Ca o adiere de vant

,, Haide, Aala explodeaza "

   Eram în fața casei lui Abel, și tot ce voiam era doar sa ies cât mai repede de acolo. Săptămânile astea au trecut prea repede, iar eu am fost subiect de bârfa pe la liceu in urma accidentului. Dar ce sa fac? Așa se întâmpla când dai cu mașina peste cel mai iubit băiat din liceu.

   Bat la ușa, iar in fata mea o văd pe menajera familiei, doamna Olga. Părea foarte obosita, însă încă zâmbea, iar zâmbetul sau îmi transmitea o stare de bine mereu. Îmi era drag de femeia asta, pentru ca era o drăgălașă.

- Buna Aala dragă, intra.
   Intru in casa și îmi așez geaca pe cuier și ma descalț ușor. Voiam doar sa trag de timp ca să nu ajung sus și să am parte de cele mai chinuitoare câteva ore.

- Ce faceți? Cum mai sunteți?

- Curat și mâncare ca întodeauna. Sunt obosita, dar bine mulțumesc de întrebare. Nu ai mai fost de mult pe aici.

- Știți prea bine că prefer sa rămân acasă când mama vine aici.

- Da, te înțeleg.

- Abel?

-E sus.

  Am mers sus și țineam cărțile strânse la piept. Stăteam in fata ușii și încercam sa mai iau o gura de aer necontaminat de toată nesimțirea lui Abel. Am intrat fără sa bat, iar când am intrat am făcut ochii mari. Abel se săruta sălbatic cu iubita lui Chiara, erau aproape dezbrăcați. Când m-au văzut s-au oprit si s-au uitat surprinși la mine, cel puțin Chiara părea surprinsă, însă Abel știa ca o sa vin.

- Ma scuzați.
  Ies din camera si închid usa in urma mea. Am tras aer in piept si încercam sa îmi șterg cumva din creier ce tocmai văzusem acum câteva minute. Trebuia sa bat la usa înainte sa intru, dar nu ca mie îmi place sa dau buzna ca fraiera.

- Poți intra.
Striga o voce din partea cealaltă a ușii.
  Am pășit cu pași mărunți, însă cei doi încă nu se îmbrăcară si se uitau amuzați la mine.

- Ce zici Aala te bagi la ceva in trei?
Întreabă Abel pe un ton atât de calm, încât mi se părea ca întrebarea pe care mi-o adresase i se părea normală.

- Nu, mulțumesc.

  M-am așezat la masa de birou și am început sa îmi așez lucrurile, ignorând-i pe cei doi.

- Iubitule eu o sa plec.

- Data viitoare nu mai îmi scapi.

- Abia aștept.
  Cei doi se săruta, iar Chiara iese pe usa.

- Puneți ceva pe tine.
  Spun eu uitându-ma la Abel care era la bustul gol.

- E prea cald aici.

- Și mie îmi e cald, dar asta nu înseamnă ca trebuie sa ma dezbrac.

- Nu m-ar deranja dacă o faci.

- Taci te rog și hai sa trecem la treaba.

- Nu ai dat bine cu mașina peste mine.

- Bine, Abel. Nu am timp și nici chef de prostiile tale.

  Se apleacă ușor in spatele meu și ii puteam simți respirația fierbinte pe gâtul meu. Uram când făcea asta, chiar crede ca o sa îi cad in plasa exact ca celelalte, dar eu nu sunt celelalte.

- Păstrează distanța Abel.

- Și dacă nu vreau?

- Las-o balta.
Ma ridic nervoasa de pe scaun, iar atunci ochii noștri se întâlnesc. Puteam sa observ ca se distra de minune.

Ma întorc cu spatele la el și încep sa respir ușor, ca sa ma calmez. Nu vreau sa mă enervez și să țip la el, pentru ca fix la asta se așteaptă.
Ma întorc iar și îl vad doar la câțiva centimetri distanță de mine. Avea rânjetul ala pe fața, părea satisfăcut de toate astea.

- Haide Aala, explodează.

- Nu o sa ai satisfacția asta, dragule.
Spun calma și ma așez pe scaunul de la masa de birou. Ma calmasem puțin, însă sunt sigur ca Abel nu va renunța.

- Nu am nevoie de meditații, dar ști prea bine ca nu vreau sa o supăr pe mama.
Monica, era punctul slab a lui Abel, ura să o supere pe mama sa sau ca mama lui sa fie implicată in vreun conflict de al lui. O iubea mult, pentru ca ea i-a fost singurul părinte. Tatăl sau îl lăsase înainte ca el sa se nască, spunându-i mamei lui ca are o întâlnire de afaceri în China. Întâlnirea de afaceri a durat 17 ani, aproape 18 și Cain Santo tot nu s-a întors vreodată.

- Ști ca dacă rămâi corigent la una din materii îți poți lua adio de la examenele de sfârșit de an?

- O sa trec eu cumva. Am mai trecut pana acum.

- Da, pentru ca era mult mai ușor.

- In fine. Ajuta-ma la matematica azi și mâine putem trece la literatura.

Încercam să îi explic pasii pentru exercițiile de la matematică, însă el se tot juca cu părul meu si nu era atent deloc.

- Nu mai rezist!
Țip eu si ma ridic nervoasă de pe scaun in timp ce îmi strâng lucrurile.

- Ce faci Aala?

- Plec. Spune-i mamei tale sa îmi ceara altceva.

Eram deja prea nervoasa din cauza comportamentului neglijabil a lui Abel. Am coborat scările nervoasă, iar când am ieșit în curtea din față l-am zărit pe Abel pe balcon care parea foarte fericit ca mă enervase și că a scăpat de meditații.

   Am ajuns acasă și m-am aruncat pe canapea. Eram prea nervoasă ca sa reușesc sa mai spun ceva. Urăsc că mereu reușea să mă enerveze la maxim, îi ofeream satisfacție de câte ori o făcea. Iubea sa ma vadă nervoasă pe el, însă mie îmi venea să îi scot ochii mereu.

- Iubito, ce s-a întâmplat?
   Spune mama așezându-se pe canapea.

- Nimic mamă.

- Monica tocmai m-a sunat. Mi-a spus că ai plecat de la ei de acasă nervoasa.

- Nu îl suport mamă.

- Uite dragă înțeleg, dar să nu uitam de faptul că ai o datorie față de el și de Monica. Gândește-te ca faci asta pentru ea, nu pentru el.

- O sa încerc.

- Promiți?

- Da, mamă. Sun-o pe Monica și spune-i ca de mâine preiau situația așa cum trebuie.

- Așa te vreau scumpo.