Soarele răsare la apus

6. Înțelegeri

Nimic nu se compara cu mișcarea rapidă a unei trăsuri. Se legănau dintr-o parte în cealaltă, alunecau pe drumurile înnămolite, pe dealurile ruginii și nimereau în toate bălțile. Cu ochii încă închiși, încruntată, din cauza durerii de cap pe care o simțea, Anne-Marie avea impresia că visează. Probabil era un alt vis în care avea impresia că evadează din casa fratelui ei și apucă drumul nordic spre un cătun din Scoția. Acolo, în Scoția, oamenii puteau să dispară. Existau zone atât de izolate, încât uneori nici nu fuseseră descoperite încă de Coroană. Într-un astfel de loc visa să meargă.

Gemu nemulțumită când aproape că se lovi cu capul de o fereastră a trăsurii. Se încruntă, deschise ochii și frecă zona dureroasă. Tt corpul îi era strâns de rochie, de corset. Multe zone o dureau și mai mult îi amorțiseră. Clipi dezorientată. Pe geam intra o ușoară lumină a unei dimineți. Era foarte devreme, își dădu ea seama, din moment ce lumina era albăstruie încă. Întrebarea era de ce i se perindau înaintea ochilor peisaje de țară. Dacă acesta era un vis, cu siguranță era extrem de real. Poate că imaginația ei evoluase într-atât încât o păcălea și pe ea. Inspiră și se mișcă. O clipă rămase cu ochii ațintiți pe fereastră, încercând să își amintească evenimentele nopții trecute.

Alfred, fratele ei, încercase să o violeze, iar ea, după ce îl lovise cu un scaun, fugise în mahala unde îl întâlnise pe Wine Cardinham. Eroul ei. Se încruntă și își atinse ușor buzele. Nu se gândise la el ca la un erou, dar sărutul lui o salvase din întunecimea unor amintiri îngrozitoare. Oricum nu credea că avea să uite vreodată senzația trupului lui Alfred lângă al ei, mâna lui care îi prindea copsa și îi strângea fundul. Și acum i se făcea rău numai când se gândea.

Totuși, după ce Wine o alinase, lucrurile se întunecaseră pentru ea. Observă o femeie dolofană cărând un miel sub brațul ei mătăhălos. Doi copii se stropeau, o vacă mugi în direcția ei, privind-o fix în ochi. Visul ei nu ar fi trebuit să conțină vaci sau copii obraznici.

Își întoarse privirea spre bărbatul care o privea complet mut. Wine Cardinham purta încă hainele cu care fusese la bal, acele blestemății întunecate. Părul îi cădea chipeș, iar maxilarul pătrățos, prea proeminent, de-a dreptul delicios, era strâns. Ochii lui căprui denotau însă blândețe și o ușoară curiozitate.

De ce era încă în trăsură cu el? Nu își amintea să fi ajuns undeva seara-trecută. Nu își amintea mai nimic. Privi în jos, la ea, și realiză că purta încă rochia roșie și avea pelerina în jurul corpului. Nici ea nu era dezbrăcată, ceea ce părea, desigur, o binecuvântare. Nu îi făcuse nimeni nimic. Oftă precaută, când îndoiala, teama și furia se strecurară în tandem în sufletul ei.

— Ce e asta?, i se adresă, nerecunoscându-și glasul ușor răgușit din urma somnului. Se trase mai sus pe banchetă, sprijinindu-se precaută.

Ca și cum discuta despre petrecerea cu ceai și prăjiturele a unei lady, Wine privi dezinteresat peisajul și reveni la ea:

— Leicester.

— Ce?!

Leicester... Leicester era în afara Londrei, la aproape o sută de mile depărtare. O sută de mile... Înghiți în sec, realizând că lumina era albăstruie din cauza cerului înnorat, nu din cauza orei. Afară ploua, nu era dimineața devreme. Dat fiind faptul că străbătuseră o sută de mile înseamnă că erau pe drum de cel puțin douăsprezece ore. Dumnezeule!

— O voi spune din nou, îi spuse Wine precaut. Mai sus de Northampton, de Coventry și Nuneaton este Leicester. Aici suntem noi. Leicester. Când ea continuă să îl privească fără să scoată un cuvânt, Wine începu să spună pe litere: L. E. I...