Fata bionica

Capitolul 11. Iar combustibil ecologic!

Bunaaa! Imi pare rau ca nu am postat saptamana trecuta! In perioada cu tezele abia mai am timp sa respir. De asemenea, imi par rau pentru ca ultimele doua capitole nu sunt corectate. Nici in acesta nu cred ca voi intra prea curand, tot din lipsa de timp.

Sper sa va placa si acest capitol deoarece le scriu cu dragoste special pentru voi! :*

**********************************************************************************************************************

Totul este incetosat. Incerc sa imi deschid ochii dar imi este greu. Nu am murit! Stiu cum este moartea! Linistitoare! Acest sentiment este apasator, greu! Dureros! Ma doare tot corpul. Capul imi este greu. O presiune ma apasa, ma distruge!

Reusesc intr-un final sa deschid ochii. Incerc sa ma ridic dar imi este imposibil. Trebuie sa ma multumesc doar cu ce pot vedea de jos.

Sunt intinsa pe patul Denisei, ma uit la tavanul Denisei.

Am reusit sa imi intorc capul in partea stanga. Nu a fost o idee buna! Ma doare ca naiba dar macar reusesc sa o vad pe Deny care doarme pe un scaun.

Stiu ca o sa doara si mai rau dar trebuie sa vad si ce e in partea dreapta. Intorc capul. O durere inimaginabila ma cuprinde. Dar privelistea merita din plin. Alexander dormind pe un alt scaun. M-as uita la asta toata viata...

**************************************************************************
Nu mi-am dat seama cand am adormit la loc. Deschid ochii.mult mai usor de data asta. Durerea este inca prezenta si la fel de rea. Dupa pozitia in care m-am trezit imi pot da seama ca am adormit uitandu-ma la Alex al meu. Acum scaunul este gol si nu am puterea sa imi intorc capul si in partea cealalta sa vad daca si Deny a plecat sau este inca aici.

Am stat o perioada lunga singura. Nu stiu exact cat, nu am mai avut chef sa numar. Am stat si m-am uitat la un scaun gol incercand sa suport durerea.

La un moment dat am auzit usa deschizandu-se si inchizandu-se la loc. Am stat o vreme sa aud soaptele, fara sa dau semne ca m-am trezit.

― Ce a patit? o aud pe mama.

― Doctorul spune ca nu are nimic. zice si Ken.

― Si totusi a lesinat, a delirat si se vedea ca are dureri. zice tata.

― Delir? De unde stiti asta? intreaba Clarisa.

― De la mine! o aud pe Deny. I-am spus si doctorului dar totusi el insista ca nu are leziuni. Nici externe, nici interne, in afara de cele din parcul de distractii.

― De cand nu a ma baut combustibil ecologic? il aud si pe Mian.

― Nu am mai vazut-o din ziua in care ne-am stabilit iesirea.

― Am adus eu! zice Alex.

― De unde stiai ca bea? intreaba Deny.

― Am citit articole din ziare.

― In ziare nu a scris niciodata asta.

― Nu despre ea in mod special. Dar sunt atatia in lume cu schelete mecanice. Scrie peste tot de regimul cu combustibil ecologic.

― Stii sa citesti? se face Mian mirat, luiandu-l in ras

― Damian! il cearta Deny. Stiu ca tu nu il inghiti dar este fratele meu. Macar incearca sa nu il ataci.

― O sa incerc! zice Mian subliniind ultimul cuvant.

Ar fi oare timpul sa le atrag atentia? Sunt sigura ca mama, tata, Ken, Clarisa, Deny, Mian si Xander sunt ingrijorati. Si eu sunt ingrijorata! Mmm... ba nu! Sunt dezgustata! Nu suport combustibilul ala. Lumea ar crede ca in timp te-ai putea obisnui cu gustul unei chestii oricat de rea ar fi. Dar pot afirma cu tarie ca nu este asa!