Soarele răsare la apus

11. Vicontele moare

Paris...

Când circulaseră zvonurile cum că vicontesa Cyn avea să producă în sfârșit un moștenitor soțului său, Anne avea doar optsprezece ani și era îngrozită de debutul său. Oricum avusese un debut tumultuos. Deși tatăl și apoi fratele ei fuseseră discreți în ce privea scăpările lor comportamentale, Anne avusese impresia că toată lumea știa ce se întâmpla în mod regulat în casa lor. Poate că de aceea evitase căsătoria pe cât de mult putuse. În primul rând, nu putuse avea suficientă încredere în niciun pețitor și, în al doilea rând, știuse că nu va putea fi complet sinceră cu acest bărbat care ar fi luat-o de soție. Până să se hotărească, ura față de bărbați crescuse cu fiecare eveniment până ce hotărâse că nu avea să fie niciodată măritată. Asta se curmase cu Wine Cardinham și cu nebunescul plan de a fi eroul ei.

Totuși, după ce vicontesa murise ca urmare a unei hemoragii după nașterea copilei, Anne, sora prietenului vicontelui Cyn, își asumase cumva rolul de mamă fără să fie conștientă de asta nici măcar acum. În fond, deși foarte tânără, fusese pe holurile în care bântuia strigătul vicontesei și strânsese ghemotocul cu păr negru la pieptul ei. Fusese ceva de nedescris... Numai când se uitase la ochii căprui ai fetiței, la ochii ei mari și nevinovați, înțelesese că nu ar fi putut să abandoneze copilul în mâinile unui obsedat precum Cyn. Vizitele fuseseră dese, grija pentru copilă și mai puternică până ce deveniseră de nedespărțit. Numai căsătoria ei pripită o ținuse departe de Paris.

Acum însă se uita la Wine și nu putea înțelege prea multe lucruri. Primul dintre ele era moartea vicontelui Cyn. Ultima dată când îl văzuse, vicontele părea sănătos și gata de distracție. Al doilea era evident. Care era legătura dintre Wine Cardinham și viconte? Cu siguranță era atât de puternică încât avusese încredere să o lase pe mâinile lui.

Mâinile lui...

Nu-și putea imagina ca el să facă rău unui copil. Îl văzuse cu Blue în seara aceasta. Era afectuos, atent, tandru și iubea categoric copiii. Nu putea crede că era un monstru.

— De ce tocmai tu?, îl întrebă.

— Nu vreau să vorbesc despre asta, șopti el.

Era evident marcat de această informație. Strângându-și pumnii, ea era pe cât de emoționată, pe atât de hotărâtă să descopere legătura dintre viconte și el. Fusese deja prieten cu prea multe persoane care erau, în realitate, niște monștri pentru a nu lua în considerare posibilitatea ca... Își mușcă buzele, evitând gândul. Ochii lui păreau bântuiți. Avea o culoare cadaverică. Corpul îi era strâns tot, de parcă simțea o durere profundă în măruntaie.

— Wine..., îi șopti numele.

Cardinham se întoarse ușor spre ea și își lipi capul de pieptul ei, ascultându-i bătăile inimii. Nu se așteptase la asta. Era complet dărâmat. Îl atinse precaută, simțindu-l cum se relaxa sub degetele sale.

— Ține-mă în brațe, draga mea, îi șopti.

Și, pentru că nu îi putea refuza acest moment de slăbiciune evidentă, de neînțeles, Anne se supuse, strângându-l în brațele ei. Se așezară împreună pe pernă, cu el cuibărit încă sub sânul ei. Inima îi fu cuprinsă de duioșie. Wine nu arăta ca un monstru, ci ca un bărbat speriat, un bărbat care afla că avea un copil și care nu știa deloc ce să facă cu acesta. Îi mângâie părul întunecat, liniștindu-l. Îl simțea tremurând ușor, inspirându-i mirosul, lipindu-se mai puternic de ea. Nu conta că amândoi erau îmbrăcați formal, de cina cu ducele. Stăteau întinți pe spate, în patul mare pe care Wine nu îl împărțise niciodată cu nimeni, fiecare cu gândurile lui.