Soarele răsare la apus

25. Singur

Verișorul ei cel îndepărtat, noul lord Denborough, părea cu adevărat acaparat de noul lui statut social. Deși se trăgea dintr-o familie nobilă și învățase la Oxford, bărbatul alesese să facă altceva în viață decât se așteptase de la el, anume să coacă pâine, să frământe patiserie și să se joace cu făina în atelierul lui. Părul negru al contelui, ochii lui mari și albaștri, chipul palid și statura impunătoare îl făceau să se simtă un intrus în fostul birou al lui Alfred. Putea citi asta pe chipul lui când păși în cameră.

— Lord Denborough!, îl salută reticentă.

Ochii lui se ridicară, iar chipul cuprins de cute se relaxă.

— Verișoară! Un zâmbet real îi apăru pe chip în timp ce se închina deasupra mănușii sale. A trecut o veșnicie, nu-i așa? De fapt, țin să spun că tu nu îți amintești de mine, pentru că erai un bebeluș când ne-am întâlnit.

— Așa este, zâmbi Anne. Douăzeci și unu de ani.

— Ia loc, te rog!, o invită acesta pe scaunul de dinaintea biroului. Probabil că soția mea a pus pe cineva să ne aducă ceaiul, nu crezi?

— Sunt sigură de asta, îi zâmbi pentru a-l calma Anne.

Lady Denborough, o englezoaică blondă, dar cu siguranță mai puternică decât ar fi așteptat mulți, o întâmpinase și îi spusese unde să îl găsească pe soțul ei. Tot ea îi urase condoleanțe, deși ținuta lui Anne nu era complet de doliu. Purta o rochie călduroasă din lână maro.

Se trezise amorțită în acea dimineață, fără Wine lângă ea. Silas nu știa unde era lordul, iar micuța Paris nu luase micul dejun cu el. Prin urmare, Anne nu putea intui decât că Wine fusese scandalizat de ce îi spusese și fugise sau, mai rău, fusese scandalizat de ea și fugise. În fond, îi ascunsese adevărul, deși o făcuse de dragul lui. Dar poate că el nu vedea lucrurile așa.

— Ești bine?, o întrebă Denborough, iar ea aprobă cu un zâmbet discret. Mă bucur că ai răspuns invitației mele, lady Anne.

De dimineață primise misiva și, fără să știe la ce să se aștepte, acceptase să îl întâlnească. Ochii ei priveau însă temători în toate direcțiile ca și cum s-ar fi așteptat ca acest bărbat aparent inofensiv să fie noul păstrător al orgiilor din casa Preotesei. Își umezi buzele și își încrucișă degetele înmănușate.

— Este plăcerea mea să te revăd.

— Foarte bine, îi zâmbi bărbatul. Condoleanțele mele pentru moartea fratelui dumitale, deși am impresia că nu erați foarte apropiați. Ea dădu afirmativ din cap. Nu contează, oricum. Am înțeles că te-ai măritat recent – cam o săptămână – cu lordul Wine Cardinham. Este un nume foarte important în Londra, nu-i așa?

— Așa mi se tot zice, recunoscu Anne.

— Și ești fericită alături de el? Anne se încruntă, neînțelegând de ce o întreba asta. Vreau să spun... Luă o gură de aer și continuă: Ați fugit să vă căsătoriți, ceea ce mă face să cred că este o uniune din dragoste. Anne înghiți în sec, neîndrăznind să spună altceva. Te face fericită, nu-i așa? Este un soț bun?

— Da, Wine este soțul pe care cred că l-am așteptat o viață întreagă, zise Anne, deși lacrimile i se acumulaseră în gât și amenințau să iasă rapid afară. Îl iubesc mult...

— Asta voiam să aud!, zâmbi noul lord. Se întinse peste birou și scoase o hârtie. Aici este specificată zestre ta. Douăzeci de mii de lire. Nu știu de ce fratele tău nu ți-a înmânat hârtiile până acum, dar... Este a ta.