfel. Și nu credea că ar fi fost capabilă să împărtășească aceste aspecte cu el. În mod clar, Anne-Marie se înșela, dar nu avea de unde ști asta acum.