Ca o adiere de vant

,, Sufletul tau imi apartine mie "

   - Deci sa înteleg că toată ecuatia asta se rezolva asa? Mă intreaba Abel.

- Da, asa se rezolva. 

  Mi-am strans lucrurile si ma pregateam sa plec. Eu si Abel ne-am revenit la normal, adica ne vedem la mediatii, nu schimbam nici un cuvant, inafara explicatiilor si nu ne salutam. Totul exact ca inainte, dar ma multumesc cu faptul ca il vad si ca sunt aproape de el, atata vreau.

- Cum esti cu Damir? Ma intreaba el trezindu-ma din visare.

- Abel, intre mine si el nu e nimic. 

- Și de ce nu ar fi?

- Nu e treaba ta domnule curios.

 Îl simt tot mai aproape de mine, iar acei ochi albastri patrunzatori imi ajung pana în suflet. Fac pasi in spate pana ma izbesc de perete, iar el si-a pastrat distanta mica fata de mine. Simteam ca nu mai pot respira cand il simteam asa aproape, cand ii simteam parfumul amestecat cu gust de tutun. 

  Imi ridica barbia cu doua degete si ma priveste in ochi. Se apropie si mai mult de mine, fetele noastre fiind la cativa centimetri distanta. Ii simt buzele fierbinti peste ale mele, ii raspund instant la sarut, nici macar nu mai stau sa ma gandesc. Un gol in stomac isi face atunci aparitia, asta era ce asteptam inca de ceva vreme, voiam sa ii simt buzele peste ale mele de prea multa vreme. Imi patrunde in lacasul meu umed, iar eu ii pot simti gustul mentolat. Insa era ceva diferit fata de cel pe care il avea Damir, la Abel era mai puternic. Ma musca usor de buza, dupa care opreste sarutul. Ma saruta usor pe gat, iar senzatia pe care mi-o dadea era greu de explicat. 

  Se opreste brusc si ma priveste in ochii zambind, il vad cum se îndeparteaza fara sa mai spună ceva. Însa ceva din interiorul meu striga sa se intoarca înapoi, era de parca toate celulele mele urlau dupa el. 

Se așeaza pe pat si ma priveste în liniște. Nu mai știam ce sa spun, ramăsesem blocată.

- Nu ai de gand sa imi spui nimic? Spun eu incercand sa imi strang cartile de pe masă.

- Doar faptul ca banuiala pe care o aveam era adevarata.

- Si care era acea banuiala?

- Ca sufletul tau imi apartine mie. Spune el, iar eu fac ochi mari.

- Te înseli amarnic.

- Daca e asa, de ce m-ai lasat sa te sarut?

 Nu am mai spus nimic, deoarece eram sigura ca tot ce incercam sa spun nu va suna bine absolut deloc in favoarea mea. Daca aveam sa ii spun lui ce gandesc ii dadeam dreptate, iar eu nu-mi doream asta.

- Ratacire de moment. Spun intr-un final.

- Cum zici tu, dar sunt sigur ca ai vrea sa se repete aceasta ratacire de moment.

-  Apropo iubita ta ce spune despre asta? Îl întreb pe un ton răutăcios.

- Iubita mea nu trebuie sa afle despre asta.

- Atunci măcar unul dintre noi sa o respecte. Nu te mai apropia de mine, Abel.
Spun pe un ton dezamăgit, deoarece chiar eram. Ce voia sa fiu planul lui de rezerva? Foarte amuzant din partea lui, dar n-am chef de jocurile sale stupide.

   Am ieșit pe usa camerei fără să mai spun ceva. Acum imi dadusem seama de ceea ce vreau si ceea ce vreau e ca Abel să stea cât mai departe de mine, asa e cel mai bine pentru mine si sufletul meu.

    Dupa ce am ajuns acasă mi-am luat pijamalele si m-am aruncat în pat deoarece nu aveam chef de nimic, îmi pierise cheful de ceva dupa ziua de azi.
  Îmi aud telefonul care vibreaza pe noptieră, asa ca il iau leneșă, iar pe ecran era scris Damir.

- Buna doamna profesoară. Spune amuzat.

- Buna si tie Damir.

- Ce faci? N-ai dat un semn de viata azi.

- Am fost ocupată cu prietenul meu. Spun pe un ton amuzat.

- Ah da, uitasem ca azi e zi de meditatii. Totul ok?

- Da.

- Esti sigura Aala? Dupa vocea ta pare că s-a întâmplat ceva.

- Abel, Damir. Asta s-a întâmplat.

- Ce a mai făcut iar?

- M-a saturat.

- Si ce e rau în asta Aala? Mă intreaba confuz.

- E cu tipa aia. Și nu mi se pare corect fata de ea.

- E bine ca macar ai pus piciorul in prag. El e inconștient.

- Mi-am dat seama.

- Ai grija cu el. Te rog din suflet.

- O să am.

- Bine, Aala mi-a facut placere sa vorbim. Te las acuma, am niste treabă.

- Bine. Si mie mi-a facut placere sa vorbesc cu tine. Ai grija de tine.

- Si tu Aala. Ne mai auzim.

- Bine, pa.

- Pa.

  Mi-am asezat telefonul înapoi pe noptieră și mi-am fixat privirea inspre fereastra în care batea ploaia. Mă gandeam la Abel, iar asta mă deranja. Trebuie să mi-l scot din minte.
   Aud usa camerei care se deschide usor, îmi mut privirea, iar la cativa metri de patul meu se afla Abel. Ce naiba o cauta el aici? În mintea mea se întamplau multe în acest moment, iar faptul ca era aici dupa ce i-am spus clar ca nu mai vrea sa se apropie de mine, ma făcea sa mă enervez putin pe el.

- Ce cauti aici? Spun eu privindu-l.

- Am venit să te vad Aala.

- M-ai vazut acum poti pleca.

- Nu mai fi asa rea cu mine si data viitoare cand Chantal nu e acasa închide usa aia. Nu se stie niciodata ce nebun îți poate intra în casa. Spune amuzat.

  Trebuia să închid afurisita aia de usa acum că mama era plecata în delegatie saptamana asta. Însa nu puteam intelege de ce el el aici. A venit să ma enerveze mai tare? Sau ce Doamne o vrea?

- Aala. Mă asculti? Abel ma trezeste din visare.

- Da, Abel. Care e problema?

- Pot să raman la tine în seara asta?

   Intrebarea lui mă surprindea într-un mod nu prea plăcut. Nu știam ce ar trebui să raspund.

- De ce ai vrea asta? Il intreb eu intr-un final.

- Nu stiu, voiam doar sa fiu aici cu tine.

- Poti ramane. Spun si oftez.

  Oare de ce naiba am acceptat? Are o iubita la care poate merge cand are chef.

- Multumesc.

  Se aseaza usor langa mine in pat si ma priveste in ochi. Ochii sai albastri străluceau intr-un mod inexplicabil.
   Ma facea sa ma simt bine si sa ma pierd acolo pe mare in ochii lui.