Ca o adiere de vant

Damir

Stăteam undeva aproape de un perete, iar muzica era asurzitoare și îmi făcea urechile să o ia razna, mirosul de țigara era teribil, iar toată lumea avea câte o activitate, unii dansau, alții se sărutau pe la colțuri, iar alții foloseau camerele.

Am ajuns la petrecerea asta afurisita pentru ca Abel a vorbit cu mama, iar mama a insistat prea mult și iată-ma aici. La petrecerea asta groaznica, iar fraierul de Abel m-a lăsat singura pentru ca avea nu știu ce treaba cu Chiara.
Tot ce îmi doresc în acest moment e să fiu acasă în liniște. Uram genul ăsta de petreceri.

Am ieșit în grădina din spate unde nu se afla nimeni, iar aici parca era mai liniște. M-am așezat pe unul dintre șezlonguri și încercam să ma concentrez pe ceva, însă problemele mele de concentrare în ultima perioada sunt din ce în ce mai grave, însă cel probabil e din cauza oboselii.

- Te distrezi pe cinste?
Aud o voce din spate. Mă ridic de pe șezlong automat și îl văd pe unul din prietenii lui Abel.

- Chiar așa de mult se observa?
Spun amuzata.

- Putin.

- Aala.
Spun și mă prezint.

- Eu sunt Damir. Tu ești prietena lui Abel?

- Nu suntem prieteni, doar parteneri de studii atât.

- Păi își cam petrece prea mult timp învățand în ultima perioadă.
  Tonul său era unul amuzat.

- Am doar niște probleme cu concentrarea și îmi ia mai mult ca să îi explic și lui totul.

- Am auzit ce s-a întâmplat cu prietenul tău. Îmi pare rău.

  Oare se poate ca cineva să nu îmi amintească mereu de Oliver? Poate cineva să nu îmi spună că îi pare rău pentru asta? Am înțeles sunt fata cu prietenul cel mai bun mort, dar nu trebuie să mi se amintească tot timpul asta.

- Putem schimba subiectul?

- Sigur, scuze. Uneori ma ia gura pe dinainte.

- E ok.

- Te-ai apropiat prea mult de Abel.
O spune de parca ar fi ceva rău.

- Ce e rău în asta?

- Doar ai grija, are un mecanism să îndepărteze oamenii când vede ca sunt prea aproape de el.

- Și cu toate astea pe tine nu te-a îndepărtat?

- Abel are niște probleme și cred ca ști și tu prea bine care sunt.

- Dacă te referi la problemele lui de comportament. Atunci da, le-am observat.

- Ai doar grija, uneori poate deveni și puțin violent.

- Mulțumesc, dar nu cred ca o să fie nevoie să ma atenționez în privința lui. Nu suntem chiar atât de apropiați. Spun serioasă. Îl ajut să învețe și sa treacă la anumite materii.

- Cum spui tu. Unde e acum nătăraul?

- Pe undeva prin camerele de sus cu iubita lui.

- Nu îl știam așa dobitoc. Cum să lase o fata așa frumoasă singura?!

  Nu am spus nimic doar m-am uitat la el și i-am zâmbit, avea parul saten cu câteva șuvițe care îi atârnau pe frunte, iar ochii săi erau de un verde amețitor îi puteam zări chiar și prin lumina slaba care se vede din casă.
   Părea prea prietenos față de Abel. Oare chiar el o fi cel mai bun prieten al lui?

- Știu că zvonul acela care circula prin școala despre tine și Abel nu e adevărat.

- Măcar tu. Măcar acum au încetat să mai vorbească despre asta.

- Au alte subiecte acum. Cum ar fi prietenul tău mort.

- Ar putea termina cu asta. Oliver e mort deja de câteva luni bune.

  Nici eu nici el nu spunem nimic doar ne uitam unul la altul. Simțeam o liniște inexplicabila în preajma lui, cu toate că muzica era asurzitoare și în casă era gălăgie, aici în grădina din spate era liniște, cred că liniște sufleteasca. Nu am mai simțit asta de multă vreme.

- Ce faceți voi doi aici?
Aud o voce atât de cunoscuta din spate. Mă întorc și îl vad pe Abel care părea beat.

- Sex.
Spune Damir amuzat.

  Îi arunc o privire nervoasa, iar el îmi zâmbește inocent.

- Atunci vă las. Distracție plăcută, Aala.

   Abel se retrage, iar eu îi ofer un cot în umăr lui Damir. Nu trebuia să îi spună asta lui Abel.

- Pentru ce a fost asta?

- Mă mai și întrebi?!

- Doar glumeam. S-a prins și el de asta.

- Bine cum spui tu. Ar trebui să merg acasă.

- Te duc eu.

- Nu e nevoie o să chem un taxi.

- Chiar insist. Fraierul te-a adus și acum s-a îmbătat.

- Damir chiar nu e nevoie.

- Te rog Aala.

   Într-un final am acceptat propunerea insistenta a lui Damir. Nu știu de ce o făcusem, dar sper doar să nu regret că am spus da. Pentru că tipului ăsta îi place să deschidă tot felul de subiecte de discuție care pe mine mă irită.

   Spre surprinderea mea drumul până acasă a fost liniștit, se auzea doar muzica de la radio care era dată destul de încet. Îi mai aruncam câte o privire pe furiș lui Damir, care era foarte atent la drum și din când în când îmi mai cerea indicații.

- Am ajuns.
  Spune el zâmbind.

- Locul destinație e aici.
Schițez și eu un mic zâmbet.

- Ai grijă de tine, Aala. Ne mai vedem.

- Bine, și mulțumesc pentru că m-ai adus.

- Trebuie să îi tin mereu spatele lui Abel.

  Îi zâmbesc și cobor jos din mașina, înainte să intru în curte îi mai arunc o privire scurtă.
  Am intrat în casă simțeam cum tot corpul îmi miroase a țigara și alcool.
  Am mers în camera mea, am intrat la duș și după mi-am luat pijamalele.

Telefonul meu sună, iar pe ecran scria Abel. Oare ce o vrea? Mă duce la o petrecere mă lasă singura toată seara și apoi se mai și îmbata și ma aduce prietenul lui acasă, mai bine nu mergem.
  Îi răspund.

- Ce faci Aala?

- Ce e Abel?

- Nu știu ce e. Te-am sunat doar, voiam să îți aud vocea.

- Abel ești beat. Ar trebui să te odihnești.

- Am timp și de odihnă. Scuze că te-am lăsat singura.

- Bine Abel, data viitoare nu mă mai duce la petreceri dacă ști ca nu poți să stai cu mine.

- A fost bine cu Damir?

- Abel.

- Bine nu vrei să îmi vorbești despre asta.

- Noapte buna Abel.

- Aala nu închide. Te rog.

  Am închis și mi-am așezat telefonul pe pat. Mă gândeam doar la Oliver și la câta nevoie am de el acum. Mă doare sufletul când ma gândesc ca el nu e aici. Oare se va opri vreodată suferința asta de care am parte acum? Îmi vreau doar cel mai bun prieten înapoi.
Nici nu mi-am dat seama că telefonul meu suna încontinuu. Ma uit și era tot Abel, l-am așezat pe noptiera și mi-am pus perna pe față și am început să plâng, deoarece numai așa mă eliberam de toată presiunea de care am parte.