Soarele răsare la apus

18. Parteneri și iubite

Cine putea concura vreodată cu Marie Cardinham, soția lui?

Așezată la masă, cu tocana în față și o halbă de bere la dreapta, chipul lui Marie prinsese culoare, mult dorita culoare pe care sperase să o vadă. Negrul nu i se potrivea, dar, cu siguranță, avea să schimbe asta mâine. Totuși, în hainele ei de doliu, Marie era cea mai frumoasă femeie din întreaga tavernă. Rivaliza lejer cu chelnerițele voluptuoase și prostituatele stridente dintr-un colț. Nu era deloc o englezoaică sfrijită; sânii îi ieșeau în evidență, deși rochia era închisă până în gât. Tenul rumen, părul negru și ochii violeți atrăgeau spre păcat. Buzele îi erau pline și mușcate de vânt, cu o singură gropiță ridicându-se misterioasă în colț. Știa prea bine că pe sub acele fuste coapsele ei proeminente se potriveau perfect în palma lui. Știa până și cum i se transforma privirea când atingea extazul. Ah, Marie! I-ar fi fost mult mai ușor dacă ar fi fost o cu totul altă femeie, dar așa, Wine încerca să și-o amintească pe Sarah chiar și aici și nu reușea. Simplul fapt că era aici cu el spunea despre ea că era o femeie puternică, nu una care ar fi preferat să brodeze și să își închipuie că soțul ei asculta muzică în vreun salon. Nu. Marie era specială. Simțea că îi era cu adevărat tovarășă.

— Nu știu dacă asta este cea mai bună tavernă, zise ea, dar cu siguranță are cea mai bună mâncare. E cam picant, nu crezi?, îl întrebă.

— Mie așa îmi place, îi spuse. Se întinse spre mâna ei care se așezase pe bere și îi spuse: Deși, când mă uit la tine, nu văd decât un fursec foarte dulce. Marie roșii și înghiți mâncarea repede. Cum se face că nu leșini, lady Cardinham?

— Nici eu nu știu încă, ridică din umeri și își tamponă buzele cu un șervet. Îți dai seama că niciun lord nu își scoate soția într-o tavernă din estul Londrei, nu? El confirmă printr-o mișcare a capului. Nu își sărută soția în public. Știi și asta. Cred, milord, că erai în căutarea unui partener de nebunii, iar eu am picat la țanc în brațele tale.

— Cum se face că ghicești mereu, Marie?, zâmbi el și termină berea, cerând și niște gin. Voia să o facă să guste și să îi spună ce părere avea despre acea băutură.

— Asta trebuie să facă soțiile, Cardinham!, se auzi glasul greoi al lui Wesley Rutledge. Bătrânul soldat se așeză lângă el, la masă, și îi zâmbi lui Marie care îl privea atentă și tăcută. Lady Cardinham!, îi zise el. Marie se dădu spre perete pentru a-i face loc unui băiat să stea lângă ea. Acesta este Fin Horne, secundul meu, iar eu sunt domnul Rutledge, într-adevăr.

— Oh, mi se pare că v-am văzut adesea alături de lordul Colt!, zise repede Marie. Probabil că alte femei ar fi țipat scandalizate pentru că erau văzute aici.

— Sunteți cu adevărat atentă, atunci, râse Wesley. Condoleanțele mele pentru pierderea suferită, milady! Poate că vă face bine o ieșire ca aceasta. Privi șiret spre Wine care urmărea cum tânărul Fin se înroșea și mai puternic în prezența lui Marie. Soțul dumneavoastră pare că se gândește la tot, nu-i așa?

— Într-adevăr, fu Marie de acord. Ce este asta?, întrebă ea când apăru băutura incoloră.

— Gin, o lămuri Wine. Apa vieții, scumpa mea. Nu cred că ai băut niciodată, oricum, și mă gândeam să încerci. Este din cel Old Tom, mai dulce. Ia o gură mică. Marie se întinse spre pahar și îi urmă instrucțiunile. E tare, nu-i așa?, zâmbi el când îi văzu ochii sclipind. E suficient, lasă-l!, îi zise repede și feri paharul de ea. Voiam doar să îl încerci.

— Wine, încerci să faci din soția ta un exemplar feminin de-al tău?, întrebă Rutledge.

— Mă tem că eram deja un Wine feminin înainte să mă mărit cu el, domnule Rutledge, zise ea, întinzându-se spre apă și clătindu-și gura. Wine zâmbi. Soțul meu nu este deloc obișnuit, nu-i așa? Am impresia că vrea să șocheze Londra.