Fata bionica

Capitolul 16. Parintii mei sunt morti?

        Buna! Este marti si am revenit cu un nou capitol. Desi cartea ii este dedicata prietenei mele, am hotarat sa ofer cate o dedicatie fiecarui utilizator care a fost dragut sa ma urmareasca. Acest capitol ii este dedicat unei fete pe a carei parere pot conta intotdeauna. Iti multumesc mult pentru ca imi esti alaturi @Iulia123456.  Sper ca iti place cartea mea! 

************************************************************************************************************

Acum vine partea grea. Cel putin pentru mine si Deny. Bagajele! Alexander a terminat intr-o ora. Noi, de doua ore stam in fata valizelor goale iar pe pat stau ingramadite toate articolele  de imbracaminte din dulapurile Denisei. Alexander, care a terminat bagajul intr-o ora, nu intelege faptul ca noi avem nevoie de multe haine iar de cate ori punem ceva in valiza el scoate acel lucru zicand ca se poate trai si fara. Nu tot bate la cap sa nu ne luam foarte multe bagaje iar noi tot incercam sa ii explicam faptul ca suntem fete.

            ― Si ce daca sunteti fete? Nu va puteti lua un bagaj mic? Oricum o sa faceti cumparaturi de-o sa aveti nevoie de cinci case ca sa le depozitati!

            ― Nu exagera iubire! Promitem ca nu facem cumparaturi!

            ― Promite in numele tau, eu nu ma pot tine de o asemenea fagaduinta.

            ― Nici eu, ii soptesc, dar trebuie sa ne lase cu bagaj mai mare!

            ― Am auzit tot! Iubita mea, vorbeste mai incet daca tot vrei sat ii un secret. Si oricum nu va lasam sa carati tone de haine! Tot p mine ma puneti sa lecar!

            ― Logic! zicem noi. Doar tu esti baiatul!

            ― Si daca vine si Mian?

            ― Tot tu esti hamalul!

            ― Dar cu ce am gresit?

            ― Cu nimic! zic eu.

            ― Existi! spune Deny.

            Ne-am certat asa inca doua ore: tot punand si aruncand haine, tot insultandu-ne iar eu am si oprit vreo doua batai care au izbucnit din nimic, dupa parerea mea.

            Am fost intrerupti den “ treaba” de cate Clarisa si Ken. Ea venea sa ne comunice faptul ca Damian va veni cu noi iar Ken, faptul ca toti cei trei prieteni ai mei au fost retrasi de la liceu. Se pae ca a vorbit si el cu paritii lui Damian si au hotarat ca nu mai are rost sa le inghete anul daca oricum vor face lectii cu Mary Stanley. Dup ace ne-au comunicat noutatile, si-au abatut privirile si asupra bagajelor. A cerut explicatii iar noi, fetele, le-am oferit explicatii. Din punctual nostrum de vedere. Spre supararea lui, Alex a fost luat pe sus, practice tarat afara din camera noastra si pentru a se asigura ca nu va mai reveni, Ken l-a inviat in biroul sau pentru a urmari un meci impreuna. Avem mana libera la impachetat.

            Dupa alte doua ore, doua geamantane imense, fiecare cantarind 50 kg, tronau in fata camerei Denisei. Merita sa mentionez faptul ca Alexander a facut o criza urata iar apoi a lesinat. Si eu cu Deny am lesinat. De ras! Cand s-a trezit, Alexander a continuat sa pledeze in fata Clarisei si a lui Ken cazul: “ Nu luam multe bagaje. Fetele trebuie sa despacheteze!” Parintii Denisei tot cu noi au tinut. Maine seara plecam. Abia astept. Am auzit ca vom zbura patru ore apoi avionul va face o pauza dejumatate de ora pentru a alimenta iar apoi vom mai zbura patru ore pana la destinatie. Avionul ne va astepta la micutul aeroport rivat al orasului ( nu pot sa cred ca avem asa ceva). Inutil sa precizez ca nu am mers niciodata cu avionul. Abia astept. Imi va fi dor de San Salvador. Daca nu il gasim pe doctor  in Suedia, Norvegia sau Finlanda sper sa ajungem prin Rusia sa imi vad parintii. Deja imi este dor de ei. Daca maine dimineata pleaca, pana maine seara vor ajunge si paote voi putea sa vorbesc cu ei.