Soarele răsare la apus

17. O zi agitată care anunță scandalul

Wine știuse dintotdeauna că nu avea să fie un părinte tradițional. În timp ce copiii obișnuiau să mănânce în camerele lor și erau arareori invitați să mănânce cu adulții sau să stea cu ei, el dăduse instrucțiuni precise că micul dejun avea să fie întotdeauna servit și cu noii locatari ai casei. Și nu regreta nicio clipă.

Marie era îmbrăcată într-o rochie lila și mirosea a flori. Avea părul împletit și aranjat într-un coc. Deși nu o mai atinsese de o zi, iar dorința ardea în el, îi plăcea să o vadă, să discute și să doarmă cu ea. Aseară dormiseră frânți ca urmare a dezastrelor abătute asupra lor. Pe o felie de pâine prăjită, doamna lui întinsese unt și miere, iar lângă ea avea un ceai cu câțiva stropi de lămâie. El, ca de obicei, își dorise roșii uscate, ouă și șuncă și optase pentru ceai. Copiii, în schimb, fuseseră tratați cu terci și dulceață. Paris era extrem de încântată, pe când Silas Davis se simțea vizibil incomod. Așa cum bănuise, era un băiat frumos în spatele stratului de murdărie, cu buzele pline și ușor crăpate, cu ochii mari și părul tuns scurt. Fusese îmbrăcat cu hainele unuia dintre băieții servitoarelor, așa că Wine își propuse să aducă ceva și pentru el. Avea mâini destul de mari, dar zgâriate și aspre. Nu mai erau mâinile unui copil, spre deosebire de micuța Paris, moale și dulce.

— Primim și prăjitură cu cremă?

— Mai târziu, zise înțelegătoare Marie. Fata se bosumflă. Dar primești niște lapte, îi făcu ea fetei cu ochiul. Și tu, și Silas.

— Eu nu beau lapte, se strâmbă băiatul. E pentru țânci.

— Ba nu!, îl contrazise Paris.

— Ba da!, continuă Silas.

Contrazicerea amenința să degenereze, mai ales în clipa în care mâna lui Paris se strânse pe o bucățică de pâine, moment în care glasul grav al ducelui de Rothgar reverberă:

— E cam aglomerat aici sau mi se pare?, întreabă acesta.

Wine își îndreptă atenția spre fratele său și îl salută cu un zâmbet. Anne dădu să se ridice, dar Bryght îl opri.

— Nu vă rețin, milady. Am venit doar să discut cu fratele meu într-o chestiune de afaceri.

— Poftiți, milord!, zise repede Anne.

Privind copiii din jur, pe chipul lui Bryght zvâcni o emoție. Se așeză precaut în celălalt capăt al mesei, foarte aproape de Paris și de Silas. O servitoare îi umplu ceașca, iar el îi făcu semn că nu dorea și micul dejun.

— Mă tem că am mâncat deja cu soția mea. Și ea a băut niște lapte, zâmbi el, iar Silas strâmbă din nas. Paris însă arătă de-a dreptul încântată. Domnișoara Thorne?, se îndreptă ea spre copilă. Paris?, o chemă ușor.

— Da!, zise ea rapid.

— Ce face o dulceață ca tine în casa fratelui meu?

— Are grijă de mine, zise ea. Tata a murit și el s-a oferit să fie noul meu tată! Zâmbi se întinse spre paharul cu lapte din care vărăs puțin. Nu e superb?

— Chiar așa..., zise ducele. Își îndreptă atenția spre Silas Davis care tresări înaintea privirii intransigente a ducelui. Și tu ești?

— Nimeni, mârâi băiatul.

— Îl cheamă domnul Davis și va sta cu noi, zise Paris în locul lui. Este morocănos!

— Pot vedea asta, oftă ducele. Ochii lui rămaseră asupra lui Paris când i se adresă lui Wine: Putem discuta acum? E urgent. Wine dădu afirmativ din cap și se ridică. Dădu să plece, dar apoi ezită. Nu făcuse niciodată asta cu nimeni, dar simțea în sinea lui că Marie merita toate săruturile din lume. Se întoarse și o sărută pe obraz, făcând-o să se îmbujoreze. Apoi, sub privirile uluite ale fratelui său, se îndepărtă. Să fiu al naibii, Wine! E copilul tău, Paris Thorne!, îi zise imediat ce începură să se îndepărteze.