Fata bionica

Capitolu 31. Urmatoarea destinatie?

 Buna! Stiu ca am intarziat cu postarea, stiu ca nu este cel mai bun capitol, stiu ca v-am dezamagit! De obicei, cand intarzii nu mai postez decat in urmatoarea saptamana dar, intrand intamplator pe wattpad am vazut ceva incredibil, ceva ce nu s-ar fi realizat fara voi! Cartea pe locul 18 in Povestiri Sf, peste 3K vizualizari si peste 250 de voturi! Si am hotarat sa nu va dezamagesc si mai mult! Mai am doua anunturi de facut si va las sa cititi:

 In primul rand, se apropie examenul de bacalaureat, fapt mentionat si in alte note. Cartea va suferi din ce in ce mai multe intarzieri! Nu sunt mandra de acest lucru, dar aceasta este situatia! Insa sper ca veti citi in continuare!

 In al doilea rand, am o mica srpriza pentru voi! Incepand de la toamna, voi posta Fata Bionica si in engleza! Si poate si in franceza! Abia astept!

 OK! Cred ca v-am plictisit destul! Imi cer inca o data scuze de intarziere! Sper sa va placa capitolul! Lectura placuta!

*******************************************************************************

 Drumul pana in oras a durat foarte putin, asa mi s-a parut. Carlo a fost o companie placuta. Desi are o varsta, este foarte amuzant si deschis la glume.

            Ne-a lasat in fata unui hotel in cel mai apropiat oras. Un oras foarte mic, uitat de lume, aparent pustiu. Douazeci de suflete ne-a zis Carlo! Atat! Un fast-food, un hotel in paragina, un cinematograf parasit, trei magazine aproape fara marfa si cateva case care stau sa cada. Cladirea primariei care nu functioneaz asi o banca care ma mir ca are un bancomat functional. Asa arata orasul. Orasul scheletelor i se spune. Nu au biserica, nu au cimitir Mortii sunt ingropati la trei kilometri in afara orasului. Scoala nici atat nu se gaseste. Sau gradnita sau alta institutie de invatamant.

            ― Pentru ce? a intrebat Carlo. Pentru cinci adolescenti si doi sugari?

            Oamenii sunt bolnavi, nu au spital. Adolescentii vor sa plece. Vor ramane si mai putini oameni. Acesta este un oras mort.

            In momentul in care Carlo a parcat in fata a ceea ce se vrea a fi hotel, ne-a intrebat:

            ― Aveti bani?

            ― Doar carduri! raspunde Marcus.

            In momentul urmator Carlo a pornit asina si ne-a mai dus trei metri pana in fata bancii.

            ― Putea ajunge pe jos. spune Damian.

            ― Nu puteati. ii raspunde Carlo. Mi-am luat angajamentul in fata lui Anton ca veti fi in siguranta! Nu puteti scoate mai mult de 100 € de persoana. Nici nu aveti nevoie de mai mult.

            Dupa ce am scos cei 500 €, Carlo ne-a dus inapoi la hotel.

            ― Raman cu voi! Maine va duc la cel mai apropiat aeroport.

            ― Multumim de grija! ii zic.

            ― Nici o problema, Mary! spune zambind Carlo. Prietenii lui Anton sunt si prietenii mei. Plus ca sunteti foarte de treaba si ma bucur sa va ajut.

            Am iesit din masina si ne-am indreptat catre hotel. Dar la usa nimeni nu are curajul sa intre. Ne uitam de la unul la altul asteptand sa vedem care are curajul sa faca primul pas inauntru.

            Brusc, tacerea apasatoare este intrerupta de catre Carlo care a inceput sa rada, speriindu-ne.

            ― Sunteti asa caraghiosi! afirma el inainte sa apese clanta si sa intre. Ezitant, am intrat si noi.