Ca o adiere de vant

,, Carson iti baga numai prostii in cap "

   Weekendul a trecut foarte repede. Nici nu mi-am dat seama cum s-a întâmplat asta. Cât despre cele întâmplate cu Abel, nu i-am povestit mamei și nici nu am de gând sa o fac, i-am zis doar ca nu m-am simțit bine și de aia am venit așa devreme duminica dimineața acasă. Nu vreau să îi spună Monicăi și după să îl certe pe Abel din cauza mea.

   Am ajuns la școală, iar toată lumea mă privea de parca nu m-au mai văzut până azi, unii râdeau, iar alții șușoteau pe la colțuri.

- Aala la biblioteca, acum.
   Îl aud atunci pe Oliver care mă trage de mâna după el înspre bibliotecă.

- Ce s-a întâmplat?
Eram confuza în legătură cu ce se întâmpla în jurul meu, iar prietenul meu părea tensionat.

   Ajunși la biblioteca ne-am dus ca de-obicei în locul nostru, lângă ultimele rafturi cu cărți și ne-am așezat pe mocheta roșie.

- Îmi poți spune ce s-a întâmplat? De ce e toată lumea e așa intrigată de mine?

- Umbla vorba prin tot liceul ca ți-ai tras-o cu Abel.

- Ca ce am făcut?
  Strig eu ofensată.

- Ce ai auzit Aala.

- Îl distrug pe băiatul asta.
   Mă ridic nervoasa de pe mochetă și decid să îl caut pe nesuferitul de Abel. Trebuie sa lămurim toată situația.
  După ce l-am căutat prin tot liceul, l-am găsit în parcare cu gașca lui de fraieri.

- Uite-o pe drăguța ta Abel. Spune unul din gașca lui.

- Te distrug fraiere.
Strig eu uitându-ma la Abel.

- Ai auzit?

- Am auzit da. Nu te poti opri naibi din mințit? Cum ai putut să inventezi așa ceva?

- Aala e vorba ca nu eu am inventat asta, altcineva a pus asta la cale.
  Spune Abel și se apropie de mine.

- Nu te apropia de mine.

- Aala lasă-mă să îți explic totul și despre Weekend și despre tot.

- Ți-am zis sa păstrezi distanța Abel. Nu mai avem ce discuta. Credeam că putem fi prieteni, că ne înțelegem. Nu trebuia să cred, trebuia să îl ascult pe Oliver.

- Carson îți bagă numai prostii in cap.

- Taci și dispari din fața mea. De fapt ști ceva plec eu. Mulțumesc ca m-ai umilit în ultimul hal.

   Am plecat de acolo plângând. Am mers acasă deoarece nu mai îmi doream să mai merg la liceul acela, Abel m-a umilit în ultimul hal, așa se întâmpla când lași nătărăii ca Abel să se apropie prea mult.
  Am ajuns acasă, iar mama era plecată la serviciu, nu o să își dea seama că m-am întors acasă așa repede.
Am urcat la mine în cameră, m-am aruncat pe pat și am început să plâng în hohote. Îl uram pentru ca m-a făcut să cred ca putem fi prieteni, îl uram pentru ca m-a umilit.
Îmi aud telefonul sunând, îl iau de pe pat, iar persoana care mă suna era Oliver.

,,Aala unde esti?"

,,Acasă, Oliver"
Din vocea mea se putea auzii că am plâns, iar lacrimile continuau să curgă una câte una.

,,Ajung la tine imediat"

,,Oliver nu e nevoie"

Nu am mai apucat să spun ceva pentru ca prietenul meu mi-a închis telefonul, iar glasul lui de la telefon îmi spunea că era nervos. Atunci frica se face simțită. Dacă se întâlnește cu Abel? o să îl calce în picioare. Sper doar să nu se întâlnească pentru că nu îmi doream să se bată iar din cauza mea.

După zece minute Oliver era la mine în camera și se plimba nervos de colo-colo cu mâinile la spate. Nu îl văzusem așa nervos de când mama sa i-a spus de Milan. A făcut o criza foarte urâta atunci și am rămas fără lampa de veghe pe care mi-o luase mama când eram mică.

- Îl calc în picioare, Aala.

- Calmează-te, te rog și nu face vreo nebunie.

- Nu îi permit fraierului să îți distrugă traiul tău liniștit de până acum. Nu îi permit să te calce în picioare.
Striga el ultima fraza nervos. Îi puteam vedea furia în ochi și gâtul care se înroșea de câte ori era nervos.

- Oliver calmează-te. Te rog.

- Cum să mă calmez când nătăraul ăsta își bate joc de tine? Nu îi permit așa ceva.

- Te rog Oliver, calmează-te.
Spun și îl iau în brațe încercând să îl calmez cumva. Îi auzeam inima cum bate alarmat din cauza furiei, prietenul meu avea probleme grave cu nervii și tocmai de asta nu îmi plăcea să îl vad nervos.

Într-un final am reușit să îmi calmez prietenul, ne-am așezat pe pat și am făcut liniște. Aveam nevoie de liniște si eu dar și el.

- E totul bine acum? Sparg eu liniște intr-un final. Te-ai calmat?

- Sunt bine, dar tot îl calc în picioare când îl prind pe nemernic.

- Am înțeles. Vrei sa facem ceva sau?

- Nu știu Aala. Ai chef sa faci ceva?

- Nu, vreau sa dorm.

- Bine păi o să te las să dormi, eu merg să mă văd cu Crisha. Suna-ma după ce te trezești. Bine?

- Bine Oliver.

Prietenul meu mă săruta scurt pe frunte și iese în grabă pe ușă. Rămăsesem singura, iar telefonul meu era alarmat din cauza mesajelor pe care le primeam de la Abel. Oare ce tot vrea? De fapt nu mai vreau să aflu nimic de la el, vreau să mă lase înpace și să nu mai am nicio legătură cu fraierul ăsta.
  M-am făcut comodă în pat și mi-am închis ochii, iar în câteva minute am intrat pe tărâmul necunoscut al viselor.