Soarele răsare la apus

12. Ea VS ea

O cunoscuse pe Sarah la operă, când partitura grațioasă a lui Mozart, Eine Kleine Nachtmuzik, răsuna în camera vastă. Așezată în loja închiriată a vicontelui de Cyn, singură, fără soțul ei care să îi țină companie, Sarah îi aruncase priviri toată seara, așa încât Wine se hotărâse să nu se mai retragă în culise în căutare de cânterețe faimoase și plictisite, ci să îi facă o vizită misterioasei vicontese. Căsătorită de prea mult timp cu vicontele, un bărbat cu care Wine făcea afaceri și pe care îl plăcea suficient de mult să îl numească prieten, femeia era în vârstă de treizeci și doi de ani deja, cu cincisprezece ani mai tânără decât soțul ei, Sarah era o femeie cu o frumusețe modestă; buzele îi erau destul de subțiri, ochii mici și albaștri, părul blond și destul de rar. Nu avea forme ieșite din comun. Era slabă și foarte înaltă, ajungând deasupra umărului său cu capul. Nu putea spune exact ce îl atrăsese la Sarah, dar cert fu că o conduse acasă și își dădură întâlnire următoarea zi în apartamentul lui Wine.

Prima lui experiență sexuală cu Sarah fusese de-a dreptul stânjenitoare, dat fiind faptul că, deși căsătorită de paisprezece ani, Sarah nu avea habar că tot corpul unei femei putea fi sărutat. Suferind de o inhibiție îngrozitoare, Sarah nu fusese cu adevărat o amantă bună. Totuși, în lunile petrecute împreună, descoperise o altă femeie în ea, una cu un umor aspru, ușor vulgară și cu siguranță atrăgătoare. Se îndrăgostise iremediabil de soția unui alt bărbat.

Totuși, în ziua în care Sarah ajunsese în casa lui, într-o zi ploioasă de iunie, pentru a-i spune că era însărcinată, Wine simțise că pământul îi fuge de sub picioare. Acceptase în final părerea ei de rău, ideea că se protejase, dar că ceva mersese prost, așa cum se exprimase ea, și îi jurase că avea să-i fie alături. În următoarele cinci luni care se scurseseră din momentul în care ea îi împărtășise faptul că avea să fie tată, își ținuse promisiunea. Abia în ziua în care vicontele de Cyn trimisese după el își dăduse seama că ceva nu mergea bine.

— Cred că este cazul să te felicit, Wine Cardinham, spusese acesta. Ai reușit să produci o moștenitoare. Bulversat, privise spre ceea ce ar fi trebuit să fie un soț furios, gelos și invidios. Dar Cyn nu părea deloc așa. Dacă vrei să vezi, e în camera copilului. E destul de mică și de roșie acum, dar cred că va fi frumoasă în viitor. Asta pentru că îți seamănă leit.

Pălise. Vicontele cunoscuse aventura și știa de copil.

— Sarah...

— A murit, spusese simplu.

— Nu..., bâiguise Wine și simțise că ochii i se umplură de lacrimi. Nu poate fi adevărat! Nu! Era... Ea era...

— Haide, milord, doar nu crezi că soția mea și-a dorit un bărbat ca tine, zâmbise Cyn. Pur și simplu a văzut că nu putea concepe un copil cu mine și știi cum sunt femeile; vor copii cu orice preț. Se pare că prețul a fost onoarea și viața ei. Dar te duc la mormântul ei să o jelești cât vrei. Te-am chemat doar ca să știi că apreciez că mi-ai făcut soția fericită, măcar o perioadă. Ești un adevărat prieten, nu-i așa?

Și atunci înțelesese că păcatul lui, acela de a se culca cu soția unui prieten, de a o face să își încalce jurămintele în fața Domnului, se răsfrânsese asupra iubirii lui. Din acea zi Sarah nu mai fusese, iar el nu putuse să se uite la copil mai mult de două minute fără să o vadă pe Sarah, fără să îi audă râsul, să îi citească sclipirea diabolică din priviri...

Iar acum anii trecuseră, trei la număr, Sarah nu era deloc vie, iar el se însurase cu o femeie care nu semăna deloc cu iubirea vieții lui. Minute în șir privi părul gros și greu al lui Marie, chipul palid și buzele extrem de pline, așa cum nu credea că mai văzuse vreodată la o femeie. Iar Marie, dulcea Marie, soția care nu părea deloc rușinoasă și nici fragilă, ci, din contră, părea pregătită să treacă peste întreaga lume, o căra pe copila de trei ani în brațe, copila lui. Paris, fiica vicontelui de Cyn, era, de fapt, fiica lui, rodul păcatului și al iubirii. Și cât de dulce i se păruse acea iubire!