Soarele răsare la apus

10. Familie mare

Purta un batic pe cap care îi ținea părul lung și des. Bluza era ținută pe loc de un corset jos, iar fustele îi erau cenușii, mărginite de un șorț maro. Putea simți mirosul săra al mării, auzea valurile spulberându-se pe stânci. Degetele ei fixaseră deja năvodul într-un punct fix, iar pe celălalt îl trăgea în continuare. Zâmbi când văzu peștele strălucitor prins de plasă și trase mai cu putere, strângându-l pe tot. Aruncă năvodul în corabia care se legăna ușor și exclamă încântată:

— Cât am prins! E cu miile!

Din spatele ei se auziră pași. O mână mare o strânse ușor de abdomen, iar buzele se apropiară de urechea ei. Recunoscu imediat vocea și zâmbi. O încuraja, o îmbia, o ademenea. În visul ei se întorcea spre soțul ei cel chipeș și își tracea degetele peste umerii lui, lăsându-se sărutată pe obraji, pe gât. Gemu ușor și oftă mulțumită când simți mâna pe gambă, urcând mai sus și tot mai sus. Senzația era prea reală pentru a fi simpla plăsmuire a minții sale desfrânate.

Când realiză însă că degetele care îi dezmierdau feminitatea erau reale, Anne încremeni.

Uitase să încuie ușa.

Înghiți în sec și tremură, îngrozită. Brusc nu putea spune unde e și cu cine. Era un pat, dar nu părea patul ei. Amintirea cu Alfred, degetele lui lungi și osoase, glasul lui șoptit îi distruseră toată dispoziția în care se trezise. Tresări când auzi vocea lui Wine și simți degetele părăsind-o:

— Și eu care credeam că știu cum să întrețin dorința unei femei, mormăi el.

Se întoarse și își ridică pătura la sâni, acoperindu-se. Wine Cardinham stătea în fața ei, așezat pe marginea patului. Probabil că avusese o zi ocupată din moment ce arăta exact ca în clipa în care ajunseseră acasă. Părul îi era ușor răvășit pe creștet, iar ochii obosiți. Roșii când realiză că atingerile din visul ei fuseseră cât se poate de reale. Își strânse buzele dezamăgită de sine, pentru că uitase chiar că era căsătorită și nu se afla în casa lui Denborough, ci în casa soțului ei. Alfred nu era aici.

— Nu ești tu de vină, îi spuse ea repede. Am crezut...

— Ce?, o întrebă el prinzându-i ușor degetele.

— Visam și...

— Ce visai?

— Pescuiam, mărturisi. Își închise ochii și oftă. Nici nu cred că știu să pescuiesc, dar în visul meu știam și trăgeam tot peștele ăla în barca mea. Se îmbujoră. Sunt o proastă, știu.

— Deloc, zâmbi el. Trebuie să mărturisesc faptul că nu credeam să ai fantezii cu bărci, dar nu mă pot plânge, nu-i așa. Nu am vrut să te trezesc, dar vreau să îți arăt ceva. Întinzându-se după un halat, el i-l așeză pe trup, ignorând faptul că Marie încerca să îl îmbrace fără să se dezvelească.

— Ăsta e halatul meu, se încruntă ea. Cum ai...? Ai fost acolo, nu-i așa? Chipul ei se albise brusc.

— Da, îi spuse. Ți-am adus toate hainele. Pe mine nu mă deranjează să umblii goală, dar cred că tu ai avea ceva de spus împotriva asta. Am dreptate? Anne se ridică și oftă. E bine, draga mea. Fratele tău nu te va mai deranja vreodată. Am avut eu grijă de asta.

— L-ai... Limba ei trecu rapid peste buze.

— L-am...?, o întrebă amuzat.

— La naiba, Wine! L-ai omorât?

Bărbatul râse și o ajută să se ridice în picioare, trăgând-o afară din dormitor.