Soarele răsare la apus

20. Dacă ea nu ar mai fi

Cerul sugera de dimineață că avea să burnițeze. Oricum se instalase ceața în toată Londra, iar cele câteva familii nobiliare rămase în oraș preferau să își încheie cât mai repede socotelile pentru a se refugia pe domeniile de la țară. Anne știa că asta avea să fie exact ce făceau și ei imediat ce terminau treburile în Londra. În urma conversației de la micul dejun din camera lor, în timp ce amândoi erau îmbrăcați doar cu halate, Anne înțelesese că Wine deținea mai multe proprietăți în Anglia și una în Scoția, în Ayr, dar că de Crăciun, membrii familiei se adunau la conacul Rothgar, foarte aproape de moșia ducelui de Shrewsbury. Colt Cardinham se afla deja acolo, alături de Christina, iar ducele însuși nu avea să mai poposească mult în Londra. Anne știa care era singurul lucru care îi ținea aici, anume afacerea legată de societatea secretă a lorzilor.

Prin urmare, Anne se hotărî să facă din ziua aceasta o zi de cumpărături pentru Crăciun. Nu știa când va mai avea ocazia să iasă pentru daruri de Crăciun, așa că profită la maximum de faptul că Wine avea după-amiaza plină cu diverse treburi care nu o implicau însă pe domnișoara Hodging, așa cum o asigurase. În trăsură, alături de Silas, înfofolit acum în haine groase, mereu încruntat și cu privirea vigilentă, Anne traversa drumurile selecte ale Londrei. Cumpărase deja cadouri pentru cumnatele ei și pentru Blue și Paris. Se gândea serios că pentru cadoul lui Colt avea să cotrobăie mai mult prin oraș, pe când pentru duce se gândise la ceva ce cu siguranță avea să aprecieze. Wine rămânea problema.

Cel puțin așa i se păru.

— Oprește aici!, strigă spre birjar.

Coborî atentă pe pavajul umed, neluând în seamă burnița care cădea din cer. Purta mănuși și o pelerină groasă. Totuși, frigul îi cuprindea repede corpul, așa încât nu stătu de prea multe ori pe gânduri când păși în magazinul cu tutun al lui Fribourg și Treyer. Silas se încruntă, dar o urmă tăcută. Băiatul nu era obligat să o însoțească, dar ea insistase să i-l fure lui Wine măcar azi pentru a înnoda relația dintre ei. Îi plăcea Silas și voia să trezească mai multă bucurie în sufletul lui înnegrit de anii petrecuți pe străzi.

— Ce facem noi într-un magazin ca ăsta?, întrebă precaut băiatul.

— Lordul Cardinham fumează adesea trabucuri, îi zise ea în șoaptă. Am observat că majoritatea sunt cumpărate din Haymarket și mă gândeam că ar fi încântat dacă i-am cumpăra trabucuri. Spre fericirea ei, în magazin nu se afla nimeni, cu excepția ei și a lui Silas. Îl zări pe vânzător la tejghea și se îndreptă spre el. Bună ziua! Ce îmi puteți recomanda pentru un client fidel de-al dumneavoastră? Este vorba despre Wine Cardinham.

— O!, făcu bărbatul ochii mari. Să înțeleg că doriți să îi faceți un cadou? Anne aprobă. Ei bine, am primit câteva modele noi în ce privește pipa unui domn dacă vreți să vedeți.

— Mi-ar plăcea!

Atentă la instrucțiunile bărbatului, cu un ochi pe Silas care își trăsese pălăria mai bine pe față, Anne nu fu atentă la bărbatul care intră în urma ei până ce acesta se apropie în timp ce ea plătea cele deja cumpărate.

— Nu mă așteptam să găsesc o doamnă aici, se auzi vocea lui gravă.

Bărbatul avea părul brunet, era destul de masiv, dar putea fi considerat slab pe lângă Wine. Probabil că strălucirea din ochii lui o făcu să se încrunte și să se gândească la frații Cardinham, deși era convinsă că imaginația îi juca feste.

— Sunt Edwin Clark, se prezentă bărbatul.

— Oh, sunteții fratele baronului de Olsburg!, își dădu Anne seama. Sunt Anne Cardinham. După o clipă, timp în care ochii bărbatului o priviră atenți, adăugă: Sunt căsătorită cu Wine Cardinham.