Ca o adiere de vant

,, Vino afara Aala "

  Cateva saptamani au trecut, iar terapia mea cu matusa lui Abel a inceput sa dea roade. Ma simt de parca mi-am luat o piatra de pe suflet.

  Eram la mine in camera si incercam sa citesc o carte pe care mi-a împrumutat-o Abel. Nu l-am vazut azi deloc pentru ca a fost ocupat toata ziua cu nu stiu ce treaba. Nu a vrut sa-mi spuna nimic. A rezistat la insistentele mele, chiar si la fetele mele de copilas mic. Chiar voiam sa aflu ce avea in plan.

  Imi aud telefonul sunand, il iau iar pe ecran aparea scris Abel.

,, Vino afara "

,, Poftim? "

  Nu mai apuc sa spun ceva ca imi inchide telefonul. Oare ce naiba s-o fi intamplat de ma cheama afara?

  Imi iau papucii de casa in picioare si decid sa ies afara sa vad ce naiba se intampla.
  In casa era liniste semn ca mama era iar plecata la companie. Lucra foarte mult in ultima perioada.
  Deschid usa si nu vad nimic, dar aud galagie din fata portii asa ca decid sa merg inspre acolo.
  Travesrsez curtea din fata, tarandu-mi picioarele dupa mine deoarece cheful meu de viata era undeva la nivel cu pamantul.
  Deschid poarta iar in fata sa se afla Abel, înconjurat de petale de trandafiri si in mana avea un buchet de floarea soarelui.

- Ce naiba e cu toate astea? Intreb eu surpisnsa.

- Doar taci si nu distruge momentul.

- Bine, bine.

- Vreau doar sa-ti spun ca de cand ai aparut in viata mea mi-o faci mai buna. Mi-ai aratat ca pot fi un om mai bun, un om altfel de cum crede toata lumea ca sunt. O sa trec direct la intrebare. Face o pauza si respira greu
Aala Christoph vrei sa fi iubita mea? Ma intreaba el oarecum emotionat.

- Da, Santo. Strig eu si ii sar in brate.

  Ma saruta lung dupa care se uita in ochii mei cu o bucurie greu de explicat. Ii puteam citi fericirea in ochi.
  Insa si eu eram fericita exact in aceasi masura, poate si mai mult decat el. E oficial sunt iubita lui.

- Acum trebuie sa ma ajuti sa fac curat. Spune el amuzat.

- Ai stricat momentul. Spun si ma desprind de el.

- Glumeam. Sper sa-ti placa florile, am umblat in tot orasul ca sa le gasesc.

- Le ador, Abel.

  Chiar adoram din toata inima buchetul din floarea soarelui pe care mi l-a dat. Floarea soarelui era floarea mea preferata inca de cand eram mica, iar el a tinut minte asta inca de atunci, pentru ca presupun ca vedea cat de fascinata eram mereu cand vedeam un lan de floarea soarelui undeva si acum, dar si atunci cand eram mica.

  Am intrat in casa alături de el si am mers la mine in camera. Abel m-a luat pe sus si a inceput sa ma sarute pasional. M-a asezat usor pe pat si dupa s-a îndepărtat usor.

- Iarta-ma ca te-am luat asa tare. Doar ca sunt prea fericit.

- E ok Abel. Te inteleg perfect. Nu-ti dai seama cat sunt eu de fericita in acest moment ca te am langa mine.

   Nu mai spune nimic doar ma săruta scurt pe buze si ma priveste in ochi. Ochii sai albastri sclipeau de la fericire, nu ii mai vazusem vreodata asa, insa însfârșit Abel Santo nu ma mai privea cu răceală, însfârșit am reusit sa indepartez bariera din jurul sau.

- Acum daca nu te superi trebuie sa plec. Mama a zis ca vrea sa imi zica ceva. Spune el serios.

- Bine. Ne vedem maine.

- Si poimaine, si peste o saptamana si peste o luna. Spune el zambind si ma saruta scurt pe buze.

   Iese pe usa, iar eu raman singura in camera. Eram in culmea fericirii. Nu imi venea sa cred ca sunt impreuna cu Abel Santo. Nu ma-si fi gandit niciodata la asta. De fapt nimeni nu s-ar fi gandit.

  Imi aud telefonul sunand, însă de data asta nu era Abel. Era Damir, un nod in stomac mi s-a format cand am vazut numele sau pe ecranul telefonului.

- Buna Aala. Spune el si parea beat

- Ai baut?

- Poate putin. Mi-am promis ca nu o sa  sun. Doamne, dar imi era asa dor de vocea ta.

- De ce nu te intorci acasa Damir?

- Pentru ca nu suport sa va vad impreuna. Nu suport sa stiu faptul ca eu te-am atins si esti a lui.

- Imi e dor de tine. Spun in șoaptă sperand ca nu o sa ma auda.

- Mi-ai lipsit si tu mie Christoph.

- Intoarce-te atunci.

- O sa ma intorc in cel mai scurt timp. Iti promit.

- Bine Damir.

- Mi-a sosit prietena. Trebuie sa inchid.

- Ai o prietena?

- Nimic serios. Doar o amică care ma mai ajuta cu poftele trupesti.

- Bine atunci. Noapte buna, Damir.

- Noapte Buna, Aala.

   Inchid telefonul si raman oarecum blocata. Nu ma gandeam ca o sa il mai aud vreodata. Eram efectiv intr-o stare de soc amestecata cu uimire si fericire. Oare cum sa-i spun lui Abel? Insa nu pot tine ascuns asta, ar trebui sa ii spun si gata nu e asa mare scofală.