Fata bionica

Captolul 28. Anton, incantat!

        O noua marti, un nou capitol, noi surprize va asteapta! Sper sa va placa si acest capitol!

        Mai am un anunt de facut: saptamana viitoare voi fi in Italia! Sper ca voi avea wi-fi pntru a posta, in caz contrar va trebui sa asteptati mai mult pana la postarea capitolului 29! Eu sper sa nu se ajunga la acest lucru, dar acum depinde de noroc!

        Lectura placuta si daca aveti pareri nu ezitati sa mi le impartasiti! 

************************************************************************************************************

        Bum, bum, bum! Bum, bum, bum!

            Oh, cred ca visesz! Cineva bubuie prin cabana!

            Bum,bum,bum! Bum,bum,bum!

            ― Iubitule, nu mai bocani! spun adormita.

            ― Eu dorm! zice Alex. Marcus, mergi mai silentios!

            ― Ce? Frate sunt langa tine! Denise, nu mai fa zgomot!

            ― Denise este langa mine!. spun intorcandu-ma pe partea cealalta.

            ― Am vazut niste picioare! bombane Damian in somn. Este cineva in cabana.

            Ne-a luat ceva sa procesam aceasta afirmatie avand in vedere faptul ca eram adormiti. Insa, dupa vreo 10 secunde am sarit toti in piciare intr-o pozitie defensive. Un barbat pe la vreo 26 de ani sta la masa, cu o cana de combustibil ecologic in fata si se uita amuzat la noi.

            ― Imi pare rau pentru ca v-am trezit! spune abia abtinandu-se sa nu rada.

            ― Cine esti? intreaba Marcus amenintator.

            ― Anton, incantat! spuse strainul intinzandu-ne o mana, prietenos.

            ― Ce cauti aici? intreb.

            ― Am venit acasa! Inca o data, imi pare rau ca v-am trezit! Nu asta era intentia mea!

            ― Dar care era? Sa ne omori in somn? intreaba Alex

            ― Nu, vroiam sa astept pana va treziti pentru a putea sta de vorba!

            Se ridica si incepe sa pregateasca masa. O aseaza, iar mie  imi pune si o cana de comustibil ecologic. In tot acest timp noi am ramas inghetati, inmarmuriti. Dupa ce termina, se aseaza din nou co o expresie la fel de amuzata pe chip.

            ― Nu va este foame? Poftiti la masa! spune.

            Incet, cu grija, ne apropiem de masa si ne asezam. Eu in bratele lui Alex avand in vedere ca nu mai sunt suficiente locuri. Dupa ce am terminat toti de mancat am inceput sa ne uitam la acel om. Si el la noi. Si noi la el. Nimeni nu indraznea sa inceapa o conversatie.

            ― Iti vine bine tricoul meu. ii zice lui Alex.

            ― Ah! Da, scuze, dar al meu a fost folosit pe post de pansament. spune aratand spre bratul meu.

            ― Pansament care trebuie schimbat. spune dupa o scurta analiza padurarul.

            Se ridica si merge spre pat,de sb care scoate o cutie pe care noi nu am vazut-o pana acum. Deschide cutia si insira pe pat mai multe mansamente si cutii cu crème.

            ― Imi permiteti, domnisoara Mariah? ma intreaba.

            ― D… da! spun ducandu-ma spre pat.

            Imi dezleaga rana, o curate, o unge iar apoi mi-o repanseaza.

            ― Ai un schelet mecanic. spun dupa un timp. Te-am vazut band combustibil. De unde stii ca si eu am unul? Si de unde stii cum ma cheama?

            ― Oi trai eu singur, dar nu sunt rupt de lume.

            ― Si tu ai o poveste! afirma Marcus. O poveste trista! Ca a mea, ca a lui Mary!

            ― Intr-adevar! spune padurarul.

            ― Si o sa va povestesc si voua dupa ce strang.

            A strans cremele si pansamentele, masa, foarte incet, parca vrand sa amane momentul cat mai mult. Dupa ce a treminat ne-a invitat sa ne facem comozi. Alex si Deny au venit langa mine pe pat iar ceilalti si-au apropiat scaune. Dupa toate acestea, tacerea apasatoare a ramas prezenta. Nimeni nu vroia sa inceapa conversatia. In final, Marcus a riscat:

            ― Nu pareai surprins sa ne gasestiaici. zice. De unde stiai?

             ― Ursul mi-a spus! spune calm si normal Anton.

            ― Ursul? ne miram toti.

            ― Da! Dupa ce a fost batut. se uita fix la mine, a venit schiopatand pana la cabana. Mi-a povestit ce s-a intamplat. L-am ajutat sa ajunga la barlogul lui unde l-am ajutat sa se vindece. De aceea am intarziat atat de mult! Domnisoara Mariah, l-ati ranit destul de urat pe Benny.

            ― Imi pare rau! ingaim. Ne-a atacat! Dar… ceva din poveste nu se potriveste! Ursii nu vorbesc!

            ― Dumneata nu vorbesti mai multe limbi?

            ― Ba da! zic confuza.          

            ― Si limbile animalelor se pot invata. Daca stai mai mult timp cu ele. Versiunea lui Benny este putin diferita de a voastra. Ti-a vazut prietenii in padure. Cum noi nu prea primim vizitatori, I s-a parut bizar. Apoi dumneata ai aterizat intre ei si si-a dat seama ca sti speciala, ca mine. A incercat sa iti vorbeasca dar nu faceai nimic, doar stateai in pozitie de atac, prin urmare te-a perceput ca pe o amenintare. Te-as ruga s ail ierti pe Benny! Saracul nu a intalnit prea multi oameni.

            ― OK! Inteleg! spun zambind.

            ― De unde stii de Mary? intreaba Marcus.

            ―  Dupa cum am spus, domnule Bozeman, nu sunt rupt de lume. Pasarileii aduc ziare, mancare, carti, combustibil. Nu traiesc cu oamenii, dar ma interesez de viata de afara. Cand am citit in ziar despre iesirea Fetei Bionice, am stiut ca va pleca in cautarea lui Wulfc von Stein dar nu m-am asteptat sa ajunga vreodata in casuta mea.

            ― Nici noi nu credeam ca cineva poate trai asa! afirma Damian.

            ― Trebuie sa fie atat de greu sa traiesti asa! spune Denise.

            ― Nu este greu! Poate a fost la inceput dar in timp m-am obisnuit! Mi-am facut o casa, mi-am contruit o viata! Nu as mai putea trai in societate! Aici am regulile mele, imi fac viata cum vreau eu si am listite si pace! Imi place aici!

            ― Nu te simti sungur? il intreb.

            ― Nu! In timp am invatat graiul animalelor iar acestea au devenit familia mea.

            ― Te rugam, spune-ne povestea ta! spune Deny.