Soarele răsare la apus

21. Cina Diavolului

Pe domnul Carter îl chema, de fapt, Damon, iar pe doamna Carter o chema Lisa. Puțini erau însă cei care cunoșteau acest aspect, precum și împrejurările mariajului lor. Uneori, nici chiar Wine nu era sigur că înelegea ce se petrecuse cu Damon Carter și cum se îndrăgostise într-un timp atât de scurt, mai exact câteva luni. Lisa era și ea un mister, pentru că nimeni nu știa să fi avut un alt nume de familie înainte de cel de Carter.

Însă nu doamna Carter îi acapara lui Wine atenția în seara aceea, deși părul ei portocaliu, aidoma unui morcov, se potrivea perfect cu rochia maronie. Nici chiar domnul Carter cu șarmul lui inegalabil nu îl făcea să vrea să devină atent la conversație. Nu. Tot ce vedea era soția lui care, cu câteva minute mai devreme, îi spusese că îl iubea.

Adesea femeile încurcau intimitatea cu dragostea și, de altfel, Marie fusese lovită zdravăn în nas. Probabil că lovitura îi afectase cumva creierul. Nu s-ar fi mirat dacă ar fi fost așa, pentru că, în ciuda celor trăite de ea azi, era extrem de veselă. Întâmpind-o pe doamna Carter, Marie îl prinse de braț, aducându-l lângă ea aidoma unui copil obraznic care nu se purta frumos cu musafirii. Nimeni nu părea să observe. Poate doar domnul Carter care ridică o sprânceană blondă în direcția lui. Era amuzat de fața lui bosumflată și de veselia lui Marie.

— N-ar fi trebuit să venim, bombăni în spatele doamnei Carter care îi conducea în salonul în care se pregătise cina. Ar fi trebuit să stăm acasă, cu tine în pat și cu comprese reci pe nasul tău. Dacă te-a lovit la cap, Marie? Știai că în două ore o persoană cu o lovitură la cap poate muri?

— Exagerezi, îi zâmbi femeia. Doctorul a spus că nu am nimic. Mă simt bine, Wine!, insistă. În plus, vreau să îți cunosc prietenii. Se aplecă mai mult spre el, șoptindu-i: Doamna Carter este încântătoare. Cum poate o femeie cu silueta ei să aibă deja doi copii?

— Numai o femeie putea spune asta, remarcă Wine, dar se abținu de la alte comentarii. Marie părea cu adevărat bine, fiind însă mai veselă ca oricând.

După ce se așezară la masă, domnul Carter ridică paharul cu vin și spuse:

— În cinstea căsătoriei dumneavoastră, milady! Sper să vă bucurați unul de altul.

— Oh, vă mulțumesc, domnule!, zise Marie. Sunt fericită să vă întâlnesc. Când soțul meu mi-a spus că are printre cunoscuți un proprietar de club... Vă imaginați că nu am putut sta deoparte. Domnul Carter aprobă și zâmbi discret. Cum l-ați cunoscut pe soțul meu?, întrebă ea în timp ce farfuria cu supă îi era așezată înainte.

Wine oftă. Avea să fie genul acela de conversație.

— Era membru în clubul meu, bineînțeles.

— Să înțeleg că sunteți prieten cu toți membrii clubului dumneavoastră?

Ochii lui Carter sclipiră de admirație, iar degetele lui încărcate cu inele rupseră precaute o felie de pâine.

— Foarte perspicace din partea dumneavoastră, milady. Nu, nu sunt. Nu vreau să am de-a face cu niciunul dintre membrii clubului meu. Adevărul e însă că soțul dumneavoastră nu pierde niciodată sume mari, câștigă mai mereu, dar nu joacă mult. Venea pentru mâncare și, îmi permit să spun în compania aceasta informală, distracție.

— Ce fel de distracție?, întrebă încruntată Marie.

Wine aproape că se înecă cu carnea de vită.

— Genul de distracție permisă unui burlac, zise repede doamna Carter.

— Să înțeleg că soțul meu este încă membru?, zâmbi Marie.